Efectul de piramidă

 -al patrulea interviu cu doctorul Coriolan Dragomir –

Întrebându-l într-una din zile la telefon ce mai face, aflu de la doctorul Coriolan Dragomir  că tocmai a coborât din podul locuinței sale (casa din omuna Cicârlău), unde și-a instalat o piramidă pentru reechilibrare psiho-fizică. Asta m-a îndemnat să continuăm dialogurile noastre dedicate vieții în general, celei înțelepte în special, cu captivanta lecție despre efectul de piramidă.

– Domnule doctor, am citit diverse lucruri (unele mai năstrușnice ca altele) despre acest mult trâmbițat efect de piramidă. Concret, ce hram poartă și cum își justifică faima pronunțat esoterică și nițel ocultă?

– Având în vedere vârsta multimilenară a piramidelor egiptene și a ziguratelor mesopotamiene, precum și marile bătăi de cap pe care ele continuă să le dea științificilor din zilele noastre, sunt de acord cu calificativul „esoteric”. Dar calificativul „ocult”, de regulă asociat cu esoterismul, nu face altceva decât să tulbure și mai mult percepția noastră asupra acestor făloase construcții ce sfidează timpul, prin îndesirea și înălțarea enigmei în ceea ce privește monumentalitatea și uimitoarea precizie a execuției lor până la cotele supranaturalului.

Prin urmare, ocultismul n-are ce căuta aici, asta deoarece el este generat și încurajat chiar de concepția noastră eronată privind istoria. Da, căci cum se împacă piramidele și alte multe vestigii antice (statuete-astronauți, obiecte confecționate din fier-alfa cu incredibila puritate de peste 99,9 la sută, calculator, baterie electrică etc.) cu convingerile noastre nefondate vizavi de preistorie și primitivismul predecesorilor din acele timpuri îndepărtate?!…

Revenind la întrebare, fac precizarea că orice piramidă (la urma urmei lesne de construit), modifică în sens pozitiv sau negativ câmpurile din apropierea ei, astfel că se produc două fenomene importante, pe care „primitivii” de-atunci poate că nu le-au cunoscut la centimă, dar e sigur că măcar le-au intuit: Energiile implicate într-un atare proces se reduc simțitor în raport cu valorile resimțite de noi în viața de zi cu zi în mod obișnuit; Procesele, foarte influențate de mediul înconjurător, se desfășoară cu o viteză mult mai mică.

De ce spun că sunt influențate de mediul înconjurător? Pentru că masivele obiecte metalice de felul structurilor din fier-beton, meselor și dulapurilor metalice, respectiv a liniilor electrice de înaltă tensiune, motoarelor electrice , televizoarelor, cuptoarelor cu microunde și monitoarelor de calculator, aflate în apropierea piramidei unde se desfășoară experimentul, pot influența în sens negativ câmpurile, ceea ce fatalmente duce la eșecul parțial sau total al experimentului.

Menționez câteva dintre efectele benefice înregistrate, atunci când sunt îndeplinite condițiile de amplasare, precum și cele pentru construirea piramidei (unghiul vector al undei purtătoare de energie să fie de 52,606 grade, caz în care, indiferent de materialul întrebuințat, piramida este deodată transmițător și receptor): apa pierde din mirosul de clor și are un gust mult mai bun, mâncarea rămâne proaspătă o perioadă de timp mai lungă decât cea neașezată sub piramidă, lucrurile de sub piramidă se deshidratează (piramida stopează procesul de putrezire și mucegăire), lamele de ras se mențin ascuțite un timp mult mai îndelungat prin punerea lor sub piramidă după fiecare utilizare, plantele nu numai că se dezvoltă sub piramidă de două ori mai repede, dar sunt și mai sănătoase, recurgând la ajutorul piramidei, oamenii cunosc starea de imponderabilitate, de ridicare a temperaturii pielii și de amorțire a sistemului nervos.

– Componenta ocultă a piramidei mi-a fost sugerată de cele două simboluri masonice – triunghiul de la vârful piramidei și ochiul plasat în el…

– Nu sunt simboluri masonice, ci creștine! Astfel, acel triunghi echilateral de la vârful piramidei, triunghi în care este inserat ochiul, simbolizează Sfânta Treime catolică (dovadă că în secolul al XVIII-lea catolicii au protestat vehement împotriva abuzului prin care francmasonii și-au însușit aceste simboluri), iar ochiul este la rândul lui un simbol creștin, fapt ilustrat, printre altele, de Psalmul 33/18: „Iată, ochiul Domnului privește peste cei ce se tem de El, peste cei ce nădăjduiesc în bunătatea Lui…”

–  Credeți în steaua efectului de piramidă?

– Da, sunt convins că în curând omul va apela din ce în ce mai mult la el în diverse domenii (sănătate, agricultură etc.). Cercetările continuă. Cândva eu însumi am colaborat în acest incitant domeniu cu Academia Română, mai exact cu doamna academician Marioara Godeanu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*