„Ripida” aurită de secol al XVII-lea a Mănăstirii Cotroceni la MNIR

În bogatele colecții ale Muzeului Național de Istorie a României, printre piesele de patrimoniu de factură religioasă se află și o „ripidă” din argint aurit, făcută danie în 1685 de Șerban Cantacuzino, domn al Ţării Româneşti între anii 1678 – 1688, bisericii Mănăstirii Cotroceni, ctitoria sa. „Ripida” (repida, răpida)  – termen ce provine din limba greacă, în care înseamnă „evantai” („ripidion”), sau slavă („rapida”) – ca și când în limba română nu am putea înțelege că acestă Lumea a Îngerilor va veni foarte „rapid” peste noi (simbol al Calului Troian, al Cavalerului Trac, Danubian, Zamolxian) – este un obiect liturgic din metal, în formă de disc sau de stea (ca o paletă sau evantai), cu mâner lung, pe care sunt reprezentați, de regulă, serafimi (îngeri; heruvimi).

„Ripida” – termen ce provine din limba greacă, în care înseamnă „evantai” – este un obiect liturgic din metal, în formă de disc sau de stea, cu mâner lung, pe care sunt reprezentați, de regulă, serafimi. Cele de dimensiuni mai mici se folosc în timpul Liturghiei, atunci când are loc, în altar, ritualul de prefacere a pâinii și vinului în Trupul și Sângele lui Hristos: cât preotul rosteşte în taină Rugăciunea Sfintei Jertfe, diaconul mişcă „ripida” deasupra potirului cu vin şi a discului cu bucăţi de prescure, pentru a le proteja de insecte sau orice alte impurităţi. Gestul are nu doar un rol practic, ci și o semnificație simbolică: având înfățișate pe ele serafimi, ripidele închipuie prezența lor la acest moment important al slujbei. Ripidele de dimensiuni mai mari, ce se confecţionează câte două (pereche?; precum cele două apocalipse; precum cele două Marii – Maria Mare și Maria Mică, sau Aceeași Mărie, dar cu altă pălărie), se poartă la procesiuni religioase. O astfel de ripidă de procesiune este cea de la Muzeul Naţional de Istorie a României. Perechea ei se găseşte în colecțiile Muzeului Naţional de Artă al României.

Ca istoric al piesei studiate, „Ripidele” dăruite de Şerban Cantacuzino bisericii mănăstirii Cotroceni au făcut parte din inventarul liturgic al acesteia până în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, când au intrat în patrimoniul Muzeului Național de Antichități din Bucureşti, în urma secularizării averilor mănăstireşti (1863). Patru ani mai târziu, s-au numărat printre piesele prezentate de România la Expoziţia Universală de la Paris, alături de Tezaurul „Cloșca cu puii de aur”, considerat timp de aproape 100 de ani cel mai mare tezaur din lume (până la descoperirea Mormântului Faraonulului copil Tutankamon). În august 1916, după intrarea României în Primul Război Mondial, o serie de obiecte din colecţia Muzeului Naţional de Antichităţi, considerate a fi foarte valoroase, printre care se aflau şi cele două ripide ale mănăstirii Cotroceni, au fost mutate la Casa de Depuneri şi Consemnaţiuni. De aici, au fost transportate la Iaşi, în luna decembrie, iar în iulie 1917 au fost trimise în Rusia, împreună cu valorile Băncii Naţionale şi alte bunuri de preţ ce fuseseră adăpostite la Casa de Depuneri. În 1956, odată cu returnarea de către URSS a unei părţi din tezaurul României, „ripidele„ au revenit în ţară, fiind depozitate la Muzeul Naţional de Artă, înfiinţat în 1950. În 1976, una dintre ele a fost transferată Muzeului Naţional de Istorie a României, unde se află și astăzi. Ca și simbol iconografic, „Ripida” are formă de stea cu opt colțuri (semn al celor două lumi suprapuse (venirea Domnului!; zeul incaș Manco Kapak; cele două Tărâmuri); al octogonului), realizată prin suprapunerea și fixarea cu nituri a două plăci, una rombică și una pătrată. Fiecare colț, în afară de cel de jos, unde e mânerul, are în vârf câte o cruce treflată, cu brațele străbătute median de un cerc. Mânerul, de formă tronconică, este prins cu nituri de partea inferioară a piesei și se continuă, imediat sub colțul de jos al stelei, cu un bulb (simbol al „oului”; Noua Creație) și cu o porţiune goală pe dinăuntru, unde se introducea o tijă ce permitea mânuirea ripidei.

