Vasile Stroiescu – un mecena basarabean pentru libertatea românilor din Ardeal pe nedrept uitat

Unirea de la 1918 s-a înfăptuit mai întâi cultural. Nu politicul, ci cultura a creat premisa unităţii naţionale, aşa cum scria Mihai Eminescu în publicistica sa şi cum a preconizat congresul studenţilor români de la Putna în 1871. Un mecena mai puţin cunoscut, uitat azi pe nedrept, este boierul basarabean Vasile Stroiescu, care având o avere uriaşă prin afacerile făcute în Imperiu ţarist a finanţat cultura, educaţia şi presa românească din toate provincile româneşti aflate vremelnic sub ocupaţia unor imperii străine.

Vasile Stroescu s-a născut la 11 noiembrie 1845, în satul Trinca, raionul Edineţ, jud. Hotin, din Basarabia, perioadă, în care, în urma tratatului de pace ruso-turc de la Bucureşti, din 16 mai 1812, provincia Basarabia, până la data de 27 martie 1917, a fost sub stăpânirea Rusiei. Vasile Stroescu provenea dintr-o familie veche românească, importantă şi recunoscută de la finele secolului 17-lea.A făcut studii la Liceul Regional din Chișinău, la liceul din Kamenes-Podolski, apoi la Liceul Richelieu din Odessa. A studiat dreptul la Universitățile din Moscova, Sankt Petersburg și Berlin. Apoi a călătorit prin Europa și Africa. Licențiat în drept, este numit ca judecător la Tribunalul din Hotin. Aici face cunoștință cu scriitorul Alexandru Hâjdeu, iar mai târziu, în România, cu poetul Octavian Goga. A fost specialist în drept, dar era pasionat de istoria, literatura şi științele agricole. A moștenit de la părinți mai multe moșii, cu suprafața totală de 25.000 ha, și mari cirezi de vite, herghelii de cai, turme de oi, numeroase conacuri. Toate aceste averi le-a pus în serviciul țării, în folosul țărănimii „pe care a iubit-o, a îndrumat-o și a jutat-o” (Eugen Holban).

El a investit foarte mult în cultura românilor din Transilvania, aflată vremelnic sub ocupaţia imperiului austro-ungar, concurând cu un al mecena Emanuil Gojdu. Cunoştea limbile: franceză, italiană, germană, engleză, precum şi cele slave. Vasile Stroescu nu frecventa localurile de lux, deşi era foarte bogat, fără însă să fie avar, iar când se deplasa la Chişinău, de la gară spre centru mergea cu tramvaiul şi evita folosirea birjei. Întrebat de un prieten, de ce procedează aşa, V. Stroescu a răspuns „tramvaiul costă 3 copeici iar birja 3 ruble, iar aceste 3 ruble lângă altele vor fi de mare folos la vreun ţăran din Maramureş”. A iniţiat o mişcare naţională în Basarabia în anul 1910, la Bălţi. Vasile Stroescu împreună cu fruntaşul unionist Ioan Pelivan a organizând acţiuni comune privind răspândirea culturii româneşti, precum şi a celor unioniste în Basarabia. La data de 24 mai 1910 Academia Română l-a proclamat Membru de Onoare. La Chişinău în anul 1913 a apărut revista „Cuvânt moldovenesc” editat de Nicolae Alexandri şi Pan Halippa, care au fost sprijiniţi de către Vasile Stroescu cu suma de 10000 ruble şi un vagon de hârtie. În anul 1917, Vasile Stroescu era în America la San Francisco, când a aflat de izbucnirea Revoluţiei Ruse. Vasile Stroescu a trimis o scrisoare la Partidul Naţional de la Chişinău (24 martie 1917) întorcându-se imediat pentru a participa şi contribui la realizarea marilor prefaceri a visului său, unirea tuturor românilor. Activitatea deosebită a marelui filantrop Vasile Stroescu, un Mecena al românilor din Transilvania este confirmată prin datele Registrului Acţiunilor Filantropice ale lui Vasile Stroescu”. Din cele 216 biserici şi 96 şcoli construite şi reparate precum şi alte acţiuni financiare de binefacere, avem posibilitatea de a prezenta în continuare sprijinul financiar acordat bisericilor şi şcolilor din judeţul Alba mai ales din perioada anilor 1910-1911-1912-1913. Sumele donate sunt colosale pentru acele vremuri. Ziarul „Unirea” de la Blaj, din 23 aprilie 1910, scrie următoarele: „Vasile Stroescu, marele şi în veci nemuritorul binefăcător al neamului românesc, s-a ilustrat din nou prin o danie, care îi va perpetua pentru totdeauna pomenirea printre noi”.

