Țara în care virusul va fi murit; de foame… (manifest)

Poate că așa vom consemna sfârșitul pandemiei!… Cu moartea virusului… A, că dimpreună cu el se vor fi stins și mai puțin norocoasele lui „gazde”, va veni poate ca un post scriptum… Nici măcar un In memoriam, nici măcar un ferpar al acelora care au fost uciși de virus. Sau de foametea care va fi ucis și virusul, și oameni… Pentru că, dacă vom fi ajuns acolo, vom fi ajuns cu multe valori umane spulberate… Și vom fi atât de (în)depărtați unii de alții că, numărându-i pe cei salvați, nu vom mai da atenție celor morți, nu de la nivelul unor sentimente, ci strict ca niște cifre dintr-o statistică… Și poate, mai ilar, va fi să consemnăm că virusul a murit doar pentru că așa îi era scris în propriul cod genetic… Și nicidecum ucis de oameni… Nu, de medicamente, nu de dezinfecții, nu sub străzile spălate, cloraminate… Și nu izolarea oamenilor în case, ferecarea lor cu lanțuri de nesiguranță, de teamă, apoi cele ale fricii, isteriei și panicii îl va fi îndepărtat dintre noi, din noi, de lângă noi…

Acum închidem tot, ne închidem cu toții… Suntem închiși… Să nu ajungem însă la momentul în care nu vom mai ști, de fapt, ce a fost mai „întâi”: pandemia sau foametea… Căci oare cât cred guvernanții că oamenii vor putea fi ținuți în case, departe de locurile lor de muncă, departe de venituri, departe de alimentele care, la un moment, vor deveni și el tot mai rare, pentru că nu o să mai aibă cine să le aducă din depozite, apoi cine să le mai producă pentru a le duce în depozite, de unde nu o să le mai transporte nimeni…

Guvernanți, opriți ceea ce pare a deveni o luptă nu cu virusul, ci tot cu noi!…

Gândiți-vă că, fie și mai puțini, tot vom trece peste această epidemie!… Vom trece și peste foamete, poate cu sacrificii și costuri înzecit mai mari decât cele date în mod direct de pandemie… Dar apoi, cei ce (ne) vor urma, vă vor judeca… Așa se întâmplă mereu… Chiar și după cel mai cumplit război, oameni-oameni, căci nu va fi un război al virusului cu noi, ci al nostru cu sărăcirea, cu foametea, cu deznădejdea, cu toți cei de lângă noi, și chiar cu noi înșine, căci mulți vor claca, sătuli, nu de lipsuri, nici de țipetele de foame ale celor dragi, ci de lipsa unor perspective, tot va mai rămâne cineva să va judece deciziile, faptele…

Da, o vom face și noi, acum, „pas cu pas”, dar poate că, la sfârșit, și noi ne vom număra doar ca simple cifre într-o statistică… Dar vor rămâne mărturiile noastre! Vor rămâne apelurile noastre. Mesajele noastre. Pe care, nu le veți putea voi cenzura pe câte și în câte locuri le putem noi scrie! De va fi nevoie, și pe tocurile ușilor le vom scrie, pentru a ne împlini menirea, le vom scrijeli și cu burțile goale și cu mâinile tremurând dimpreună cu tot corpul slăbit, și cu unghiile râcâind când nici creioane nu vom mai găsi! Și nu vă fie de mirare de veți vedea și artiștii în stradă, cărându-și pianele pe trotuare, pentru a cânta ceea ce nici măcar urletul războiului nu a reușit a acoperi: speranța.

Până unde vreți să ajungeți cu măsurile voatre?… Ce veți mai scrie în ele? În clipa în care foamea, golul din stomac, țipetele de neputință ale soțiilor și tânguirile de foame ale copiilor noștri ne vor anula instinctele de conservare și ne vor scoate în stradă, așa, cu mațele goale, cu picioarele slăbite?… Veți pune tunurile pe noi? Ne veți bate ușile caselor în scânduri? Ce veți mai scrie în acele ordonanțe? Eventual dezlegarea de a munci dată, nu celor ce nu s-au îmbolnăvit, nu celor ce au făcut forme ușoare, nu celor însănătoșiți, ci acelora care se vor vaccina pentru a avea dreptul la „ausweis” -uri de lucru?!

Nimeni pe acest pământ nu-i poate interzice unui om să mai iasă din casă! Nimeni nu-i poate decide „intervalul” în care să alerge până la alimentara din colț, până la ghena de gunoi, până la marginea străzii! Doar el, omul! Aici trebuia să lucrați înainte de a azvârli în noi cu ordonanțe. Să vorbiți țării, să-i explicați cum și cât de adânc vedeți voi răul dat de această molimă. Pentru că, altminteri, voi veți rămâne în istorie ca o molimă ce a acoperit pojghița unui rău al naturii.

Căutați soluții! Nu faceți un concurs al comunicatelor cu interdicții! Pentru că, la un moment dat, nu o să mai țină nimeni seama de ele.

Da, luați măsuri! Nu doar restrictive! Ci și de „renaștere”! Porniți agricultura! Luați pământurile înapoi de la străinii care le-au cumpărat pe nimic, faceți un fond funciar național și lăsați oamenii să le lucreze! Mișcați-vă din comoditatea fotoliilor de guvernare, din fața monitoarelor de control (în care vă priviți cu coada ochiului să vedeți dacă vă stau bine cutele feței când, nu vorbiți poporului, ci îl alarmați, îl îngroziți, îl terorizați) și cumpărați pentru țară toate acele produse pe care fermierii strigă că le au și li se strică în depozite!

Faceți ceva pentru țară și pentru viața de după pandemie!

Gândiți strategic, dar gândiți, nu ca și cum aceasta va fi singura molimă, ci pregătindu-vă pentru astfel de epidemii care, poate, vor ajunge să „conviețuiască” ele cu noi. Nu rămâneți în istorie ca executivul „Ludovic Orwell”!… De voi depinde! Reveniți-vă, revizuiți-vă copy/paste urile după ceea ce au făcut alții! Luptele sunt câștigate de cei ce au avut și pierderi, dar nu au uitat că fibra ei trebuie protejată! Altminteri, ce sens ar mai avea victoriile?…

P.S.:

Guvernanți, autorități, judecați (chiar dacă nu aveți dreptul, doar Dumnezeu o poate face, dar fie!), judecați(-mi) aceste rânduri ca un strigăt, ca un manifest al unui om care a fost, dinainte de a fi gazetar și scriitor, și parașutist militar, și ostaș în timpul revoluției, și al mineriadelor, și al evenimentelor de la Târgu Mureș, și iar al mineriadelor!, care a trăit dară destule stări de alarmă și situații de urgență, și nu le apostilați drept un delict de opinie!

Un răspuns la Țara în care virusul va fi murit; de foame… (manifest)

  1. Avatar IO...gerules spune:

    Remarca de geniu,dar atat de trista incat se vede imaginea Romaniei atarnand de un copac undeva intr-un pustiu atomic.Romania,Tara cantecului mamei,Tara ganguritului din leagan,Tara cantecului ciocarliei,tara mirosului de grau si de otava,tara Sfinxului si Babelor din munti,Tara pajistelor cu oi baltate,Tara Dunarii albastre,tara Marii Negre din vecie,Tara…of Doamne a cui vei ramane,cine-ti va imbraca trupul tau feciorelnic cu Ia neamului tau venind din adancurile unei istorii cu rezonante de balada eterna?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*