Dacă am fi cinici și lipsiți de compasiune, dacă nu am avea în noi omenia și respectul în fața morții, pentru o altă lume în care cu toții vom ajunge la fel de egali, dacă nu am fi din firea-i străveche născuți pentru reconciliere, uneori chiar prea mult dincolo de anumite limite, dacă nu am fi noi, „Români și punctum!”, le-am spune să-și ia morții acasă. Să-i împacheteze, nu în sacii ăia pe care i-au pus peste crucile noastre, ci să le facă alte copârșeie și să-i ducă la ei „acasă”. Doar că noi nu suntem profanatori de morminte și memorii. Iar morții lor oricum stau de atâta vreme în pământul nostru că nu mai au un alt „acasă” pentru veșnicia lor… Locul lor de odihnă este aici, în acest pământ în care alții au ales pentru ei pentru a-i așeza…
Dar, dacă toată acestă instigare de sorginte horthystă nu încetează, nu vom avea altă soluție! Și îi vom muta noi acolo de unde își iau seva de a zbiera toate capetele seci ale iredentismului!… Îi vom duce acolo după cum merită un erou, cu onoruri, chiar dacă nu sunt ai noștri, pentru că în Panteon, cu toții sunt eroi pentru cineva, pentru un neam, pentru o seminție, și trebuie să respectăm acest lucru.
Îi vom muta de va fi nevoie pentru că nu mai putem continua așa! Căci, oare la ce se așteaptă veneticii care ne-au pus lanțuri la Valea Uzului? Să stăm să privim cum alte lacăte vor zăvorî porțile altor cimitire? Mâine-poimâine o să-i vedem că ne închid și cimitirele în care sunt îngropați oamenii simpli. Cei ce nu au plecat ca eroi din această lume, ci doar ca simpli trecători…
Valea Uzului a fost doar un „pregătitoriu” tactic pentru ceea ce ar vrea ei să urmeze… Și l-au ales pentru valoarea simbolică. Pentru a pune acele prime lacăte ale enclavizării. Și, da, au câștigat în clipa în care zăvorul a așezat. Au câștigat prin faptul că au arătat lumii întregi (și națiunilor ce își au morții acolo) cât de slabi suntem ca autoritate în propria țară. Că nu știm să ne apărăm morții noștri, nici măcar pe Eroii Neamului (de altfel, toată lucrătura venetică, dar și cu implicare românească, de scoatere din cărțile de istorie, de demontare și dezafectare de pe plachete, socluri, fundații și fundamente, de desființare a noastră „in integrum” – ca trecut, prezent dar și viitor-, a avut ca scop întregirea imaginii de neputință a Statului Român, de supușenie sub mâna trădătoare a unei clase politice infecte, mizerabile, scârbavnice), dar, prin ceea ce s-a pus la cale la Valea Uzului, am arătat nu doar că nu ne putem apăra morții noștri, dar nici pe cei ai celorlalte națiuni dintr-un Cimitir Militar Internațional.
Pentru noi, expresia acestei realități este simplă: neputință și dezinteres. La propriu. Pentru străinii care își au eroii lor îngropați acolo, se constituie într-un gest de sfidare, impertinență, nepăsare, provocare, umilire…
La asta trebuiau să se gândească guvernanții pentru a interveni din clipa în care o autoritate locală a emis hotărârea de a închide cimitirul. În ce posibil scandal al nereconcilierii istorice am fi putut fi aruncați de maghiarimea politică… Pentru că, la un moment dat, toți cei ce își au eroii lor de neam și țară înhumați la Valea Uzului, și nu numai, ar putea veni să-și ia morții acasă. Pentru că un stat care nu își poate proteja proprii eroii, lăsându-le crucile simbolice a fi astupate sub saci de gunoi, este la fel de neputincios pentru toți ceilalți față de care are niște obligații prin acordurile internaționale (pentru că autoritățile nu au acceptat doar închiderea cimitirului pentru români, ci și pentru reprezentanții oricărei alte nații care ar fi venit în Cimitirul Militar Internațional de la Valea Uzului pentru a-și aduce omagiul înaintașilor lor).
Este deja mult prea sinistru… Acolo unde se strâng câțiva români, ca semn al unei prezențe, nu neapărat protest, adesea în tăcere și nici măcar însoțiți de pancarte, apar dube care îi saltă, îi arestează „preventiv”. Într-un loc în care s-au adunat, anunțat, zeci de maghiari, formând un lanț uman, nu a venit nici o dubă. Și nu s-a reclamat nici o tulburare a ordinii publice. Ba, vinovați și trecuți în opisul amenzilor cu emitere întârziată, în spiritul „conciliant” al Jandarmeriei, au fost tot românii, pentru că au sărit gardul, au forțat trecerea din propria-i țară în propria-i țară…
Un cimitir nu ar trebui să aibă împrejmuiri, cu atât mai puțin lacăte… Iar într-un cimitir, „ordinea lui publică” nu ar trebui să fie pe masa unor decizii emise de niște muritori mult prea neînsemnați chiar și pentru această lume în care se frământă cum să facă rău din rostul lor de paiațe urâcioase, darămite pentru aceea în care vor ajunge și ei…
Lasă un răspuns