O alegorie a existenței…

Există o literatură a claustrării. Și după ea s-au inspirat multe filme. Un astfel de film tulburător este „Room” (Camera – 2015), în regia irlandezului Lenny Abrahamson (n. 1966, Dublin), bazat pe romanul omonim al Emmei Donoghue, care a scris și scenariul. Filmul a primit patru nominalizări Oscar, printre care și pentru cel mai bun film, că și pentru cea mai bună regie, la concurență cu „Revenant”, care i-a adus lui Leonardo DiCaprio mult așteptatul premiu Oscar. Dar actrița Brie Larson, mai puțIn cunoscută, a obținut premiul Oscar pentru cel mai bun rol feminin, rolul mamei unui copil de cinci ani, Jack, jucat colosal de Jacob Tremblay, care ar fi trebuit să ia și el un premiu Oscar.

În fond, „Room” este filmul lui Jack, a acestui copil care descoperă lumea. El și Ma (mama lui) sunt nevoiți să suporte o trauma incredibilă. Cei doi sunt răpiți și închiși într-un șopron, fără ferestre laterale, cu o ușa ermetică, precum o cușcă de animale, unde au totuși un televizor și sunt hrăniți periodic de răpitor, pe nume Old Nick (Sean Bridgers). Jack nu cunoaște lumea din afară, nu a văzut-o niciodată. O vede doar prin ferestruică de deasupra șopronului, de pe tavan. Când pe ea cade o frunză, mama îi spune ce este o frunză. Când un șoricel apare de sub un dulap, Ma îl alungă și îi spune lui Jack o poveste cu șoricei. El vrea să știe care este lumea reală. Vede la televizor imagini dintr-un film și o întreabă pe mama să dacă ele fac parte din lumea reală.

Când Jack se îmbolnăvește, Ma îl roagă pe răpitor să-l ducă la spital. Îl învelește într-un covor și răpitorul pleacă cu el. E prima oare când Jack iese în lumea din afară cuștii. Răpitorul pune covorul în spatele camionetei și Jack are posibilitatea să iasă afară din covor și, la o încrucișare de drumuri, când mașină opreşte, să sară și să fugă. Este descoperit și anchetat amănunțit de doi polițiști, care dau de urmă șopronului și o eliberează și pe mama lui. Apoi amândoi sunt duși la un spital pentru îngrijiri. Aici apare ideea unei noi claustrari, deși sunt bine îngrijiți de un medic. Dar Jack descoperă cu o stupefacție continuă lumea reală. El seamănă cu Mowgli, personajul lui Kipling din „Cartea junglei”, care și el descoperă lumea, învață să o recunoască.

Este o mare performanță ceea ce reușește copilul Jacob Tremblay, care deja este un copil-star, cu experiență pe platouri. El și-a început carieră în 2013 în „The Smurfs”, film în care joacă rolul lui Blue alături de Neil Patrick Harris la doar șase ani. Se face remarcat în 2016 datorită filmului „Room” pentru interpretarea lui Jack Newsome, un băiețel în vârstă de cinci ani sechestrat într-o cameră împreună cu mama sa. La doar nouă ani, Jacob Tremblay este deja celebru. După serialul „The Last Man On Earth”, Jacob va fi cap de afiș în thrillerul „Shut In”, alături de Naomi Watts și va juca în „Before I Wake” alături de Kate Bosworth. Jacob joacă rolul unui băiat adoptat ale cărui vise și coșmaruri prind viață când doarme. Are la activ deja 15 filme, iar „Room” este al treilea, care i-a adus sucesul și obținerea a încă multe roluri (12) în doar doi ani de zile!

