Când scopul scuză minima prestanță…

În clipa în care duduia a glăsuit că „ar vrea”, nici nu mai conta că l-a însoțit slugarnic cu acel „dacă (mă) vrea partidul”, măcar intelectualii de (pe) sticlă ar fi trebuit să sară ca arși! Nu cu ironii ori „glose” bine meșteșugite despre felul în care „tăntica” ar trebui să-și vadă totuși lungul nasului, pentru că oricum nu le-ar înțelege „candidata”, căreia, dacă îi vorbești într-un „exces” de vocabular, dacă treci de limita de cuvinte uzuale specifice unui analfabet funcțional, plus minus câteva adjective, o pierzi definitiv, o risipești printre privirile-i reci și goi (!), ci direct, apăsat, clar. Pentru că dacă acum nu-i spune nimeni să stea naiba în „banca” ei (duduie chiar te vezi la Cotroceni?!), o băncuță de Videle transformată în ditamai „divanul”, mai încolo s-ar putea să fie prea târziu.

Dacă intelectualitatea nu o sancționează, ci, dimpotrivă, „stă (numai) de veghe”, privind, pentru a câta oară în aceste trei decenii trecute de la marota acelui început al falsității implicării, „Fă-te că lucrezi!”, reambalat între timp într-un „Fă-te că îți pasă!”, când se va „trezi” și va încerca să pună un punct pe „i” (dacă va mai exista vreun „i”!), ori să-și recupereze indolența, nepăsarea, să sancționeze, fie și vocal, blaturile căreia i s-a lăsat pradă pe bresle (că doar nu doar actorașii de acum vor primi și reprimi sinecuri, trenul îndestulării va avea stații și pentru pomanagii rasați de pe margini), când poate, sinceri și cu adevărat iritați de aceste obrăznicături politice, unii intelectuali vor azvârli cu sticla pisată a satirei, cu bătutul în obraz cu piua nemetaforelor, cu atenționarea directă a simțirii din prea plin a nesimțirii mult prea funcționale a analfabeților funcționali, va fi, nu doar prea târziu, ci fără rost. Ba, poate că „la oricare reacție” (!), aparatul de slugi ai slugii va acționa imputabil și coercitiv la adresa intelectualilor „reacționari”. Iar reacțiile de revoltă (târzie) la adresa unor prezențe inacceptabile în „cursa” pentru cea mai înaltă funcție în stat, vor fi catalogate drept manifestări de misoginism, primitivism sexist, refuzarea egalității de șansă și alte bazaconii care sunt semănate de ceva vreme în societate tocmai pentru a pregăti drumul unor nulități. Șabloane ale demagogiei de tip (și gen!) „politicaly correct”, plantate în discursul public tocmai pentru a avea acele marote necesare clasării unor atitudini ca fiind expresii ale barbarismului, vulgarității, limbajului de mahala, fie ea și politică, grobianismului și, în genere, misoginismului.

Este evident: PSD-ului chiar nu-i pasă cum ar arăta în paginile istoriei o nominalizare „dăncilizată” pentru Președinția României! Chiar dacă este vorba, tot mai apăsat, despre prima femeie-candidat susținută de cel mai mare partid. Dacă era o oarecare independentă, de pe listele cu orgolii și frustrări ale unor dudui, chiar nu era o problemă. Dar vorbim de cel mai mare partid. Care a reușit deja să completeze penibil ceea ce ar fi trebuit să reprezinte o mândrie națională, aceea a numirii primei femeie prim-ministru din istoria țării… Or, de ce ar fi acum altfel?… Oricum nu îi păsa că până și candidații români la diverse funcții din primăriile din unele țări din Diaspora aveau pregătiri și experiențe profesionale net superioare (basca limbile străine vorbite!).

Pentru PSD contează doar să-și asigure o „anvelopă” în care să supraviețuiască și în care să se regrupeze pentru următoarele cicluri (și circuri) electorale. Și atunci, ar pune pe tavă și un „iepure” care, nici măcar nu știe în ce direcție trebuie să alerge…

Trist este însă felul în care, la rându-i, intelectualul Cotrocenilor se pregătește pentru „confruntare”, punând umărul pentru un asemenea status. Un intelectual vs. o analfabetă funcțională… Căci, niciodată să nu spui niciodată… Da, poate că o luptă nu trebuie să fie neapărat onorabilă, mai ales în politică, ea trebuie doar câștigată… Dar parcă una e să ai parte de un candidat de nivelul tău, cu o minimă pregătire, și altceva să știi că țara (și apoi Istoria) te va vedea în „ring” cu un personaj fără prestanță…

Lui Klaus Iohannis îi convine… Pentru că, oricât de „neamț” ar fi, românește îi place tot calea simplă… Și atunci, nu mai există nici „țopăiala fiscală” de reproșat guvernului pesedist, nu mai există nici „această doamnă Dăncilă”, rostit ironic și apăsat, nu mai există nici „acest guvern incompetent”, ajungând să închidă ochii în fața unor „țopăieli” cu mult mai grave decât cele fiscale, bancare, sistemice, poate și dintr-o garanție că social-democrații (măcar ei!) îi vor arunca în cursa pentru Cotroceni un iepure. De aceea, acum, e bun și codul administrativ, sunt bune și intențiile de modificare a legii electorale, și nu se deranjează să convoace CSAT-ul pentru a pune în discuție acțiunea PSD-ului de a transfera supravegherea alegerilor de la STS la Autoritatea electorală.

Vorba aceea, de ce să se agite dacă poate merge „pas cu pas”, nu?… De ce să aibă confruntări reale dacă se poate și așa? Ce, nemțește, nu există un „merge și așa”?!… Chiar și alături de un „iepure”, cursa tot cursă se cheamă, nu?!… Tot competiție, chiar dacă este lipsită de onoare, demnitate, prestanță…

Un răspuns la Când scopul scuză minima prestanță…

  1. Dacă nimic nu se schimbă, așa cum am acceptat „johanizarea„, de ce n-am expermenta și „dăncilizare„, mai ales că doamna Dăncilă a arătat că aleargă chiar foarte repede, și nu pas cu pas. Cât despre Johannis intelectual, vă rog frumos, este prea mult, omul este un simplu coțcar de provincie, iar faptul că a scris ceva cărți, este numai pentru faptul că este Președinte, și așa poate…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*