Ambele părți ale ripidei au în centru câte o scenă religioasă și sunt decorate, în rest, cu reprezentări în relief de personaje biblice și îngeri, însoțite de inscripții conținând numele lor prescurtate; denumirile îngerilor, în afară de arhangheli, sunt însă trecute integral. În ceea ce privește îngerii, pe lângă arhanghelii Mihail și Gavriil apar heruvimi, serafimi (cei dintâi fie cu patru, fie cu șase aripi, iar ceilalţi cu patru aripi, deși, conform textului biblic serafimiii au șase aripi – Isaia, 6,2, iar heruvimii, patru – Iezechiel, 10, 21) și шестокрилат (șestocrilat), termen slav ce înseamnă „șase aripi” şi care este sinonim cu „serafim”. Pentru a urmări mai ușor dispunerea imaginilor pe „ripidă”, vor fi prezentate din perspectiva privitorului și luând în considerare următoarele suprafețe întâlnite pe cele două feţe ale ripidei: rombul și pătratul ce compun steaua; hexagonul format prin intersectarea laturilor pătratului și rombului; rozeta cu opt petale plasată central; medalioanele din colţurile hexagonului, obţinute prin trasarea, în dreptul vârfurilor, a câte unui arc de cerc; cele opt registre – dintre care unul este împărțit în două de mâner – create în câmpul hexagonului prin intermediul liniilor care pornesc dintre petale şi ating mijlocul fiecărui arc de cerc de la vârfurile hexagonului. În registrele hexagonului (în afară de cele de sus şi de jos), precum şi în colţurile pătratului şi rombului, se pot observa şi motive vegetale. Mânerul este decorat cu frunze de acant (pe partea ataşată de ripidă şi pe bulb; acantul ca și „Coroană de Spini a Lumii”) şi flori de crin (Crinul Getic Împărătesc milenar; semn al purității, al fecioriei). Pe avers apar reprezentate Adormirea Maicii Domnului, hramul principal al bisericii mănăstirii Cotroceni, și portretele ctitorului și ale membrilor familiei sale: Șerban Cantacuzino (stânga), doamna Maria (dreapta) și copiii lor, Gheorghe și Smaranda (în dreapta tatălui, și, respectiv, sub el), Maria și Bălașa (în stânga mamei), Casandra (sub doamna Maria). Cu toții sunt îngenunchiați și au brațele – îndoite de la cot și cu palmele în sus – îndreptate spre centrul piesei, ceea ce simbolizează calitatea lor de donatori. De o parte şi de alta a capului fiecăruia se găsesc inscripţiile (cu caractere chirilice): „Io Şerban Cantacuzino B(asarab) V(oievod)”, „g(os)podja e(go) Mariia”, „Io Gheorghie voievod”, „g(ospo)d(j)a Mariia”, „g(ospo)d(j)a Balaşa”, „g(ospo)d(j)a Zmaragda”, „g(ospo)d(j)a Casandra”. În centrul rozetei apare scena Adormirea Maicii Domnului, de jur împrejurul căreia este inscripția de donație (cu caractere chirilice): „Aceaste repide le-au făcut Io Şărban C(antacuzino) B(asarab) V(oievod) z(emle) U(n)grovlahii şi le-au dat la a sa mănăstire Cotrăceanii, m(ese)ţa av(gust) 20 7193 [1685]”.