În fond, „Room” este o mare parabolă. O parabolă a existenței, căci toți trăim între o lume fictivă și una reală. La un moment dat, Jack, după ce ia act de lumea exterioară, spune că lumea reală i se pare că o Camera mai mare decât cea în care a trăit mai mult în ficțiune. Tocmai acest joc este creat în film. O bună parte din el, până la evadarea lui Jack, nu știm nimic despre condiția personajelor sechestrate. De ce Ma și Jack au fost răpiți? De ce sunt ținuți izolați? Ce urmărește răpitorul? Și de ce nu au încercat până acum nici o evadare? De ce Ma îi alimentează lui Jack existența cu povești? Până la un punct, „Room” pare o poveste S.F. Sau cu suspans de thriller. Filmat că un ciné-vérité, viața în interiorul camerei este văzută că o tortură, deși Jack, care are plete, arată că o fetiță, este îngrijit de mama lui iubitoare și devotată. Că orice mamă bună, Mă se dedică să-l țînă pe Jack fericit și sigur, îngrijindu-l cu căldură și dragoste și făcând lucruri tipice, cum ar fi jocurile și poveștile. Viața lor, totuși, nu este altceva decât schematică, repetitivă, fiind limitată la un spațiu de 10 pe 10 metri pe care Ma l-a numit eufemistic Room. Mă a creat un întreg univers pentru Jack în cameră și face eforturi considerabile pentru a se asigura că, chiar și în acest mediu înșelător, Jack este capabil să trăiască o viață completă și împlinită. Dar, pe măsură ce curiozitatea lui Jack despre situația lor crește, iar rezistența lui Ma atinge punctul de rupere, ei adoptă un plan riscant de a scăpa, în cele din urmă aducându-i față în față ceea ce se poate dovedi a fi cel mai înspăimântător lucru: lumea reală.

Așa ceva întâlnim și la Saramago sau în literatură sud-americană, la Borges, Coelho, Sabato și alți autori imaginativi, care analizează, în varii ipostaze parabolice, starea claustrării fiinitei umane. Povestea din „Room” este neconvențională, nu ni se explică de ce au fost răpiți Mă și Jack. Nu există nici un element de logică strictă. Totul este ambiguu, nimic precizat, că în viață. Că într-o alegorie. Așa cum este și synopsis-ul: „Joy Newsome”, cunoscută și drept Ma (Brie Larson), este ținută captivă împreună cu băiețelul ei în vârstă de doar cinci ani într-un șopron din grădină. Totul a început în momentul în care Old Nick (Sean Bridgers) a păcălit-o pe Ma să îl ajute să găsească un câine ce se pierduse. Ea a fost răpită atunci și adusă în „Cameră” – șopronul din grădina casei lui Old Nick. Șapte ani mai târziu, Ma și Jack (Jacob Tremblay) sunt încă prizonieri în acea Cameră și își doresc nespus să scape de acolo”.

Am arătat cum are loc evadarea. Partea a două a filmului, după condiția sechestrării, este la fel de chinuitoare pentru Jack, care se adaptează cu foarte mare greutate la lumea reală. El s-a obișnuit să trăiască numai cu mama lui, iar acum apar alte figuri, bunicii lui, părințîi lui Ma, polițiști, medici, îngrijitoare, psihologi, reporteri de televiziune, căci el a devenit un caz public, toată lumea este interesată de starea lui. Există o secvență importantă în care i se ia mamei lui un interviu televizat și este întrebată cine e tatăl copilului, cu cine l-a făcut pe Jack? Ma spune că Jack este al ei, numai al ei, că relația cu Old Nick a fost un accident. E singură sugestie, dar nu aflăm de ce Old Nick nu a vrut să se știe de existența lui Jack. Există de asemenea și o scenă foarte dura între Ma și mama ei, care îi reproșează că în toți acești ani a căutat-o, iar soțul ei nu a mai rezistat și a plecat, a cerut divorțul. Acum are un al doilea soț, care se dovedește foarte ingenios, știe să-l atragă pe Jack și să-l facă să simtă viață. Soluția este un câine. Îi aduce un câine și Jack începe să aibă un prieten.

Dar după discuția cu mama sa, Joy (Ma) are o criză, pare că a vrut să se sinucidă, o descoperă Jack prăbușită în baie, este dusă la spital unde stă mai mult timp. Jack e nevoit să stea cu bunicii lui. Într-o zi află că pletele sale au o putere deosebită, că pletele lui Samson din Biblie. Și atunci el îi cere bunicii să-l tundă și pletele tăiate să fie duse mamei lui, că să-i dea putere. Așa se întâmplă și, într-o zi, Ma vine acasă vindecată.

Finalul închide tot în stil parabolic povestea. Polițista care l-a găsit pe Jack are ideea să-i ducă pe Ma și Jack la locul faptei, pentru a scapa de obsesia Camerei. Este o metodă psihologică foarte lecuitoare. Ma și Jack sunt duși întâi în casa lui Old Nick, unde nu mai locuiește nimeni (putem înțelege că el a fost arestat sau a dispărut), apoi merg în fundul curții, unde este șopronul, locul sechestrării. Ma și Jack văd acest loc cu o mare durere pe chip, dar Jack are ideea de a se despărți de fiecare obiect care îi trezește amintiri. Își ia la revedere de la dulap, de la pat, de la masă, de la pereții pe care se află desenele lui, de la obiectele casnice.

