Kogaion

Rareori mi-a fost dat să mă captiveze o carte așa cum s-a întâmplat cu „Kogaion. Cercetări multi disciplinare la sanctuarele dacice din Munții Orăștiei” de Timotei Ursu (Editura Universitară, București, 2017). Lucrarea probează cu prisosință pasiunea inexorabilă a autorului, susținută de o patimă acerbă pentru cercetare și de o neîndoielnică măiestrie în arta relaționării cât mai complexe, în scopul ieșirii la iveală a adevărului și izgonirii vechilor concluzii și interpretări oxidate de timp și distorsionate de orizontul limitat de cunoaștere sau de superficialitatea sau de suficiența unor cercetători. Volumul comportă o prezentare detaliată și compactă, dar mai ales originală, a rezultatelor unui impresionant de laborios proces, incluzând studii comparative privind spațiul danubian și universul geților și dacilor, cercetări arheologice și geodezice de teren, precum și valorificarea concluziilor unei echipe de autentici cercetători multidisciplinari cu 14 profile profesionale distincte.

Viziunea, de maximă actualitate și denotând o indiscutabilă îndrăzneală, înglobează ipoteze și aserțiuni verificabile și credibile, putând fi rezumate, după cum însăși autorul precizează, astfel:

* Capitala statului geto-dac, înainte de cucerirea romană, nu era în Munții Orăștiei, ci la sud-vest de actualul oraș Hațeg, localitate devenită, prin cucerire, capitală a porțiunii din Dacia transformată în „Provincia Dacia Felix”.

* Denumirea „Sarmisegetusa Regia”, atribuită Dealului Grădiștii, este un fals, un nume inventat.

* La Dealul Grădiștii nu a existat niciun fel de cetate. Datele istorico-arheologice vehiculate astăzi sun eronate și falsificate. Acolo, în înălțimea Dealului Grădiștii și în apropierea acestui loc „sacru”, a funcționat cu mare probabilitate celebrul centru cultural-științific apelat de Strabon drept KOGAION(ON), un centru deosebit de complex a cărui importanță a sporit prin treptata sa evoluție către loc strategic de detenție a prizonierilor de război, spațiu al unei importante producții siderurgice de unelte și podoabe, de contrafacere a monedelor; de asemenea, centru de „olărie cultuală” și, probabil, tainiță de valori (ascundere de tezaure).

* Descifrarea uimitoarelor date științifice conotate în cele nouă (opt) sanctuare de la Dealul Grădiștii trimite fie către o dezvoltare autonomă a acestor cunoștințe, mai greu de admis, fie spre ideea moștenirii unor informații cu sorginte necunoscută. Cu certitudine, cunoașterea cultural-științfică deținută de sacerdoții dacilor depășea cu mult nivelul apreciat astăzi de istoriografia română și impune o sporită atenție științifică.

* Inițial un „observator astronomic străvechi”, dar limitat de coroana munților din jur, Dealul Grădiștii a cedat această atribuție Muntelui Godeanu, la începutul Noului Mileniu, A.D. Cu maximă probabilitate, pe platoul antropic Godeanu se află rămășițele unui turn-observator cu performanțe excepționale, complet ignorat astăzi de cercetarea arheologică românească.

Cartea este structurată în opt secțiuni, fiecare cuprinzând o mare diversitate de note bibliografice care în totalitatea lor conduc la ideea unei veritabile biblioteci privind câmpul de cercetare vizat. Ilustrațiile inserate pe tot parcursul volumului, precum și planșele atașate la sfârșit, sunt demne de apreciat, ele însoțind în chip favorabil argumentele ce implică neîndoios credibilitatea.

