Articole publicate de: Aurora Cristea

Omul din umbră…

Cât fusese de ingenuă în tinereţea îndepărtată! Pură şi vioaie, ea îşi primisese viaţa cu braţele deschise. Înainte de a duce paharul la gură, cu pulberea aceea albă plutind prin apă, închise ochii şi începu să viseze. Rememora perioada de


Lucian, o personalitate puternică

Deşi ne vedeam foarte rar, eram buni prieteni şi-mi era drag. La un moment dat, înaintând cu grijă spre sufletul meu, mi-a cerut să-i sculptez în cuvinte caracterul lui puternic şi extrem de introvertit, să-i conturez în câteva idei propria


O apariţie inexplicabilă

Amândoi au ajuns la concluzia că începe să devină din ce în ce mai neîncăpătoare casa. Familia s-a mărit în ultimii şase ani, iar Cristi şi Ioana s-au hotărât să apeleze la o societate imobiliară, ca să-şi caute o nouă


Viaţa ca un joc

M-am născut într-o familie foarte înstărită. Fratele meu era cu zece ani mai mare decât mine şi lucra ca mare mahăr în Bucureşti, la Ministerul Agriculturii. Necăsătorit fiind, el întreţinea singur tot acel fast în care ne lăfăiam cu ignoranţă,


Prietenie – floare rară

Se spune că o prietenie adevărată se bazează, înainte de toate, pe respect. În afară de asta, eu cred că se mai bazează şi pe discreţie, pe acea intimitate care nu trebuie cotropită samavolnic, ceea ce înseamnă că se impune


Viaţă retrăită…

Întâmplător sau poate nu, mi-a căzut de curând în mâini un citat al marii prozatoare Ileana Vulpescu „Să-mi pară rău? Să-mi pară rău că-n viaţa asta, făcută-n mare parte din rutină, mi-a fost dat să trăiesc ceva adevărat şi-atât de


Timpul…

Aproape când nu mai mişună nimeni prin casă şi când zarva încetează, încep să scriu ce-mi trece prin cap. Târziu în noapte. Dar nu în fiecare noapte, căci ar fi bine dacă ar fi aşa. Când şi când. Fiindcă până


Regatul divin al Horaiţei

Ploua cu găleata când am ajuns la Mânăstirea Horaiţa, după un drum lung, istovitor şi plin de peripeţii. Vederea îmi era înceţoşată de picăturile repezi ce-mi alunecau aproape cu furie pe faţă, iar vântul puternic mi le împrăştia până spre


Noaptea stelară…

Se făcuse douăsprezece noaptea şi nu aveam de gând cu niciun chip să mă duc să pierd vremea visând cu capul pe pernă, într-o lentoare caniculară ce-mi aspira până şi aerul pe care doream să-l simt inundându-mi plămânii. Astfel, după


Grănicescu şi Cecilia

Am intrat păşind agale, nesigură pe propriile-mi picioare, cu teama în suflet că nu voi face nimic. Gândurile îmi zburau aiurea şi deja mă gândeam cum va fi la toamnă, cum îmi voi petrece vacanţa învăţând ca papagalul şi neînţelegând