Biserica coborâtă în pământ din Istria (jud. Constanța)

Ingeniozitatea românului nu are limite, atunci când este pus într-o situație mai specială. Astfel, ca să menţină vie credinţa creştină în teritoriul stăpânit de Imperiul Otoman, locuitorii Dobrogei din anii 1800 au recurs la o soluţie care a dus la construirea unicei biserici îngropate din România, sau coborâte în pământ. Pe vremea când otomanii erau stăpânitori peste teritoriul dobrogean, într-o mică aşezare întemeiată lângă cetatea antică Histria, la mijlocul anilor 1800, creştinii ridicau o biserică. Ar fi dorit-o poate înaltă, cu numeroase turle, mândră şi împodobită, dar ordinele Sultanului erau stricte: nicio biserică a creştinilor nu avea voie să întreacă în fală o geamie de-a musulmanilor. Ordinul era clar şi nu trebuia încălcat – cele mai înalte lăcaşuri de cult trebuiau să fie doar cele ale Imperiului Otoman. Așa cum nu era voie a se ridica cetăți în Țările Române – ordin „ocolit” prin ridicarea de mănăstiri fortificate (a.s.v. ctitoriile lui Matei Basarab) – tot așa erau referirile și legate de clădirile de cult. Știm că turcii au tras cu tunul și în ruinele cetăților vechi din Dobrogea, spre a nu exista posibilitatea de a se crea puncte de rezistență în cazul unei răzmerițe locale.

Dobrogea este o zonă plină de istorie. Astfel din epoca neolitică şi eneolitică au avut loc numeroase descoperiri de unelte şi vase aparţinând culturilor Hamangia (cca. 4200-3700 î.Hr.) şi Gumelniţa (3700-3200 î.Hr.). Mai târziu apare cea mai veche aşezare a coloniștilor greci de pe malurile Pontului Euxin, orașul Histria. În comuna Istria din vecinătatea sitului arheologic al orașului antic este localizată această biserică îngropată, care poarta hramul „Sfânta Treime şi Sfântul Nicolae”, reprezentând o îmbinare între stilurile creştin şi oriental. Aşezarea a fost populată din cele mai vechi timpuri de greci, romani, precum şi bulgari. În trecut, satul s-a numit Caranasuf (în turcă: „Karanasuf”, în traducere „Nasuf cel Negru”, Nasuf fiind întemietorul satului) și formele mai rar folosite: Cara-Iusuf și Cara-Isif. Înainte de 1879, a fost numit, de asemenea, Caranisip („nisipul negru”; sfârșitul timpului – când nisipul clepsidrei nu va curge în favoarea noastră). În urma războiului Crimeei, în retragerea trupelor rusești, acestea au luat numeroase familii pe care le-au așezat în Bucovina. Cum acestor familii nu le-au convenit condițiile de trai de acolo, s-au întors înapoi în sat. De aceea, acestea au dobândit denumirea de bucovineni și astfel, pentru o scurtă perioadă de timp, satul a purtat numele Bucovina. Potrivit tradiției locuitorilor, la nord de actualul sat Istria, la cca. 5–6 km, a existat, acum câteva sute de ani, vechea vatră a unui sat turcesc numit „Haidân”. Din cauza unei epidemii care a omorât un număr considerabil de oameni din localitate, conducătorul satului, Nasuf a dat ordin să fie dărâmate casele și gospodăriile incendiate, iar vatra satului a fost mutată în locația actuală.

Istoria acestei biserici spune că ortodocşii de la Istria au stat la sfat, iar un înţelept a venit cu ideea: biserica lor avea să fie cea mai înaltă din ţinut, dar măsurată de la adâncimea de un metru sub nivelul solului. De aceea bisericuţa de la Istria este unica din România în care credincioşii intră coborând câteva trepte, în loc să le urce. Și în cadrul aceleiași concesii făcute, bisericuţa de la Istria nu are turle deloc și nici nu este pictată la exterior, ci este doar văruită în alb. Singurul semn bisericesc al faţadei este situat deasupra intrării: o icoană încastrată în zid înfăţişându-l pe „Sfântul Nicolae” şi pisania bisericii – inscripţia care imortalizează ctitorii lăcaşului, anul întemeierii şi meşterul care a ridicat biserica. La fel de ingenioși erau și aromânii (vlahii) din întreaga zonă aflată în atenția Imperiului Otoman care construiau ușile joase ca să nu intre turcii păgâni cu calul în biserică și să spurce locașul, sau tatuau fetele și femeile cu o cruce pe frunte ca acestea să nu fie necinstite. Amintind cumva de primele biserici ale creștinătății care era săpate în piatră, sau subterane (trimitere și la zeul Mitra, cel născut din piatră, dar și la Iisus care este născut într-un staul dintr-o grotă), acest lăcaș de cult are specificitatea sa unică. Construită din piatră recuperată din cetatea antică de la Histria, în zidurile bisericii din Istria se întrevăd capiteluri și elemente din arhitectonica veche, așa cum se întâmplă la Biserica din Densuș, construită cu pietre din construcțiile antice romane din zonă. Fiind fără turle, pentru a avea o sonoritate deosebită, în zidurile lăcașului de cult au fost aşezate 52 ulcioare care să dea rezonanţă cântărilor bisericeşti. Stâlpii bisericii se sprijină pe coloane antice, iar capitelurile ionice sunt încă vizibile.

Zidurile bisericii sunt sprijinite pe exterior de contraforţi masivi din lemn. Clopotniţa este separată de biserică, străjuind intrarea în curtea lăcaşului de cult, unde îşi dorm somnul de veci eroi din cele două Războaie Mondiale. Lângă biserică este amenajat un muzeu unde sunt expuse obiecte de preţ, despre spiritualitatea locului. „Construcţia este în formă de cruce, cu faţa în stil oriental şi este sfinţită în anii 1862 – 1864, în timpul pașei Megit de către episcopul grec Dionisie del Calpatos, care locuia în Tulcea“, se arată pe site-ul dedicat unui proiect Regio (histria-cheiledobrogei.ro). Bisericuţa îngropată de la Istria, unică în România, a fost inclusă pe lista Monumentelor de patrimoniu din ţara noastră, clasa A. În anul 2010 au demarat primele lucrări de restaurare a bisericii, din fonduri ale Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional (histria-cheile dobrogei.ro; litoralulromanesc.ro; i-tour.ro; amfostacolo.ro; povestilemariinegre.ro; wikipedia.org; adevarul.ro). Pentru cei care vizitează județul Constanța, zona Istria este un popas necesar, care completează oferta turistică, spre cunoașterea adevăratei istorii a acestor locuri. (G.V.G.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*