Mănăstirea „Cetățuia Negru Vodă”

Această mănăstire ortodoxă, cu obște de călugări, aflată în comuna Cetățeni (jud. Argeș), are o biserică ce poartă două hramuri: „Adormirea Maicii Domnului”, până în anul 1918, iar mai apoi și „Izvorul Tămăduirii”. Mănăstirea Cetățuia este situată la 22 de kilometri sud-est de orașul Câmpulung (vechi loc al Curților Domnești ale Țării Românești – Valahia), pe șoseaua națională Câmpulung-Târgoviște-București, pe frumoasa vale a Dâmboviței, între satele Cetățeni și Cotenești. De la șoseaua principală și până la mănăstire, drumul parcurs pe jos, se face aproximativ în jumătate de oră. Cunoscută cu denumirea de „Schitul Cetățuia Negru Vodă”, mănăstirea, foarte veche, este construită în vârful unei creste stâncoase, la o altitudine de 881 de metri, pe malul stâng al râului Dâmbovița.

Frumoase note de călătorie ne-au fost transmise în timp de preotul și scriitorul Grigore Pisculescu cunoscut cu numele de Gala Galaction; „Ne împresoară trecutul, ne împresoară umbrele celor ce îngenunchiau în Cetățuie, ce tăiau calea și viața inamicului intrat în valea aceasta. Ne împresoară gândurile, nesiguranțele și temerile ceasului de față”. Așezată pe o culme de piatră, între Valea lui Coman, Valea Chiliilor și apele Dâmboviței, care  se învecinează la nord cu culmea Carpaților Musceleni și spre sud cu Valea Dâmboviței. După această culme ni se înfățișează spre miazăzi o priveliște minunată: valea larg deschisă a Dâmboviței și șoseaua asfaltată care o însoțește până în depărtări. În timp ce în alte locuri (Munții Buzăului) bisericile rupestre pot fi reconstituite doar prin presupuneri, având la bază puține date materiale, există însă un grup de biserici rupestre care și-au menținut până azi funcțiile sacre de „Altar al Domnului”, acestea fiind situate într-un fel de „triunghi tainic”, într-o nișă ecologică ocrotitoare a obiceiurilor, datinilor și tradițiilor românești. Este vorba de zona Muscelului, iar bisericile rupestre încă în funcțiune sunt: Mănăstirea Corbii de Piatră, Mănăstirea Nămăiești și Mănăstirea Cetățuia Negru Vodă. Cele trei biserici rupestre alcătuiesc un triunghi echilateral cu latura de 20 de kilometri. Prima se află în comuna Corbi, pe șoseaua Câmpulung-Domnești, a doua la 10 kilemetri de Câmpulung Muscel, iar cea de a treia pe șoseaua Câmpulung -Târgoviște, în comuna Cetățeni.

Călătorul cunoscător, care pășește printre stâncile argintii care ascund nenumărate taine și ajunge în preajma Sfântului Locaș, este surprins de asemănarea izbitoare cu Schitul Meteora din Grecia, motiv pentru care scriitorul Mihai Rădulescu l-a numit „Meteora României”, fiind profund impresionat de acest colț de rai, aflat pe pămant românesc. În stâncăria pe unde șerpuiește puteca ce duce la schit se întrevăd statui pascuane, cu profil uman, capete urieșești, un faraon stând pe tron cu fiul lângă gambă (tatăl și Fiul), Cele două Marii – cu aceleași pălării, chipul Amazoanei schițat pe un bloc uriaș de piatră (cu sabia în mână), Tronul sau Scaunul lui Dumnezeu (cu simboluri: trident și svastică). Sus, lângă schit, mai apar încrustate în roca dură a muntelui Chipul Cavalerului Dac – Trac – Danubian-Zamolxian, schița unei biserici cu trei altere, inscripții încă nedesluțite, două cisterne uriașe săpate în piatră pentru rezerva de apă potabilă, dar și uimitoarele urme de om lăsate în piatră, într-un posibil mâl adus de marele potop planetar, închegat apoi de căldura unei arșițe inimaginabile (sau de puterea rugăciunii și a credinței). Peste vale, pe celălat versant se văd două stânci (Stâncile Doameni) ce parcă reprezintă pe Regele Învăluit, sau Regina Bufniță (cu ochelari, ca simbol al tainelor aflate în arhive neștiute). Precum marele domnitor Ștefan cel Marea al Moldovei mergea la chilia lui Daniil Sihastrul, spre a afla ce este scris în stele, tot astfel în acest locaș cu numele de Cetățuia lui Negru Vodă, își vor găsi refugiul în liniștea zidurilor și laolaltă, în rugăciune cu sihaștrii de aici, domnitorii Nicolae Alexandru Voievod, Ioan Radu Negru Voievod, Vladislav Vlaicu, Vlad Țepes, Mihai Viteazu, Matei Basarab la 1634, Constantin Șerban Vodă la 1658, Sfântul Martir Constantin Brâncoveanu la 1690, din a cărui poruncă s-a pictat cel de al doilea strat în biserica din stâncă; Stolnicul Constantin Cantacuzino, la 1775; primul rege al României Carol I, ce a vizitat în câteva rânduri ruinele vechii cetăți și schimnicia de aici. Tradiția locului spune că pe culmea abruptă de piatră ce se înalță între râul Dâmbovița și pârâul Cetățuia a existat o cetate de rezistență de pe vremea ocupației romane. Cetatea ar fi fost loc de refugiu și pentru legendarul domn al Țării Românești, Negru Vodă, care își avea aici și o peșteră de taină, numită până astăzi „Peștera lui Negru Vodă”.

