Articole publicate de: Aurora Cristea

Viaţa ca un joc

M-am născut într-o familie foarte înstărită. Fratele meu era cu zece ani mai mare decât mine şi lucra ca mare mahăr în Bucureşti, la Ministerul Agriculturii. Necăsătorit fiind, el întreţinea singur tot acel fast în care ne lăfăiam cu ignoranţă,


Prietenie – floare rară

Se spune că o prietenie adevărată se bazează, înainte de toate, pe respect. În afară de asta, eu cred că se mai bazează şi pe discreţie, pe acea intimitate care nu trebuie cotropită samavolnic, ceea ce înseamnă că se impune


Viaţă retrăită…

Întâmplător sau poate nu, mi-a căzut de curând în mâini un citat al marii prozatoare Ileana Vulpescu „Să-mi pară rău? Să-mi pară rău că-n viaţa asta, făcută-n mare parte din rutină, mi-a fost dat să trăiesc ceva adevărat şi-atât de


Timpul…

Aproape când nu mai mişună nimeni prin casă şi când zarva încetează, încep să scriu ce-mi trece prin cap. Târziu în noapte. Dar nu în fiecare noapte, căci ar fi bine dacă ar fi aşa. Când şi când. Fiindcă până


Regatul divin al Horaiţei

Ploua cu găleata când am ajuns la Mânăstirea Horaiţa, după un drum lung, istovitor şi plin de peripeţii. Vederea îmi era înceţoşată de picăturile repezi ce-mi alunecau aproape cu furie pe faţă, iar vântul puternic mi le împrăştia până spre


Noaptea stelară…

Se făcuse douăsprezece noaptea şi nu aveam de gând cu niciun chip să mă duc să pierd vremea visând cu capul pe pernă, într-o lentoare caniculară ce-mi aspira până şi aerul pe care doream să-l simt inundându-mi plămânii. Astfel, după


Grănicescu şi Cecilia

Am intrat păşind agale, nesigură pe propriile-mi picioare, cu teama în suflet că nu voi face nimic. Gândurile îmi zburau aiurea şi deja mă gândeam cum va fi la toamnă, cum îmi voi petrece vacanţa învăţând ca papagalul şi neînţelegând


Josémaria şi începutul

În Barbastro, nordul Spaniei, pe Calle Saso y Saurina, la numărul treizeci şi şase, familia Escrivá era în culmea fericirii. Cel de-al doilea copil al familiei văzuse lumina zilei. Medicul care asistase la naşterea micuţului era însă sceptic: -Nu va


Lagăr şi război!

Am ajuns în armata nazistă înscriindu-mă în Partidul Naţional-Socialist. M-am lăsat purtat de val şi am ajuns să am accese de grandoare, crezându-mă superior tuturor celorlalţi. Pe soţia mea am cunoscut-o la o petrecere, ea având deja un frate, ofiţer


Pensionarul

În ultimul timp se gândea destul de des la cele şase decenii de viaţă pe care le avea în spate, cu bune şi rele, dar mai ales cu cele bune, fiindcă fusese fericit, avusese nenumărate satisfacţii profesionale, dar şi personale.