Foloseşte-ți timpul să fii fericit
Când vine dimineața, în paşi mărunți de dans
Şi te invită caldă, în ritmul unui vals…
Când trădător te simți că laşi pe pernă un vis,
Din clipa-n care ochii abia ți s-au deschis,
Gândeşte-te că zorii te-au readus la viață,
Iar ziua ce începe e plină de speranță!
Gândeşte-te că râul, neobosit aleargă,
Curgând doar într-un sens, ca viața ta cea dragă.
Şi când în cursul lui, ceva îl murdăreşte,
Tot curge lin şi sigur. Curgând, se limpezeşte!
La fel cum tu adesea, căzând, te murdăreşti,
Te doare căzătura, dar te ridici şi mergi!
Priveşte câte daruri în juru-ți te aşteaptă,
Pădurea fremătând şi câmpul plin de iarbă,
Copii cu ochii lacomi de curiozitate
Şi cu obrajii rumeni, plesnind de sănătate!
Vezi ce frumoasă-i viața şi cum te-ademeneşte!
Cât ai dormit, departe, ai fost de toate-aceste!
Şi mulțumeşte dară de-aceste daruri vieții
Şi lasă să se ducă pe veci umbra tristeții!
Când Dumnezeu ți-a dat atâtea bucurii,
Tu foloseşte-ți timpul ca fericit să fii!
Iar când pe drumul vieții, ajungi la vreo răscruce,
Alege drumul drept! Va şti unde te duce…
Poarta sărutului
Este atât de cald şi este atâta soare,
O zi de vară plină de zâmbet şi de flori,
O zi în care țărmul sărută mândra mare,
Iar raza soarelui, s-a îndrăgostit de-un nor!
Oriunde-ai fi şi orice-ai face acum iubite,
Închide ochii, să simți sărutul meu,
Trimis pe-aripi de gând, acum, să te încânte
ŞI gândul bun să te alinte-n locul meu!
Închide ochii! Simți?! Mă simți iubite?
Cu mâinile m-am prins de gâtul tău, uşor.
Şi dintr-o mare plină de gânduri și cuvinte,
Chiar de mă minți, să-mi spui că astăzi ți-a fost dor!
Am împletit din flori de trandafir ghirlandă,
Ca pentru un eveniment cumva neprevăzut.
ŞI am ornat frumos, imaginar, o poartă,
O martoră discretă, discretului sărut!
Şi mă agit precum se-agită marea
Şi mă ridic pe vârfuri ( o creastă a unui val)…
Mi-e frică şi de vântul care colindă zarea
Şi poartă valul mării, tot mai distant de mal.
Cad peste umeri anii! Ne poartă înserarea!
Închide o clipă ochii! Întoarce-te-n trecut!
Şi de-o să-ți pară adesea prea lungă așteptarea,
Eu sunt aici la poartă… te-aştept pentr-un sărut!
Onor drapelului român!
Onor drapelului român
Ce flutură în zi aniversară!
Onor cinstiților străbuni
Ce și-au dat viața pentru țară!
Din sângele de ei vărsat,
Din galbenul frumos din grâne,
Din cerul albastru minunat,
Crez al speranței de mai bine,
Ai fost născut măreț stindard
În mijlocul poporului cuminte!
Păcat că mulți te-au întinat
Și nu mai e nimic ca înainte!
Trădat de noi (căci am plecat),
Trădat de cei care-au rămas,
Ai fost cu viața apărat
Cândva (de mult), dar nu și azi!
Eroi nu se mai nasc demult!
Îi mai găsim în câte-o carte.
Se răscolesc de sub pământ
Când văd atăta nedreptate!
Nu am știut să ne păstrăm
Nimic din ce-am avut mai sfânt
Și de rușine suspinăm
Și stăm cu capul în pământ!
Căci lumea n-a știut de cei
Care o viață s-au zbătut!
A cunoscut întâi niște mișei
Care-au furat ori s-au vândut!
Câte-un sportiv, câte-un elev,
Aduce-n țară aur și onoare!
Și totuși vezi?! Încet, încet,
Mândria de a fi român dispare!
Prea oropsit și prea-ncercat,
Poporul încă rabdă cu durere!
Din fiecare casă-i cineva plecat
Și fiecare-și poartă crucea în tăcere!
Eu n-am să înțeleg nicicând:
Eram și blânzi și iubitori!
De ce ne-mpiedicăm mergând
Și săvârșim erori după erori?!
Onor drapelului român
Și celor care încă-i fac onoare!
Poate-o veni un timp mai bun
Ca nesupus să fluture sub soare!
Lasă un răspuns