Acesta despărțire nonviolentă de un loc al supliciului, al claustarii, dovedește că el a înțeles ce s-a întâmplat, că se poate obiectiva, că acum a descoperit adevărata lume în care trebuie să trăiască. Este ca un gest creștin, foarte profund, așa cum și gestul lui Ma de a susține că Jack e doar copilul ei, are atingere cu miracolul prin care Fecioara Maria i-a dat viață Mântuitorului. Această este forța alegoriei, că poate face dintr-o poveste atât de simplă un complex de idei și trăiri. Ea ridică elementele concrete, foarte concrete și dense, la o idee abstractă. Iar suprema realizare a filmului este emoția, care ne face să credem că și noi am trăit sau trăim într-o Cameră. Viață noastră este că o cameră. Mai mică sau mai mare. Cum ne descurcăm în ea?

Un răspuns la “O alegorie a existenței…”

  1. IO...gereules spune:

    Foarte impresionant dle Grid Modorcea.Dovedesti o adanca cultura literara si cinematografica.Poti fi socotit drept invatator al tinerei generatii,generatie care se indreapta spre prapastia umanitatii.Dumneata poti sa faci un lucru maret,sa pui umarul,mintea si talentul cu care esti dotat de bunul Dumnezeu(ma refer la Dumnezeul omenirii nu la unul privat care apartine numai unei anumite natii,sau
    unui grup social)la incercarea de salvare a a cesteia.Esti un fin observator al regiei si creativitatii unei naratiuni reale sau imaginate.De aceia incerc sa-ti dau o idee despre o realitate,adica devarata,petrecuta in mod tragic,asemenea filmului prezentat de d-ta mai sus si anume despre nasterea ficei lui Gogu Puiu,astazi doamna Radulescu,tot intr-un Room,da,dar unul care era multiplicat in toate inchisorile depe pamantul dragii Romanii,prin anii comunistilor care au ingenunchiat tot Rasaritrul Europei.Dumneata,cu talentul dumitale,ai face un film de multe Oscaruri.Si evident ai spune ceva si despre tatal copilului(fetita) nascut in roomul unei inchisori politice ridicata de niste intrusi israeliti pe teritoriul tarii noastre,cu intentia sa ne fure tara,lucru pe care-l mai clocesc si in ziua de astazi urmasii acestora.Israelitii punand mana pe Romania cu Stalin in frunte,i-au anihilat bicisnic pe toti cei care se opuneau acestei”marete”idei de furt national ale strainilor de neamul romanesc.Printre acestia se afla si eroul armanesc,machedon,frate cu romanii,Gogu Puiu,a carui sotie a fost arestata in mod samavolnic si fiind insarcinata a nascut o fetita pe pietrele umede ale puscariei israelite.Si desigur ai face si cateva cadre cu restul(cateva zeci de mii) celor care au imbratisat idea de rezistenta a romanilor impotriva comunistilor cominternisti,a celor care erau schingiuiti,maltratati,ucisi in cadrul citadelei israelite de distrugere a neamului romanesc si de rapire a teritoiriul poporului roman care se numeste Romania.Ce parere ai?Material documentar,pe realitate nu pe fantezie,ai cu prisosinta aflat atat in documentele istorice din tara cat si in cele furate,ascunse si care se afla prin tara israelitilor,pe unde ai putea sa le gasesti cu putina sfortare.Toata lumea s-ar minuna de talentul,priceperea si demnitatea dumitale,apludate frenetic cu lacrimi in ochi si-n inimi.Si probabil ai face si un comentariu la o mare sportiva,nepoata,sau stranepoata a lui Gogu Puiu,tenismena Simona Halep,care(spuneai dumneata)ca se bate ca soldatul american in Irak.Eu as zice ca se bate ca soldatii romai si armani la Marasesti,la Cotul Donului,sau la Oarba de Mures,acestia raminand in sufletul si-n istoria poporului roman marii eroi ai neamului asa cum este si tenismena Simona Halep,care ocupa primul loc in lume de aproape un an,la acest sport,tenis de camp,infrumusetat tot de un alt mare sportiv si erou al neamului romanesc Ilie Nastase.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*