Articole publicate de: Corina Diamanta Lupu

Dăruiește-i garoafe roșii iubirii!

De la Adam şi Eva încoace, omenirea a sorbit fără încetare otrăvitoarea fiolă a iubirii, iar clasicul refren „Plaisir d’amour” nu şi-a pierdut niciodată din actualitate. Contemplând chipul seducător al iubirii, oamenii au trăit pasiuni, au ţesut intrigi şi au


Şi mă dau pe gheață mai departe…

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu de fiecare dată când merg cu metroul, mi se întâmplă să mai trec prin câte ceva neaşteptat. Bunăoară, iarna trecută, pe la sfârşitul lui februarie. Vremea se îndreptase de  credeam că sosise primăvara, 


„Musai list” – idei simple şi practice de îmbunătăţire a managementului timpului

Am citit cu interes „Musai List”, volumul scris de Octavian Pantiş, în care autorul explică pe înţeles „cum să îţi organizezi timpul în aşa fel încât să munceşti eficient, să faci loc pentru ce-ţi place şi să te bucuri de


Iată Anul Nou, s-a apropiat, din cer!

„Iată Anul Nou, s-a apropiat, din cer”… Aşa cântau cu ceva ani în urmă, copiii străzii veniţi la cerşit în metrou. Într-un fel, aveau dreptate micuţii în ceea ce spuneau – căci dacă mai prindem înca un An Nou, acest


„Colindă, colindă” printre lalele şi mori de vânt. Sărbătorile de iarnă în Ţările de Jos

În calendarul creştin, ziua de 25 decembrie, marcând Naşterea Domnului, a fost şi rămâne dintotdeauna, la loc de cinste. De aceea, indiferent unde s-ar afla, uniţi de magia acestei sărbători, oamenii uită de grijile zilnice, de neîmpliniri, de dezamăgiri şi


Demoazelă la Şcoala Centrală de Fete

În fiecare an pe 19 martie, Şcoala Centrală de Fete din Bucureşti îşi sărbătoreşte ziua de naştere. Cu această ocazie, foste şi actuale cadre didactice ale Şcolii Centrale, precum şi elevi şi absolvenţi ai acestei instituţii de învăţământ îşi dau