Implicare și mediere versus veșnicia românească (acum și pe mandat european) a lipsei de transparență?…

Poate pe acest mandat european vom înțelege mai bine dimensiunea tragică spre care poate fi împinsă normalitatea din cauza lipsei de rațiune generată de somnul unei națiunii care a dormit vreme de trei decenii! Iar pentru întâia oară am privi și noi, „din afară”, dar și ca părți implicate, la felul în care arătau grozăviile îndreptate împotriva libertăților cetățenești pe care Europa civilizată le vedea la noi…

Și este cu adevărat bizar, trebuie să o recunoaștem, ca tocmai o putere politică înverșunată, care în fiecare dintre prezențele ei la guvernare, majoritar agresive, a inventat și căutat să impună norme legislative de pus botnițe presei, și, în general pumnul în gură libertăților de exprimare, tocmai una dintre cele mai ostile guvernări din Europa la adresa știrilor libere, independente, să se afle acum în capul mesei ca mediator pe o temă atât de grea pentru ficatul său roșu de ură la adresa creației, exprimării, opiniei, libertății de exprimare… Medierea negocierilor pentru finalizarea unei Directive europene privind drepturile de autor, cu unul dintre cele mai fierbinți articole: introducerea ori nu a unei taxe pe link în cazul articolelor ce se pot găsi pe motoarele de căutare.

Și totuși, va fi doar unul dintre exercițiile pe care România, în fruntea președinției Consiliului UE, le va avea de dat. Nu doar pentru ea, de data aceasta, ci pentru o întreagă Europă! În numele libertății de exprimare ori a cenzurii fundamentate de criterii economice.

Tehnic, lucrurile aflate în mediere sunt simple. Urmează negocierile finale pentru definitivarea unei directive UE pe zona pieței media, o directivă care, în spatele unui țel aparent onorabil, dreptul fiecărui creator (de știri media) de a fi plătit pentru munca sa, ar putea da o formă agresivă pumnilor și botnițelor libertății de exprimare.

Printr-un articol controversat, cel mai fierbinte din întreaga directivă, UE vrea să impună o taxă pe link motoarelor de căutare. Adică acestea să plătească creatorilor de conținut pentru fiecare articol prezent pe motorul de căutare pe internet. Doar că tocmai din această acțiune aparent reparatorie, s-ar putea naște o hidoasă cenzură. O cenzură dată de interesul economic, dar speculată de păpușarii politici din spatele inițiativei. Pentru că, dacă va exista această taxă pe link, motoarele web tip google vor „filtra” (spus într-un limbaj mai diplomatic), accesul la conținutul dat de sursele mai slab finanțate economic, utilizatorii de conținut fiind puși în situația de a alege din ceva deja selectat. Iar reprezentanții motoarelor de căutare nu au făcut un secret din acest lucru!

Sigur, totul costă, iar motoarele web, pentru a contrabalansa costurile legate de taxa de link, vor trebui să-și recupereze banii, lucrurile fiind simple: pe aceste motoare vor rămâne doar marii creatori de conținut de știri (doar acum, de conținut media, căci directiva, o dată adoptată va fi sursă de „revizuire” și pe alte zone de creație) în detrimentul celor mici, nefinanțați. În fapt, ziare, reviste și platforme online care nu pot concura cu giganții din media.

Or, siguranța existenței pe mai departe a unui jurnalism cât mai apropiat de obiectivitate și echidistanță, a unuia care să nu cadă pradă falsurilor de tip fake-news induse de fel și fel de „actori”, vine tocmai dinspre media celor „mici”. Aceia care nu fac bani în urma muncii lor de presă, dar asigură un conținut cât mai credibil și cât mai plauzibil în a respecta deontologia de presă.

Dacă prin finalizarea și adoptarea Directivei se va păstra taxa pe link, motoarele de căutare nu vor putea fi împiedicate să-și selecteze ele, din interesul strict al nevoii de a avea de unde să-și recupereze banii plătiți pentru aceste linkuri, furnizori de conținut media.

Marea îndoială se leagă de felul în care o putere politică evident anti-media va alege să medieze această directivă? Se va lăsa ea pradă „directivelor” de partid, folosind momentul și pentru a  readuce în discuție în țară proiectele de legi ale presei ori cele anti-defăimare? Dar, mai ales, cum vor privi părțile implicate, pe de o parte cele guvernamentale ale Europei, pe de altă parte cele ale presei, la rându-i împărțite între cei ce produc și cei ce se folosesc de ceea ce au produs alții, având avantajul de piață, al prezenței, prin ei, pe piață? Câtă încredere vor putea avea cu toții în puterea anti-media de la București? Sau, de fapt, negocierile vor merge ca până acum, cu un București aflat doar în postura de a lua la cunoștință? Căci, de preferat unei implicări prodirectivă, care să cimenteze pilonii unei cenzuri media, ar fi totuși „veșnicia” poziției struțului…

Totodată, cum va trata aceeași putere, din fruntea Consiliului UE, solicitările venite dinspre părți? Mai ales că ea este obișnuită cu o atitudine fățiș discreționară în felul de a impune o legislație, nu doar fără a ține cont de părerile celor vizați, dar și fără a cere măcar o opinie în segmentul de transparență decizională (capitol esențial pentru UE, dar atât de ignorat, ba chiar persiflat de puterea de la București).

Deja, Google, ca motor de căutare web, și-a prezentat public poziția și segmentele de mediere, cu argumentul că, prin adoptarea articolului vizând taxa de link, va fi obligat să decidă „ce editori de presă intră în căutări și cine nu”…

Iar încărcătura este cu atât mai mare cu cât, forma finală dată de negocieri, indiferent de felul în care va arăta rezultatul „transpunerii” (fie păstrarea accesului la libertatea de alegere a informației, a acelei diversități pe care doar motoarele de căutare o pot asigura, fie mercantilizare muncii unora) va putea genera și alte directive vizând creația, iar, în final feluritele forme de exprimare, literară, artistică, publicitară…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*