Arhiva categoriei: Editorialele Națiunii

Jurnal de (ne)Fericire… (însufocări holocaustice)

Unde întorci privirea dai de câte o „dovadă”… La stânga, la dreapta, în sus, în zare, în… nezare (mai ales!), ba, poate și în adâncul pământului, de ne-am putea uita, am găsi ceva pus de ei acolo!… Peste tot doar


Lăsați copiii în pace!

De la microfonul Summit-ului Climatic al O.N.U., o adolescentă suedeză, Greta Thunberg, amenință pe cei 60 de lideri ai statelor lumii aflați în sală:  „Mesajul meu este că suntem cu ochii pe voi! […] Oamenii suferă, oamenii mor și ecosistemele


Putinisme urât mirositoare

Având în vedere permanentul pericol pe care l-a reprezentat Rusia (ca imperiu țarist și ca imperiu bolșevico-sovietic) pentru România și nedând uitării imensele suferințe cauzate românilor de jafurile și rapturile teritoriale la care s-au dedat rușii în epoca medievală, dar


„Concordia” întoarcerii Acasă!

Dacă tot va ajunge în Harghita și Covasna, am putea spune „dacă tot se va fi întors Acasă”, dar ar suna poate prea cinic, deși ar fi cât se poate de îndreptățit privind felul în care armata română a fost


O nouă șansă…

Două momente de implicare directă, jertfelnică, în redresarea României post-revoluționare binemerită a fi cunoscute și asumate de analiștii parcursului socio-politic al acestei perioade. Marele economist româno-american Anghel N.Rugină îi propunea lui Ion Iliescu și înconjurătorilor săi un proiect de țară


Când indignarea se „democratizează”…

„Când am chef, sparg; sparg cocoană!”, răcnea Lefter Popescu făcând cioburi din farfurii de câte zece mii de franci una. Cu sau fără chef, după o sută și mai mulți ani, și oamenii, și statele, par azi mai indignate ca


De la metrul cub de aroganță la kilowatt-„executivul” de hoție…

Dacă tot nu au reușit să stocheze curentul în depozitele de gaze (!), de fapt, ceva reușeau ei, că nu te pui cu încrâncenarea prostului, noroc cu „legile” la care nu pot umbla, ălea de manual, iar asta de pe


Piovra carpato-dunăreană

Așezat confortabil în paginile propriilor memorii atent reconstruite pentru un viitor de care i se rupe în paișpe cât nu se referă la el ci la turma de stupide peuple, genitorul piovrei carpato-dunărene, Ion Iliescu, zâmbește proștilor cu toată ambrazura


Tristețea ca un mod de a fi…

Într-o zi mă aflam în Serbia, la Cladova. Un orășel mic, liniștit, care îmbină armonios noul cu vechiul. Eram pe o stradă centrală.  Ceva mi s-a părut neobișnuit. Strada era interzisă circulației mașinilor. De-o parte și de alta a străzii


Dar cei ce aruncă acum cu pietre, au colaborat?!…

S-ar vrea pesemne o piatră de moară atârnată de gâtul lui… Dar la ce folos? În ce apă să mai scufunzi biruința lui asupra naivității noastre? Dacă a fost sau nu… La ce ne mai ajută? Ne vom simți, moral,