La vremea respectivă Vasile Stroiescu scria „carte şi iară carte, şcoală şi iar şcoală, biserică şi iar biserică, prin ele ne vom ridica sufletul şi vom fi stăpâni pe cunoştinţe, bogăţii ce nu se pot fura şi nu se pot gâtui”. Vasile Stroescu era convins că „ignoranţa este duşmanul cel mai crâncen al omului”, în perioada respectivă a acordat suma de 25000 coroane, destinată pentru editarea şi cumpărarea de cărţi care să fie răspândite românilor. Din cele 140000 volume realizate, în mare parte au fost editate de Asociaţia ASTRA, din care 24000 au fost distribuite în Transilvania, iar în Vechiul Regat 15000 şi Bucovina 6000, diferenţa de 95000 volume au fost repartizate pentru deschiderea de biblioteci la sate. În anul 1911, când s-a sărbătorit “semicentenarul” de la înfiinţarea Asociaţiei ASTRA, Vasile Stroiescu a fost invitat de onoare, care alături de alte personalităţi – N. Iorga, Miron Cristea, Octavian Goga, I.L. Caragiale, Ioan Vianu etc., a participat la serbările culturale de la Blaj. La aceste serbări, Aurel Vlaicu a făcut demonstraţie cu aeroplanul „Vlaicu II” fiind sprijinit cu 1000 coroane şi de către Vasile Stroiescu. În acelaşi an (1911) la invitaţia mitropolitului Ardealului Ioan Meţianu, a vizitat Sibiul, iar în continuare, oraşul Caransebeş, unde Miron Cristea era episcop. Relaţiile trainice şi permanente între aceste două personalităţi ale neamului românesc, rezultă şi din vizita efectuată de Miron Cristea în anul 1910 la Davos în Elveţia, unde Vasile Stroiescu se afla la tratament medical. Vasile Stroiescu a contribuit la fondul ziariştilor români din Transilvania, care era destinat şi ajutorului ziariştilor români condamnaţi la închisoare, ca urmare a activităţilor politice privind interesele românilor ardeleni. Iniţial fondul respectiv a dispus de 25000 coroane. Prima şedinţă a avut loc la 17/30 oct. 1911 în locuinţa patriotului Ioan Mihu (1854-1927) din localitatea Vinerea din jud. ALba, sub conducerea lui Vasile Goldiş. După anul 1918, fondul a stat la baza sindicatului Presei Române din Ardeal, care a funcţionat până în anul 1945 („Românul”, I, 1911, nr. 129, 14/27 iunie). Vasile Stroescu a contribuit financiar la construirea localului şcolii civile de fete din Arad. De asemenea a sprijinit elevii Preparandiei şi societăţile culturale. Pentru ajutoarele financiare acordate arădenilor, municipalitatea oraşului Arad, i-a cinstit memoria, dându-i numele unei străzi.

În aprilie 1910, fiind creştin ortodox, a trimis bisericii greco-catolice din Ardeal o sumă imensă pentru a contracara efectele unei legi a învăţământului din 1907, prin care se urmărea maghiarizarea învăţământului confesional românesc din Transilvania. „Când, acum câteva săptămâni, s-a auzit că dl Vasile Stroescu – Vasile de Stroesco, aşa cum se scrie domnia sa, ca nobil basarabean, coborâtor al vechilor noştri răzeşi şi boieri – a făcut o danie de 100.000 de coroane fondului cultural din Blaj, menit să sprijine, împotriva oricui, şcoala românească, a fost o uimire. Se poate ca un român bogat să facă un astfel de lucru? Dar aceasta înseamnă călcarea în picioare a celor mai frumoase datini naţionale! Când cineva din neamul nostru are bani de prisos, mai cumpără moşii, clădeşte vreun palat aurit, călătoreşte pe unde dracul şi-a-nţărcat copiii sau face pe «boierul valah» în lumea cântăreţelor şi dănţuitoarelor din Paris, de-l ajută vârsta ori nu“, comenta gestul boierului basarabean marele istoric Nicolae Iorga. În semn de recunoştinţă faţă de marele filantrop român, Vasile Stroescu, protopopul ortodox român din Alba Iulia, Teculescu a compus un imn bisericesc intitulat “Omagiu marelui mecenat Vasile Stroescu”.Nu va mai avea acces în Ardeal, fiind considerat în 1914 un pericol public pentru administraţia austro-ungară.Cele mai multe donaţii le-a făcut pentru românii din Transilvania, mai ales pentru infiinţarea de şcoli săteşti în limba română: „carte şi iar carte, şcoli şi iară şcoli, biserici şi iară biserici – prin ele ne vom ridica sufletul şi vom fi stăpîni pe cunoştinţe, bogăţii ce nu se pot fura şi nu se pot gâtui”, spunea Vasile Stroescu.A fost primul președinte al Parlamentului României Mari (1919) şi senator al Transilvaniei.

La 15 aprilie 1926 Vasile Stroiescu a plecat la cele veşnice. A avut parte de funeralii naţionale, la catafalcul său a fost prezent întregul guvern, in frunte cu generalul Averescu. Regele Ferdinand şi Regina Maria au trimis coroane de flori, la fel Preşedinţia Consiliului de Miniştri şi Senatul Ţării. A fost înmormântat la Cimitirul Sfânta Vineri din Bucureşti. Poate ar merita ca românii ardeleni să-i ridice o statuie lui Vasile Stroiescu ca recunoştinţă sau măcar să-l ia ca model instituţiile statului pentru perseverenţa de a se face unirea prin cultură, ca premisă a unităţii politice. Lui Vasile Stroiescu nu-i plăcea politica, pe care o considera mârşavă. Credea că doar cultura e un instrument pentru unitatea ţării: „Politica este cea mai mârşavă ocupaţie lumească.Lăsaţi în pace politica şi ocupaţi-vă de cultura românului. Bietul de el, a fost lăsat în cel mai cumplit întuneric. Întocmiţi pentru popor: conferinţe economice, sociale, morale, istorice, tipăriţi gazete, reviste, broşuri, cărţi. Înfiinţaţi case de citit, case culturale, instruiţi conferenţiari ambulanţi, care să cutreiere ţara învăţând poporul cu tot ceea ce îi trebuie acestuia”. Să nu-i uităm pe fraţii basarabeni, aşa cum nici ei nu ne-au uitat, pe, noi, românii ardeleni, înainte de 1918.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*