În interiorul petalelor: petala de sus şi cea de jos – „шестокрилат”; petalele laterale – câte doi serafimi cu patru aripi între care e câte un heruvim cu şase aripi. Colțurile pătratului (de la stânga la dreapta): simbolurile celor patru Evangheliști; sus – înger (Matei); vultur (Ioan); jos – leu (Luca); taur (Marcu). Colțurile rombului: cel de sus şi cele laterale – „шестокрилат”; cel de jos: Smaranda și Casandra (de-o parte și de alta a mânerului). Medalioanele din hexagon: sus – Proorocul David (stânga) și Proorocul Solomon (dreapta); laterale – heruvimi cu patru aripi; jos – Gheorghe voievod (stânga), Bălașa și Maria (dreapta) Registrele din câmpul hexagonului: Sus – stema Cantacuzinilor, o acvilă bicefală încoronată (Mama Gaya Vultureanca, vechi simbol getic), încadrată de următoarele inițiale, trecute una sub celalaltă, primele din fiecare șir fiind situate în dreptul capului acvilei, iar restul lângă aripi: IѠ , KN, BC, Z (stânga) și ШE, Б, BB, UГ (dreapta). Ele se citesc pe orizontală: IѠ ШEРБАN KANTAKUЗINO БАСАРАБ BOIEBOD ZEMLE UГГROBLAXIИ („Io Șerban Cantacuzino Basarab, Voievod Zemle [Ţării] Ungrovlahii”). Lateral – câte doi „шестокрилат”, între care sunt Arhanghelul Mihail (stânga) și Arhanghelul Gavriil (dreapta), ambii ținând câte un glob și un toiag și fiind orientați spre centrul piesei; Jos: Șerban Cantacuzino și doamna Maria, de-o parte și de alta a mânerului. Pe revers, în centrul rozetei: „Deisis” – Iisus Hristos tronând, încadrat de Fecioara Maria (stânga) și Ioan Botezătorul (dreapta). În interiorul petalelor: sus și jos – îngeri cu șase aripi, fără inscripție; stânga, de sus în jos – Apostolii Andrei, Filip și Toma; dreapta, de sus în jos – Apostolii Iacov, Bartolomeu și Simon. Colțurile pătratului: cei patru Evangheliști; sus – Matei (stânga), Ioan (dreapta); jos – Marcu (stânga), Luca (dreapta). Colțurile rombului: cel de sus şi cele laterale – „шестокрилат”; cel de jos – Proorocii Ilie (stânga) şi Elisei (dreapta). Medalioanele din hexagon: sus – Proorocii Moise (stânga) și Aron (dreapta); laterale: David, cu inscripția „царь”/țar, și Proorocul Naum (?) (stânga, de sus în jos); Solomon, cu inscripția „царь”/țar, și Proorocul Zaharia. Registrele din câmpul hexagonului: Sus: încadrată de doi îngeri, scena Tronul Hetimasiei – un tron pe care se află Evanghelia, deasupra căreia e un porumbel; în spate se văd o cruce, de brațele căreia este atârnată o coroană de spini, iar de-o parte și de alta a ei sunt lancea cu buretele îmbibat cu oțet oferit în batjocură lui Iisus de un ostaş roman, pe când se afla pe cruce, și cea cu care a fost împuns în coastă. Scena, ce apare, de regulă, în reprezentările Judecății de Apoi, fiind inspirată din Apocalipsă, unde este de mai multe ori menționat tronul lui Dumnezeu, simbolizează Sfânta Treime: Dumnezeu Tatăl – tronul; Crucea și Evanghelia – Iisus; porumbelul – Sfântul Duh. Lateral: câte doi „шестокрилат”, iar între ei – Apostolul Petru și Arhanghelul Mihail (stânga) și Apostolul Petru și Arhanghelul Gavriil (dreapta). Jos: hramul secundar al bisericii – Sf. Mucenici Serghie și Vah, de-o parte și de alta a mânerului.

Același „model” de „ripidă” (de fapt „rapidă”, sau iute, cu viteză, pe nepregătite) ce simbolizează Celălalt Tărâm, care va veni peste noi în zbor (din cer), apare acum 2000 de ani săpată în piatră pe metopele Monumentului „Tropaeum Traiani” de la Adamclisi (jud. Constanța), cunoscut ca și „Biserica Omului Get”. Este aceeași Stea Octogonală, același Octogon, ca dublu al lumii noastre pătrate. Pătratul simplu alăturat reprezintă Lumea noastră Pătrată, iar Octogonul reprezintă Lumea Dublată,  a Visului, a beției lui Dionysos – Bachuss, când vin „mascații” (figuri animaliere, matrici și contururi de ființe, etc.), dar și Noua Creație. Atunci va fi Sfârșitul Timpului pe care îl știm și prăbușirea Coloanelor Cerului, atunci se va face „pasul” la histerezis al fierului din sânge (spargerea formelor vechi) și va apare „Omul cel mare cu securea în spinare” (Zamolxis – ca „Za” de legătură a lanțului de robie ce ne leagă de acest destin, odată născuți în materie; de aceea galaxia noastră se mai numește și Calea Robilor). Periodic planeta se „rezidește” cu tot ce îi aparține, precum Pasărea Phoenix.

Astfel, prin semnalarea acestei prezențe simbolice, „ripida”, ca obiect liturgic, se dovedește a fi mai veche decât se credea vreodată, ea aparținând de fapt Vechii Religii Pământene a Geților de Aur primordiali.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*