Articole publicate de: Corina Mihaela Roman

Poezii pentru ziua de Crăciun (3)

Buburuza Zuza Pe un fir verde de iarbă, Cu un norișor în barbă, Făr de chef, zboară mofluză, Plictisită-o buburuză. Aripile-ntinse-n tihnă ( fiindcă-i timpu” pentru-odihnă), Prinde-alene un pai în gură, (doar așa, pentru-anvergură) Că, de fapt, de-acum un an


Poezii pentru ziua de Crăciun (2)

Purceluşul Ghiţă Lângă florile din vas Zace un purcel cam gras, Are un belciug în rât (şi aşa e cam urât)   Stând întins lâng-a sa troacă, Parc-ar vrea ( sau nu) la joacă, Singur şi cam amărât, Ghiţă stă


Poezii pentru ziua de Crăciun (1)

Bondărelul mustăcios Cu antenele `nflorite Stă de strajă un bondar Şi, cu versuri făurite, Le-mpresoară iar şi iar. Dă târcoale şi suspină Fiindcă nicio buburuză Nu se-ntrece pe tulpină, A spus nu, făr’ nicio scuză. Şi la sunetul de goarnă Toate


Norii care ne vor vindeca…

Azi, te văd… Ești înţeleptul care stă la pândă, un iluminatul prin neimplicare. Ca ploaia care, în loc să potolească setea pământului, şi-ar opri curgerea prin individuaţii de sine, la mijlocul distanţei dintre norul în care ea s-a frământat şi


Între două lumi…

Rămân prinsă între două lumi, închircită în agonia de a nu Fi în niciunul din cei doi Acolo, moartea dându-și în mine, suflul propriei definiții. Însingurarea mi-a umflat glezna care abia se mai târăște într-o mulțime de incertitudini. Întregirea m-a


Când tăcerea a tăcut de iubire…

Nu simți? E zborul cel mai înalt al primilor porumbei albi, ce își vor lăsa pe așternutul nostru zborul întâi, atunci când picăturile de ceară ale singurei lumânări ce va arde în dreapta răsuflării noastre reîntregite, se vor ofta pe


A Treia Cale…

Sufletul meu, deodată întrebător, se zvârcoleşte între cele două stări de „a fi” încercând să le aducă împreună. Voi rămâne oare, la mijlocul distanţei, într-o acceptare a morţii vieţii, sau voi manifesta alte aripi spre o nouă înălţare purtând în


În lumea din care eu vin…

În lumea din care eu vin, sufletul îmi este trup (mai uşor decât cea mai suavă adiere a vântului), iar iubirea îmi este inimă: ca un bulb de lumină ce radiază fără să îmi ameninţe eternitatea cu firişoare de puls


Ca un fluture rănit de vânt…

Hârtia pe care te scriu, este pătată de verde. Poate că ochii mei și-au plâns demult culoarea pe genele ei alungite în cuvinte, iubindu-te. Ori așa au înmugurit și înfloririle vieții ce au îndrăznit să-și umezească buzele în izvorul compasiunii


Firimturi hrânind dăruita iubire…

Fiecare firimitură de iubire mi te caută parcurgând întregul corp, din vârful degetelor de la picioare și până sus, în cealaltă inimă ce te iubește în imagini și sentimente articulate. Și pentru ca darul să se poată dărui, picăturile de