Mormântul tracic de la Alekandrovo (Bulgaria)

Un alt mormânt tracic important descoperit în Bulgaria este cel de la Aleksandrovo, din regiunea Haskovo, Bulgaria de Sud-Est, mormântul fiind estimat a aparține de secolul al IV-lea î.Hr. (acum 2.400 de ani). Aici exista o movilă, care la 17 decembrie 2000, a fost săpată de o mașină de terasament, descoperindu-se astfel accidental construcția funerară. Jefuitorii au intrat ulterior în mormânt, deteriorând o parte din frescele sale. În 2001, arheologul bulgar Georgi Kitov (1943 – 2008) a condus o săpătură pentru salvarea mormântului, descoperind o cameră rotundă de aproximativ trei metri în diametru (ca și în cazul Mormântului lui Seuthes (Săuță), din Valea Regilor Traci), accesibilă printr-o anticameră mică și un tunel, de aproximativ 6 metri lungime. Atât anticamera cât și camera principală sunt decorate cu fresce bine conservate, care reflectă cunoștințele artistului de artă elenistică timpurie și târzie.

Fresca din camera principală prezintă o scenă de vânătoare în care un porc este atacat de către un vânător călare și un bărbat gol care mânuiește un topor dublu. Toporul dublu este interpretat ca reprezentând puterea regală, iar omul gol îl reprezintă pe Zalmoxis, zeul solar trac, corespunzător lui Zeus. Cum privim fresca, din partea stângă apare Cavalerul (Trac, Danubian, Zamolxian) vânător (imagine aproape identică cu Cavaleul Trac de la Madara / Bulgaria – cel ce apare împreună cu câinele credincios), iar din dreapta (spatele mistrețului) Zeul Zalmoxis (Za – Moș – E, sau „Legătura de fier cu tot ceea ce a mai fost” (întoarcerea la izvoare), cu Zeul cel vechi sau Cel Bătrân). Cavalerul atacă „la vedere”, iar zeul atacă „pe nevăzute”.

Un graffito (inscripție) din cameră inscripționat cu numele trac Kozemases indică fie pe patronul nobil al mormântului, fie pe artistul său (dacă pot face trimitere la ritualul cozii (cozionul, cozia, cozonii, kozari) din Vechea Biserică Pământeană Valaho – Egipteană a Geților de Aur primordiali, atunci numele „Koz – e – mases” = Kozema (frumos „coz”, adică aproape ireal, din altă lume; cel ce vine de la zei, o nouă specie umană; atunci când îngerii căzuți pe pământ s-au împerecheat cu fetele oamenilor). Inscripția „Kozemases” poate să nu fie nici numele unui conducător posibil îngropat în acest mormânt, nici numele unui meșter ce a lucrat la monumentul funerar, ci doar reprezintă simbolul vechiului „ritual al cozii”, adică un fel de „va urma” („Mă voi întoarce!, deoarece sunt nemuritor”), sau „nu putem (nu puteți) schimba ce va să vină”, sau „ce îți este scris, în frunte ți-e pus!”, pentru că „coada” ne trage în vârtejul vieții (precum sabia dacică cu vârful întors, sau căciula dacică cu vârful întors, sau lupoica dacică ce întoarce capul și „mușcă din materie”). Cel îngropat aici este adeptul vieților – frunze, adică al revenirii periodice a sufletului în materie, spre a-și „plăti” păcatele și a-și răzbuna nereușitele.

Mormântul tracic din Alexandrovo este datat la începutul secolului al IV-lea î.Hr.. Picturile murale prezintă modificări ale aspectului, datorită influenței grecești (?). Mormântul ar putea fi al tracilor tribali (Tribalia, zonă a geților sudici prin excelență). Datorită valoroaselor picturi descoperite aici, acestui mormant i s-a dedicat un întreg muzeu. Astfel că originalul nu este deschis publicului, el fiind conservat cu mare grijă undeva în spatele muzeului vizitabil. În incinta muzeului a fost construită o spendidă replică. Și aici, ca și la Kazanlak, frescele ce decorează mormântul sunt splendide. În afara acestor picturi și a descrierii arhitecturii monumentului funerar lipsesc infirmațiile despre ceea ce s-a mai descoperit în acest mormânt, ca ofrande funerare. Dimensiunile lui impresionante îl situează în rândul celor mai monumentale osuare de pe pământul bulgăresc. Frescele, extrem de bine conservate, îmbogăţesc cu noi date concepţIile noastre despre ritualurile religioase, cultele, armamentul, vestimentaţia şi modul de trai al tracilor.

În anul 2009, în imediata apropiere a mormântului, a fost deschis „Muzeul artei trace din Rodopii de Est” – Municipiul Haskovo. Pentru construirea acestui muzeu, japonezii a udonat aproape trei milioane de dolari. Imensul complex a fost inaugurat de fratele prinţului Akishino, moştenitorul tronului japonez, în persoană, şi de Preşedintele Bulgariei de atunci, Gheorghi Pârvanov. Printre exponatele cele mai valoroase ale muzeului se află cele 98 aplice de aur (4.500 – 4.000 î.Hr.), descoperite în partea de nord a munţilor Sakar. Împreună cu podoabele de aur din necropola din Varna şi colierul din satul Hotniţa, ele sunt declarate a fi cel mai vechi aur prelucrat din Europa. Accentul în sala de expoziție a centrului muzeistic este făcut chiar prin reproducerea exactă a originalului, adică a intrării mormântului trac din satul Alexandrovo. Aceasta replică oferă vizitătorilor muzeului posibilitatea să facă cunoștință cu unul dintre cele mai reprezentative monumente ale artei tracice din antichitate. În detalii, cât se poate de mici, sunt reprezentate frescele pictate de artistul trac necunoscut. Aceste picturi murale reproduc scene de vânătoare și de război, precum și momente din petrecerile îmbelșugate ale aristocrației tracice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*