De la această cetate și-au luat numele atât muntele, cât și satele dimprejur. Valea stâncoasă a pârâului Cetăția este bogată în peșteri, unele naturale, altele scobite cu dalta de mâna sihaștrilor. Aici s-au nevoit numeroși călugări sihaștri, mai ales în secolele XIV-XVIII, care au avut aceeași faima și înălțime duhovnicească ca și cei din Munții Buzăului.  Unul dintre acești sihaștrii a fost descoperit în ultimele decenii, într-o peșteră suspendată pe panta muntelui. În fundul peșterii s-au găsit osemintele cuviosului, galbene, mirositoare, nemișcate de mâna omului, așezate într-o scobitură de piatră în formă de sicriu, iar deasupra pe perete scria în piatră „Ioanichie Schimonah 1638”. Sunt singurele moaște întregi ale unui cuvios român din secolul al XVII-lea păstrate până în zilele noastre. Tradiția orală consemnează faptul că trei mari sihastri ce au pustnicit aici au făcut un jurământ ce l-au lăsat ca regulă viețuitorilor din Mănăstirea Cetățuia; „Și legământ va fi, de rânduială se va ține, nimic nu va lipsi..”  Cu privire la ctitorul bisericii rupestre, Virgil Drăghiceanu consideră că ar fi fost voievodul Nicolae Alexandru Basarab, fiul lui Basarab I. Nicolae Alexandru apare în al treilea strat din fresca din naos. Însă tradiția locală susține că adevăratul ctitor a fost Negru Vodă și că urmele tălpilor din piatră sunt ale acestui voievod și ale doamnei sale, Margareta. Biserica Cetatea Schitului, atribuită voievodului Negru Vodă, s-a construit concomitent cu cetatea Câmpulungului Muscel – orașul a fost prima capitală a Țării Românești – în secolul al XIII-lea. Schitul Cetățuia este amintit și în timpul lui Mihai Viteazul care, în anul 1595, după lupta de la Călugăreni, a trecut și prin aceste locuri. În anul 1658, februarie-martie, domnitorul Constantin Șerban s-a refugiat aici, dar s-a retras din cauza tătarilor spre Câmpulung. Constantin Brâncoveanu, însoțind în anul 1690 oastea turco-tătară spre Ardeal, se adăpostește în aceste locuri, biserica și chilioarele fiind în bună stare în acele vremuri. Schitul era atunci metoc al Mănăstirii Negru Vodă – Câmpulung Muscel. Schitul se mai bucură de anumite privilegii în secolul al XVIII-lea. Astfel, în anul 1775, voievodul Alexandru Ipsilante, amintind o carte de scutire mai veche a lui Constantin Racoviță, scutește și el de bir pe cei 3 schimnici de la Cetatea Negru Vodă. În timpul răscolei din 1821 turcii din Chehaia, care urmăreau pe eteriștii ce se retrăgeau pe aici spre Brașov, au distrus schitul și chiliile. La cererea credincioșilor din satul vecin, pe 19 iunie 1859, mitropolia încuvințează ca aceștia să facă reparațiile necesare, căzând din nou în ruine, ajungând chiar adapost pentru vite. Schitul este renovat în perioada anilor 1915-1916 de preotul econom Gheorghe Moisescu, parohul Bisericii Domnești din Câmpulung, ajutat de ieromonahul Agatanghel Andrițoiu de la Peștera Stânișoara Argeș și de monahul Nicolae Băcioiu de la Peștera Ialomicioara. În anul 1992, Schitul Cetățuia a fost ridicat la rangul de mănăstire, iar din anul anul 1993, acesta aparține de Episcopia Argeșului și Muscelului, iar Prea Sfințitul Episcop Calinic supraveghează mersul duhovnicesc și administrativ al mănăstirii. Odată cu anul 1993, în mănăstire se începe o nouă perioadă de refacere pentru ca lungile răstimpuri de părăsire și ruinare, laicizarea, indiferență de viața religioasă și cea față de vestigiile trecutului au condus la decăderea treptată a așezământului.

