Articole publicate de: George Petrovai

Dacă nu-i totul bine, nu-i nici totul rău pe lumea asta!

Există vreun om care să nu-și dorească binele? Nu, pentru că binele în cele două variante (binele hedonic și binele moral) reprezintă vectorul axiologic al existenței omului pe Pământ. Iar unirea acestuia cu frumosul în cadrul faimosului kalokaghaton antic grec,


O faimă construită din condei va fi stimată numai de mișei!

Cred că niciun om cu scaun la cap nu se mai îndoiește de faptul că istoria a fost scrisă și va continua să fie scrisă (astăzi în varianta corporatocratică) după vrerea învingătorilor și la comanda atotputernicilor zilei. De pildă, ne


Decât un vot la nimereală, mai bine greva generală…

Se subînțelege că situațiile limită, generate de crize prelungite și/sau de corupția generalizată (profunda distorsiune moral-spirituală), reclamă mijloace adecvate pentru cunoașterea, dar mai ales pentru depășirea lor: Curățenie de sus până jos acolo unde corpusul social are capacitatea să producă


Și totuși, mai avem nevoie de partide?

Înclin să cred că tot omul (a se citi românul) cu un dram de minte este convins de adevărul găzduit în următoarele spuse: „Politica e cea mai profitabilă aflare în treabă” și „Politica-i pentru partinici mumă, iar pentru toți ceilalți


România între speranțe muribunde și promisiuni bolunde

Obrazul de toval al aleșilor cu venituri nesimțite se ține, iar ambalajul (ne)democrației originale cu legi pe măsura inegalabilului lor fariseism, precum aceea cu limita maximă a cheltuielilor de campanie, mărimea afișelor, inscripționările și dosirea sub preș a pomenelor electorale.


Politrucul netâlhar nu-i tovarăș, ci-adversar!

Se spune (și unii chiar cred) că fără partide viața politică ar fi tare neinteresantă, asta deoarece ele sunt sarea și piperul luptei democratice (sic!) pentru puterea în stat, iar mai apoi, după înșfăcarea puterii, pentru asigurarea normalității în toate


Dinspre partide șansa-i moartă să fim din nou ce-am fost odată!

Chiar dacă pe oficialii noștri de două parale (cîrmuitori, academicieni, istorici) îi lasă rece, avem un trecut atât de fabulos în ceea ce privește cultura, civilizația și limba traco-geților (aria de răspândire și colosala influență exercitată de ea asupra familiei


Topos revigorat…

Atât au așteptat românii promisul firicel de bine, că tot mai mulți se resemnează cu-anostul trai de azi pe mâine.   Filosofia resemnării -o nepăsare împietrită – e țelul frânt al celui care nu vede dincolo de pită.   (La


Marile și îndreptățitele așteptări ale românilor de la noul Parlament…

În afară de membrii și simpatizanții în cărți ai partidelor, câți dintre români au încredere în politica dâmbovițeano-postdecembristă? Păi cum poți să mai ai încredere în cea care a pus România pe butuci (peste 1200 de întreprinderi distruse sau vândute


Cui i-e frică de independenți?

Democrația sau puterea poporului (de la cuvintele grecești demos – popor și kratos – putere) nu este creația omului modern. Istoria, această imprecisă știință a trecutului, ne spune că prima formă a democrației (cea directă și necosmetizată) s-a exercitat în