Noi nu luptăm pentru președinți inumani, noi luptăm pentru semenii noștri!

Asistăm de o bună bucată de vreme nu numai la degradarea statului român, ci și la înjosirea cetățeanului de rând, mințit, manipulat, luat în derâdere și totdeauna abandonat. Indiferent cine ajunge la putere și indiferent cine devine Președintele Țării Noastre, NOI nu suntem decât o masă de manevră, n-am însemnat și nu însemnăm nimic pentru ei!

În nicio țară din lumea aceasta nu s-a mai pomenit ca autoritățile propriului stat să ridice din umeri a neputință, să tacă în mod complice sau să susțină de-a dreptul interesele altui stat!

Duminică, 24 noiembrie 2019 are loc turul II al alegerilor prezidențiale din România, iar noi, într-o gravă stare de apatie ne întrebăm de ce trebuie totuși să participăm la această mascaradă de democrație.

Ne-am săturat de crizele politice interne! Ne-am săturat de cultul urii și eșecul politic și moral! Ne-am săturat de Indiferența, Neomenia și Indolența reprezentanților statului român care nu sunt nici de Stânga și nici de Dreapta, ci numai împotriva propriului popor! Drept consecință, cetățenii români au ajuns un fel de paria, europeni, dar fără niciun drept!

Cel mai grotesc exemplu în acest sens îl reprezintă cazul medicului român, Camelia Smicală din Finlanda, care cere repatrierea, disperat, împreună cu doi copii români minori, Mihai și Maria, terorizați, traumatizați, încălcându-li-se toate drepturile în timp ce reprezentanții statului român, care ar fi trebuit să le ofere protecție, îi lasă să moară pe drumuri!

Stimați cetățeni români, oriunde v-ați afla! Nu îi putem ajuta pe toți deodată – sunt drame de nedescris pretutindeni! – dar este foarte important să începem de undeva și să le întindem o mână de ajutor celor mai nefericiți ca noi. Să începem, de data aceasta, cu familia Smicală!

Deja a început organizarea protestului în diferite orașe din Diaspora. În România nu vom obține aprobare pentru organizarea vreunui protest în data de 24 noiembrie, dar Votul Nostru se va transforma într-o armă!

Așa că nimeni să nu conteze nici pe Diaspora și nici pe românii de Acasă, atâta timp cât nu ridică un deget pentru ei!

Vă rugăm, trimiteți-ne mesajele în privat! Vă rugăm, distribuiți la cât mai mulți!

LIBERTATE PENTRU COPIII SMICALĂ!

George Alexander
Coaliția pentru Țară,
Asociația pentru Protecția Copilului și a Familiei „George Alexander”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*