Biserica schitului este asezată într-o peșteră naturală, unde este și un mic izvor minunat, are 12 metri lungime, patru metri lățime și înălțimea până la boltă de 3,20 metri. Sfântul Locaș este compartimentat în altar, naos și pronaos, iar în afară, la intrare, are un pridvor de lemn. Pe peretele de miazănoapte al pronaosului se află o placă de marmură cu următoarea inscripție: „Acest sfânt locaș cu numele Cetățuia care de la Negru Vodă își are începutul, a fost și în trecut schit de călugări și pe vremuri grele loc de scăpare pentru voievozii țării, însă cu trecerea timpului a căzut în ruine ajungând chiar adăpost vitelor… A fost restaurat și înfrumusețat cum se vede cu cheltuiala și osârdia robului lui Dumnezeu preotul econom Gheorghe Moisescu paroh al bisericii Domneasca din Câmpulung, ajutat de ieromonahul Agatanghel Andrițoiu de la peștera Stânișoara Argeș și fratele monah Nicolae Băcioiu de la peștera Ialomicioara în anul 1915-1916. S-a sfințit în 22 iulie 1923 spre veșnica pomenire”. Tot în pronaosul bisericii se află scobit, în peretele dinspre nord, altarul catolic pentru Doamna Clara, soția voievodului Nicolae Alexandru Basarab (1352-1364), care era catolică. Tradiția locală îl numește „altarul papistășesc al soției lui Negru Vodă”. În naosul bisericii se intră printr-o ușă făcută în peretele despărțitor. Naosul este înzestrat cu toate cele necesare serviciului divin, iar clopotnița este din lemn, fiind construită deasupra bisericii din piatră. Biserica păstrează trei straturi suprapuse de pictură, constatate de pictorul Teodorescu, în anul 1922. După ce acesta a înlăturat stratul de pictură făcut în anul 1859, se distinge pe peretele din apus, deasupra ușii, pe stânga, la intrarea în naos, chipul ctitorilor Alexandru Voievod, Radu Negru Voievod și al jupânului Gheroghe Vinețeanu. Stratul de pictură din anul 1859 nu arată decât chipul voievozilor, nu și pe cel al lui Gheorghe Vinețeanu și al lui Iosif starețul, care a zugravit biserica în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Cel de-al treilea strat de pictură se presupune că este din preajma anilor 1760, autorul fiind anonim. Pe tavanul de piatră al naosului se distinge reprezentarea Mântuitorului Hristos – Pantocrator; pictura bisericii vădește evlavia autorului său anonim. La sud de biserica se află o clădire etajată pentru chilii și alte încăperi trebuincioase vieții monahale, construite în secolul al XIX-lea. Efortul depus de credincioșii ce se încumetă să urce până la mănăstire este răsplătit de „Icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni”, dacă i se roagă ei. Ceva mai sus de altar, pe o piatră, se vede „o talpă de om” și tradiția zice că sunt „urmele lui Negru Vodă”, iar în spatele bisericii o scobitură în piatră (peșteruță) este numită „Chilia Moșului”. Crestele munților din apropiere poarta numele de „Cavalerul Trac”, „Negru Vodă călare”, sau „Colții Doamnei”.

Lângă „Peșterea Moșului”, silueta dăltuită a „Cavalerului Trac” stă de veghe la capătul cimitirului în care se află câteva cruci pe care nu stau scrise decât nume, fără să se precizeze momentul trecerii în veșnicie. Cea mai spectaculoasă imagine, încrustată în stâncă, este celebrul și misteriosul „Cavaler Trac”, cel ce avea un cult antic răspândit din Carpați, până la Marea Mediterană. Pe marginea prăpăstioasă a peretelui estic al Cetățuii se află așa-zisa „chilie a lui Negru Vodă”. Legenda spune că aici își depozita Negru Vodă tezaurul în timpul năvălirilor tătarilor. Ulterior, aici au locuit pustnici ce au cioplit icoane în pereții de piatră. Mai jos de biserica rupestră, cam la o sută de metri, se vede o enormă cruce cățărată pe o stâncă ce pare să se prăvălească din clipă în clipă. Se spune despre aceasta că a fost pusă de Negru Vodă. La baza stâncii se află o piatră masivă, căreia i se spunea „masa lui Mihai Viteazul”.  Pe malul drept al Dâmboviței, pe versantul opus Cetățuii, se află un grup de stânci golașe, care sparg parcă peisajul – „Colții Doamnei”. Legenda spune că de aici s-ar fi aruncat Doamna Marghita. La întoarcerea domnitorului dintr-o bătălie cu tătarii, caii albi ai acestuia erau murdari de sânge, iar soția sa, știind că el are numai cai albi, a crezut că tătarii au câștigat lupta și, decât să cadă în mâinile lor, a ales moartea, aruncându-se de pe stânci. Dar cele mai prețioase urme ale istoriei la Cetățuia sunt urmele pașilor lui Negru Vodă și ale membrilor familiei voievodului, impregnate în stânca din vârful muntelui, lângă troița actuală. Legenda spune că stânca s-a topit datorită evlaviei voievodului (surse: wikipedia.org; crestinortodox.ro; turismcultural.ro; cetatuiamuscel.ro; cjarges.ro; zigzagprinromania.ro; youtube.com; romanialibera.ro; muscelpedia.ro).

„Meteora României” așa cum este cunoscută acestă minunată zonă din subcarpați, atrage turiști și credincioși în număr destul de mare. O mai bună organizare în zonă ar crește afluxul acestora (cazare, masă, relaxare etc).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*