„Porțile de Fier I” – una dintre cele mai mari construcții hidrotehnice din Europa și cea mai mare de pe fluviul Dunărea

Printre „minunile” inginerești din România trebuie să menționăm în cap de listă „Hidrocentrala Porțile de Fier I”, care este cea mai mare hidrocentrală de pe fluviul Dunărea și are o putere instalată de 1080 MW. În aval există și hidrocentrala Porțile de Fier II, cu puterea instalată de 250 MW. Construirea hidrocentralei de la Porţile de Fier I a fost cel mai ambiţios proiect de exploatare a potenţialului hidroenergetic al Dunării, dar şi de îmbunătăţire a navigaţiei şi de control al inundaţiilor. Prima fază de construcţie a început în 1964 şi durat până în anul 1968. Lucrările au avut loc simultan pe cele două maluri. S-au construit ecluzele, cele două centrale electrice şi primele trei câmpuri deversoare pe malul sârbesc, vreme în care fluviul şi-a continuat cursul pe mijloc. În a doua fază de construcţie, între 1968 şi 1970 apele au trecut prin ecluze, s-a putut izola zona de mijloc şi au fost amenajate celelalte 11 guri deversoare. Treptat, nivelul apei a crescut şi s-a format lacul de acumulare care are o lungime de 130 de kilometri. Problema navigaţiei s-a uşurat prin construirea celor două ecluze, dar au avut de suferit mulţi oameni care trăiau în satele de pe Clisura Dunării. Au fost inundate, pe partea românească, 3.560 hectare, fiind afectate zece localităţi (Orşova, Ada-Kaleh, Eşelniţa, Dubova, Vârciorova, Tufări, Jupalnic, Ogradena, Tişoviţa, Plavişeviţa), unele inundate parţial, iar alte complet. Satele au fost strămutate pe noi amplasamente.

Sistemul Hidroenergetic şi de Navigaţie Porţile de Fier I a fost inaugurat la 16 mai 1972, iar la ceremonie au participat preşedinţii Nicolae Ceauşescu şi Iosif Broz Tito. Hidrocentrala Porțile de Fier II este a doua mare hidrocentrală de pe fluviul Dunărea. Pe brațul principal al Dunării sunt amplasate dinspre malul stâng spre cel drept două centrale, fiecare cu câte opt agregate, un baraj cu șapte câmpuri deversoare, o ecluză pentru navigație de 34 metri lățime și o centrală suplimentară cu două agregate. Pe brațul secundar Gogoșu este amplasat, în mijlocul albiei, un baraj din șapte câmpuri deversoare și, alăturat, pe partea dreaptă a brațului, o centrală suplimentară cu două agregate. Cele două centrale de bază de la Porțile de Fier II cu 2×8 agregate (centrala românească și centrala sârbă), de pe brațul principal al Dunării și cele două centrale suplimentare cu 2×2 agregate de pe brațul principal și de pe brațul Gogoșu sunt identice ca dispunere interioarș și ca soluții constructive și sunt echipate cu același tip de agregat, bulb orizontal de 27 MW și aceleași tipuri de echipamente hidromecanice. Cele opt hidroagregate ce echipează centrala românească a SHEN Porțile de Fier II au fost puse în funcțiune în perioada 1985-1986; din cele opt hidroagregate, două sunt de fabricație rusească (L.M.Z. și Electrosila) și șase sunt de fabricație românească (U.C.M. Reșița S.A.)

Ambele hidrocentrale sunt exploatate în parteneriat cu partea sârbă, centralele română și sârbă la Porțile de Fier I cumulând 2160 MW, iar cele de la Porțile de Fier II cumulând 500 MW; capacitatea maximă a turbinelor este de 8700 m³/s. Centrala Porțile de Fier I este amplasată la 15 kilometri amonte de orașul Drobeta Turnu-Severin, iar centrala Porțile de Fier II la 60 kilometri în aval. Navigația pe Dunăre este asigurată prin ecluze realizate pe ambele maluri la ambele obiective, ele având împreună o capacitate de trafic de 52,4 milioane tone/an pentru ecluzarea pe câte un sens și 37.2 milioane tone/an pentru ecluzarea în ambele sensuri.

Sistemul Porțile de Fier I este una din cele mai mari construcții hidrotehnice din Europa și cea mai mare de pe Dunăre. Lacul său de acumulare cu un volum de peste 2200 milioane mc se întinde de la baraj până la confluența cu râul Tisa. Lacul cuprinde în principal zona Defileului Dunării, cel mai mare defileu din Europa, cuprins între localitațile Baziaș și Orșova. Zona Porțile de Fier are un bogat potențial arheologic, istoric și turistic. Pentru protejarea habitatului său natural deosebit, regiunea defileului Dunării a fost inclusă în Parcul Natural Porțile de Fier. Turbinele originale au fost construite de către LMZ Leningrad, dar ulterior construcția acestora a fost licențiată de UCM Reșița.

Regiunea Defileului Dunării reprezintă una din cele mai pitorești și atractive zone turistice, atât prin frumusețile naturale ale regiunii cât și prin monumentele istorice datând din perioada Imperiului Roman. Ruinele castrului roman Drobeta și ale podului construit de împăratul roman Traian peste Dunăre sunt numai câteva din atracțiile oferite de Muzeul Porțile de Fier din orașul Drobeta Turnu-Severin. Aici veți descoperi și valoroasele artefacte și urme ale omului de la Schela Cladovei, ce a trăit acum peste 8000 de ani, când a început să se sedentarizeze (cea mai veche așezare sedentară din Europa). Pe malul românesc, la Cazanele Mici, se află „Statuia lui Decebal”, care a fost sculptată în piatră între 1994 și 2004 și este cea mai mare statuie din Europa. Pe malul sârbesc se poate vedea „Tabula Traiana”, un monument în piatră ridicat de împăratul roman Traian ce a regularizat pentru prima dată apele furioase ale fluviului Dunărea acum 2000 de ani.

Iată zece dintre cele mai importante şi spectaculoase lacuri de acumulare din ţară: Porțile de Fier (jud. Mehedinți), Vidraru (jud. Argeş), Siriu (jud. Buzău), Gura Apelor (jud. Hunedoara), Paltinu (jud. Prahova), Izvorul Muntelui (Bicaz; jud. Neamţ), Stânca Costeşti (jud. Botoşani), Cerna – Valea lui Iovan (jud. Gorj), Cinciş (jud. Hunedoara), Surduc (jud. Timiș).  Marile lacuri de acumulare, întinse pe întreg teritoriul României, ascund drame şi poveşti fascinante şi impresionează prin spectaculozitatea lor, chiar dacă la originea lor au stat proiectele realizate de oameni. România numără peste 3450 de lacuri şi, între ele, aproape 250 de baraje cu înălţimi între cinci şi 170 de metri şi cu volume de până la 2,4 miliarde de metri cubi. Cele mai multe dintre marile amenajări hidrografice au fost realizate în anii regimului comunist, iar crearea lacurilor de acumulare a schimbat complet soarta comunităţilor din zonele în care acestea se află.

.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*