Masca suprarealismului

Cred că prin expoziția „Moon Dancers: Yup’ik Masks and the Surrealists”, Di Donna Gallery, de pe Madison Avenue, s-a instalat de departe în fruntea celor care reprezintă plenar la New York acest curent imbatabil al artei, mereu viu, mereu surprinzator. De data aceasta, Emmanuel Di Donna (n. 1971), care este specializat la Paris, unde s-a născut, în locul unde s-a fost zămislit şi acest curent, a avut ideea să meargă la rădăcina lucrurilor şi să ne prezinte chiar secretul mişcării, care este masca Yup’ik, masca unui trib din Alaska, din centrul peninsulei. Pentru aceasta idee, Di Donna a colaborat cu Donald Ellis Gallery, specializată în Arta Indiană nord-americană, dar şi cu alte fundații şi colecționari particulari. El susține că mişcarea surrealistă se identifică ab origo cu măştile Yup’ik şi descrie cum André Breton, fondatorul curentului, a cumpărat o mască Yup’ik, a apărut cu ea la timpul şi la locul potrivit şi a făcut senzație. Expoziția chiar începe cu poza lui André Breton, realizată de neobositul Man Ray, apoi cu masca pe care Breton o cumpărase.

Exista până acum teoria că suprarealismul se trage din Dadaism, din mişcarea generată de românul Tristan Tzara. Dar acum aflăm ceva nou, că la baza lui se află măştile Yup’ik. Noi credem însă că originea surrealismului o constituie tot curentul Dada, fiindcă masca Yup’ik a apărut în Galeria Charles Ratton din Paris abia în anul 1935. De unde Breton şi Man Ray au achiziționat-o pentru propria lor colecție.

Expoziția prezintă 16 măsti Yup’ik, deloc simple, ci cu mai multe fațete, umane, animaliere şi cosmice, majoritatea fiind datate la sf. sec. 19, începutul sec. 20, dar există şi măşti mai vechi, din 1840 (Nepcetaq Mask) şi 1875 (Raven Mask, un titlu amintind de o poezie a lui Edgar Allan Poe). Forma loc ciudată, enigmatică, l-a făcut pe antropologul Lévi-Strauss să le numească „Ali Baba’s cave / Peştera lui Ali Baba”. Ele foloseau la ritualurile nocturne, iarna, emanând „energii poetice”, precum spun surrealiştii. Există şi masca inițială, ce a aparținut lui André Breton, ca şi unele aparținând lui Enrico Donati, Robert Lebel, Matta, Kay Sage, dar cele mai multe se numesc „Dance Mask”, care au dat şi titlul expoziției. Mai există şi măşti din alte zone din Alaska, numite după locul de origine, Anvik şi Cup’iq.

Şi toată expoziția este organizată după această idee, adică toate lucrările expuse reprezintă varii măşti, cu remarcabile conecții între surrealism şi masca Yup’ik. Se pare că a existat pentru artiştii suprarealişti un… Alaska Dream, aşa cum îşi intitulează Man Ray o fotografie din 1935 reprezentând o mască. Dar el mai este prezent cu o mască din carton pictată (executată în 1950).