Prima parte a temeinicei lucrări relevă premisele la care se raportează întregul demers științific, autorul precizând că sursele documentare cu privire la lumea geto-dacilor contemporane perioadei de afirmare a acestei lumi pe plan continental sunt exagerat de „sfioase”. De asemenea, trebuie observat că în istoriografia clasică a secolelor XIX și XX se constată o raportare a istoriei danubiene doar la cea a lumii greco-romane, atestată documentar începând cu secolele VII-VI B.C. și că mai ales  de la sfârșitul ultimului secol au apărut coroborări istoriografice și arheologice care sunt mult mai elocvente decât numărul redus de surse antice coerente. Patru capitole compun partea întâi a cărții. Primul înglobează chestiuni chiar incitante: geții „hiperboreeni”; unde era și ce era „Kogaoinul”?; contextul științific antic și sacerdoții Kogaionului. Timotei Ursu face dovada că are cunoștință de tot ce s-a scris până la el în domeniu, iar citatele abundă: Herodot, Strabon, Jordanes, Diodor, Cassius Dio, Caesar, N. Densușianu, C. Daicoviciu, H. Daicoviciu, I. Glodariu ș.a. Următorul capitol analizează „antecedentele multidisciplinare în cercetarea sanctuarelor de la Dealul Grădiștii”, autorul menționând din start: <<A vorbi numai despre trecutul reconstituit ipotetic cu mijloacele multidisciplinarității ar însemna să ignorăm scurtul dar importantul istoric (românesc) al cercetării aflate la baza acestui deziderat. Este, de altfel, și o chestiune de etică: în ultimele două-trei decenii au apărut – spontan ca ciupercile! – câteva categorii de „entuziaști”, auto-lansați mai ales on-line, dar cultivați asiduu de flămânda presă tabloido-catastrofică, cea care își face vânzări sporite pe seama bazaconiilor înșirate de către neica-nimeni ce se pretind „multidisciplinari” și „scormonitori ai trecutului României”. Sunt cei care au „descoperit” – din surse numai de ei știute, niciodată etalate! – ditamai…„orașe subterane” sub…Munții Orăștiei!…, imense „tunele defensive” care leagă între ei Munții Carpați cu…Balcanii!…, oseminte ale unor „uriași de peste 12 m înălțime” tăinuiți în…galeriile de la…Roșia Montană!…, „a douăsprezecea peșteră” a lui Zalmoxe!…, stranii fenomene de „apriție-dispariție” (evident: de sursă…zamolxiană!), ba prin Bucegi, ba în Făgăraș, ba pe Muntele Gugu din Munții Retezatului!…etc. etc.>> Analiza continuă cu studiile adevărate întreprinse și cu o serie de valoroase constatări comentate realmente pătrunzător. Apoi, este examinată ipoteza privind „inima Kogaionului” și complexul de la Dealul Grădiștii” ce se constituie într-o „pledoarie cu ajutorul istoricilor și arheologilor”, și se prezintă un punct de vedere intitulat interogativ „Kogaionul – la Dealul Grădiștii?”. În ultima secvență a primei părți autorul își enunță opiniile referitoare la „ipotezele lingvistice privind denumirea KOGAIO (ON)”. Un merit deosebit al demersului ce constituie materialul cărții este acela de a fi fost abordat din diverse unghiuri, Timotei Ursu încredințându-ne: „În descifrarea mesajelor trecutului, cercetarea multidisciplinară acordă fiecăreia dintre aripile științifice privilegiul cercetării individuale, urmând ca rezultatele comparate, înseriate și coroborate să colaboreze în alcătuirea unei imagini mozaicale finale, cât mai apropiată (dacă nu întrutotul identică!) acelei realități dispărute în timp, dar asupra căreia năzuim să deținem o imagine cât mai fidelă!”.

În partea ce urmează, „Identificare”, ni se evidențiază date concrete rezultate din măsurători și observații privitoare la „complexul sacerdotal de la Dealul Grădiștii”, precum și descrierea fiecărui sanctuar în parte. O diviziune aparte este cea denumită „Accesorii”, în care autorul face referiri într-un mod special și atractiv la „cifre și numere, dimensiuni, mulțimi și moduli”. Un indubitabil interes suscită în această parte a lucrării definirea procedeului URTIM, brevetat de autor în scopul susținerii ipotezelor sale: „URTIM este un procedeu original, propriu, pentru analizarea spectografică computerizată a unor imagini captate din satelit, în vederea cercetărilor – în principal – arheologice. Imaginile obișnuite ale unor diferite arii oferite de programul profesional GOOGLE EARTH 5.1-8.0 sunt analizate prin acest procedeu obținând foarte bune rezultate chiar în arii cu o claritate redusă sau fără claritate minimă, relevând într-un set de culori specifice și într-un desen semnificativ importante date necesare explorării arheologice”.

Partea a patra cuprinde „Referințe”, iar cea de-a cincea „Analize”. Raportările geodezice, precum și cercetările astro-arheologice, trezesc în investigarea autorului un statut aparte al Muntelui Godeanu, ca „observator”, fiind cea mai înaltă și proeminentă coamă a Munților Apuseni, împrejurare ce-l determină pe Timotei Ursu să-i rezerve integral partea a șasea a cărții sub titlul „Uimitorul munte Godeanu”, studiul său trădând vădite comparații cu zone de aceeași natură din antichitate. Partea a șaptea, „Direcționalii”, se referă la „orientări, orizont și aliniamente orientative”, ultima, a opta, fiind destinată anexelor.

În ciuda volumului extrem de mare de informații pe care volumul le conține și a unor cunoștințe mai speciale a căror înțelegere poate că depășește pe alocuri pregătirea cititorului, „Kogaion” este fascinantă ca lectură, un rol însemnat avându-l exprimarea care induce, fără îndoială, o atracție aparte, încă de la primele pagini. Autorul demonstrează că stăpânește tehnica gradării expozeului și asortează admirabil relatarea cu numeroase și benefice excursuri, împrejurări ce consolidează demonstrația și conduc cu eficiență mărită spre convingere. Prin stilul original, folosind deseori modul interogativ pentru raționamente ce implică alegerea unei soluții din două posibile care duc la aceeași concluzie, cartea incită, stârnește, provoacă. În fine, cred că documentatele considerente care alcătuiesc corpusul impresionantei lucrări trebuie analizate cu multă seriozitate și maximă atenție în vederea antamării grabnice a unui proces de revizuire și reconsiderare cu obiectivitate a concluziilor de până acum, operațiune motivată de necesitatea valorificării argumentelor conferite de mijloacele și procedeele de cercetare din stadiul istoric actual.