Adevărul e că vorbele „de duh” ale fiscodiscotecarului Orlando, cu acel intransigent „Nu există bani europeni, uitați de ei!”, sună totuși cât se poate de blând. Neagresiv, ba aproape nevinovat! Căci am fi putut sta la ora aceasta mult mai rău! Să ne zică toată clica aia de cioflingari, mămăici, tântici și babalâci de la guvernare, iar asta chiar ar fi fost o tragedie!, că nu (mai) există nici UE! Pentru noi, evident… Atunci ar fi fost o situație cu adevărat tragică: „Uitați de Uniunea Europeană! Pentru voi, nu (mai) există!”.
Dar, așa, am scăpat ieftin! E drept, am fi putut ieși și mai onorabil de sub mâzga asta roșie dacă o scuturam definitiv de pe noi după europarlamentare! Dacă făceam noi treaba, „în teren”, a Opoziției, apelând la dreptul nostru de a decide și dincolo de urnele de vot, acolo, în stradă, fără violențe, dar cu manifestări pe măsură. Noi însă am reintrat rapid în „adormire”… Adormirea postelectorală. (Mai bine spus, „intrauterinelectorală”, că la felul în care scoatem capul doar la sorocul decis de alții, cam despre asta este vorba…).
Și totuși, brutal și necizelat la vorbă, îngânat și mormăind vorbele ce par a-i veni cu mult prea multă greutate pe rostirea de pe limbă (vorba aceea, încetinit rău băiatul ăsta, glăsuiește de spui că vinde pepeni pe lângă piață, atent să nu-l prindă cumva fiscul „lui tizu’”’!), Orlando a zis-o fără catifea. Și da, banii europeni nu există! Pentru că ei devin ai lor, ai puterii, în clipa în care sunt accesați! Așa gândesc, așa rostesc! Banii UE sunt „fonduri europene” doar când se întocmesc și se depun formularele, apoi, cel puțin în cazul instituțiilor de stat care îi accesează, devin ai puterii, ai guvernanților, ai politicului. Traducerea ministrului e fără perdea: banii primiți de la UE devin, la „repartizarea” către beneficiarii de drept, ai Finanțelor (de acolo, „extrasul” de sub radicalul „la putere”, propriu!, ai guvernării este trimis instituțiilor solicitante).
De fapt, doar un alt mesaj, postmoțiune (eșuată), de reconfirmare a abuzului de putere. Un semnal pentru directorii din bugetare, pe exemplul concret al directorilor de spitale, de a rămâne în poziția de supuși politici: „Fruntea plecată, ‘geaba accesați voi fonduri europene, noi suntem ordonatorul central, noi decidem, noi repartizăm!”…
De aceea, în mod real, banii europeni sunt „europeni” doar pentru firmele private. Pentru mediul privat care îi accesează. Asta până se vor trezi guvernanții și vor mai tocmi un abuz, decizând să înființeze un minister care să devină „ordonator principal” și pentru banii accesați de firmele private. Să treacă toți banii de la UE „granița” sinecurii roșii, să devină, nu fonduri atrase, ci sume strânse la buget din surse „diferite”…
Pentru vorbele lui, ministrul lui pește’ de la Finanțe ar fi meritat o moțiune de cenzură. Ar fi fost tot ca o apă stătută, dar poate s-ar fi tras peste noi ca apa rece a unei treziri târzii… Pentru că, azi, banii Europei nu mai sunt, pentru noi, „europeni”, mâine însă s-ar putea ca însăși prezența noastă în UE să nu mai fie pe deplin europeană. Iar prin grăirile lui atât de lipsite de o minimă cultură financiară, fiscală, economică, Orlando nu dovedește că a devenit mai curajos, mai plin de încredere ori mai „pe val” după eșecul moțiunii, că el oricum așa era, ci doar că a rămas fără sfeșnicul care îi ținea loc de liber arbitru și care, admirând acum tablouri aproape în zeghe, la domiciliu, nu mai e disponibil să-i redacteze formulări media ori publice „de specialitate”!
Lasă un răspuns