Masca, ideea de mască, ascunde mereu ceva ce ni se pare a fi misterios. Masca nu dezvăluie, dar transmite o mitologie, care revelează un mod original de a vedea lumea. În cultura Yup’ik, ea reprezentă o uniune între suflet şi formele umane şi animaliere ale trupului. Mai toate măştile sunt lunare. Max Ernst le-a numit „bird man”, fiindcă în esență ele au forma de om-pasăre. El este artistul, care, împreună cu prietenul său Julius Carlebach, a introdus această mască în mediul artistic din New York. Evident că oamenii au creat măştile pentru a-şi ascunde identitatea şi pentru a genera un carnaval. Apare şi aici un univers artistic foarte special, să-l numim yup’ik-oidal. Pentru prima oară vedem lucrări insolite realizate de titani ai artei, plasați în sfera surrrealistă. Aşa sunt sculpturile în bronz semnate de Joan Miró, cu surprise ca piesele realizate la bătranețe Tête et oiseau (1981), Tête de Tériade (1975), Tête à tête (1981), după cum la fel de surprinzătoare sunt si operele lui Max Ernst, artistul cu cele mai multe prezențe în expoziție, precum sculpturile în bronz La Plus Belle (1967), The King Playing with the Queen (1944) sau Petit Génie de la Bastille (1961). Regină este La Sirène, pictura lui Miró, dar şi asamblajul lui André Breton numit Madame… Poème-objet (1937), fiindcă este vorba despre un poem scris de mână pe o carte poştală. Şi tot André Breton are o guaşă numită Pour Elisa (1947). Cu adevărat piese de senzație, prezentate pentru prima oară ochilor americani, deşi America este țara care a oferit găzduire artiştilor mişcarii suprarealiste din Franța ocupată de nazişti, care au luat în anii ’40, de la Marseille, avionul către Statele Unite. Am avut şansa să văd la Muzeul Cantini din Marseille o retrospectivă a surrealiştilor, cu prilejul centenarului Jacques Hérold, şi să aflu toate aceste amănunte, publicate pe larg în volumul Suprarealismul (2016).

Ceea ce deține Di Donna Gallery nu mai deține nici o altă galerie sau chiar muzeu, măşti Yup’ik, ca şi lucrări pe tema măştii realizate de artişti celebri ca Joan Miró şi Max Ernst, dar şi de alți artişti suprarealişti cunoscuți şi mai puțin cunoscuți, precum Wolfgang Paalen, Enrico Donati, André Masson, Yves Tanguy, Francis Picabia, cu un formidabil Monstre, Briget Bate Tichenor, cu Miracles Salesman, personaj văzut ca un şirag de maşti diverse, Kay Sage, Leonora Carrington, cu senzaționalul Lepidoptero (To Be an Insect), Toyen, Kurt Seligmann, René Magritte, Kati Horna, Gerome Kamrowski, Alice Rahon, Alexander Calder, cu o surpriză, un tablou (pictat în 1945) sugerând un personaj surrealist, fond galben, nasul şi ochii negri, ca nişte rotocoale geometrizate, şi un papion roşu.

Dar bucuria noastră ne-mascată, exprimată entuziast, deschis, a fost să-l întâlnim, aşa cum am prevăzut (vezi Invitație la banchet), pe Victor Brauner, care a realizat tablouri pe această temă a măştii. Şi expoziția cuprinde nu una, ci trei lucrări de-ale sale, toate foarte personale, pe care nu le-am mai văzut: Extrait du radiant symbolique (1962), Germination (1955), L’evasion (1945), care este suprapicassian. Lucrările au unitate inconfundabilă, sunt foarte viu colorate şi configurează personaje suprarealiste (jumătate om, jumătate animal) pline de umor, foarte potrivite pentru filme de desen animat.

Această arhivă de opere surrealiste se află în America, aici, unde şi surrealiştii şi-au găsit adăpost. Timp de câteva luni americanii pot vedea la Di Donna Gallery, în centrul artistic al New Yok-ului, într-o zonă plină de palate şi de galerii de modă (Haute Couture Fashion House) celebre, precum Alexander McQueen, Givenchy, Ralph & Russo, Giorgio Armani sau Valentino, aceste minuni, coordonate după o idee centrală. Pe când celelalte galerii prezintă, de regulă, expoziții singulare, evenimente la zi, americane sau străine, Di Donna Galley se ocupă de un fenomen, face istoria artei pe un segment al ei foarte important, pe o permanență a inspirației estetice.

Deşi este o expoziție cu şi despre măşti, „Moon Dancers” dă jos masca suprarealismului şi pentru prima oară vedem o artă de-mascată, surprinsă în nuditatea ei revelatoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*