Originile seculare ale Bibliotecii Central Universitare „Lucian Blaga” din Cluj

O întâlnire fulgurantă cu prof. dr. Valentin Orga, directorul actual al BCU „Lucian Blaga” mi-a adus cadou o carte excepţională şi foarte instructivă „Bibliotheca Universitatis Claudiopolitanae. Evoluţia instituţională şi practici ale lecturii în Clujul Universitar” (Ed. Argonaut) scrisă de reputatul istoric şi bibliotecar clujean Dénes Győrfi.

Lucrarea este sinteza unei fructuoase teze de doctorat şi se bucură de prefaţa şi postfaţa a doi corifei ai şcolii istoriografice clujene Csucsuja István şi cel mai competent director post-decembrist al bibliotecii universitare clujene, prof. dr. Doru Radosav, un adevărat fondator de şcoală istoriografică în capitala Ardealului. Doru Radosav include efortul lui Dénes Győrfi în „omagiu special şi particular adus cărţii şi bibliotecii” prin „profesiunea sa slujirii bibliotecii sempiterne.” Autorul clujean reuşeşte cu acribie să ne introducă într-o isagogie ştiinţifică originară şi originală a bibliotecii clujene, care îşi are rădăcinile intelectuale în ctitoria colegiului universitar iezuit de la sfârşitul secolului XVI. Universtatea clujeană este una dintre cele mai vechi din Europa centrală şi de est, dar în mod sigur cea mai veche din spaţiul românesc. Principele transilvan Ștefan Báthory a fondat în 1581 o bibliotecă în cadrul Colegiului Iezuit, în plină contrareformă, cărţile fiind aduse de la Roma în butoaie de stejar. În urma incendiului din 1603, cărţile salvate au fost adăpostite într-o boltă a mănăstirii Calvaria din Mănăştur.

La 1689 ordinul iezuit şi-a reluat activitatea adminsitrând biblioteca într-un nou colegiu. Ei înfiinţează şi o moară de hârtie la 1719, precum şi o tipografie în 1726. După desfiinţarea Ordinului iezuit în 1773, Academia cu cele 6000 de volume şi colecţii primeşte denumirea Bibliotheca Universitatis Claudiopolitanae” până în 1784 când Iosif al II-lea a transformat-o în Liceul Piarist Regal. Biblioteca a crescut de la an la an activând în sediul liceului. După ce în 1872 s-a înfiinţat Universitatea din Cluj, baronul József Eötvös, ministrul educaţiei din imperiul dualist, decide comasarea bibliotecii Societăţii Muzeului Ardelean înfiinţată în 1859 cu biblioteca universitară, cu o conducere administrativă bicefală. Până în 1950, Biblioteca universitară clujeană a fost continuatoarea de iure a bibliotecii Societăţii Muzeului Ardelean, care avea un cuvânt de spus în administrare. La 1874, biblioteca Societăţii Muzeului Ardelean avea 30408 volume, la care s-au adăugat cele 1639 de volume ale bibliotecii de bază universitare. Primul director al bibliotecii a fost Károly Szabó, care a atras numeroase donaţii ale protipendadei nobiliare imperiale la Cluj. El a redactat o monumentală lucrare Biblioteca maghiară Veche, având în total 9076 de descrieri bibliografice. La început biblioteca avea trei angajaţi cu director cu tot. Din păcate finanţările de la Budapesta erau destul de reduse şi biblioteca se baza pe donaţii.

În bibliotecă au intrat cărţi şi reviste din Regatul României. Poetul George Coşbuc era un cititor fidel al bibliotecii la fel ca liderii PNR: Istoricul Bogdan Petriceicu Haşdeu a venit special la biblioteca universităţii din Cluj ca să studieze documente despre românii ardeleni. La 1880 biblioteca avea cam 45 de cititori zilnic, studenţii nu prea se înghesuiau la lectură, ci preferau tavernele şi petrecerile studenţeşti sau disputele politice aşa cum spunea Károly Szabó. În această perioadă au luat fiinţă bibliotecile de catedră la facultatea de Chimie, fiind prima a Almei Materului clujean. Avea 3100 de colume. La 1903 s-a întemeiat Biblioteca catedrei de istorie literară în grija profesorului Károly Széchy. Tot atunci s-a întemeiat biblioteca facultăţii de Medicină cu 2754 de volume în valoare de 23.000 coroane. În 1894 împăratul Franz Josef a venit la Cluj şi a admirat celebra colecţie de carte veche a bibliotecii de care a fost fascinat. Atunci a apărut ideea construirii unui nou sediu al bibliotecii care să fie în armonie cu universitatea, să facă legătura cu modernitatea şi să fie de o simplitate sobră aşa cum a visat-o noul director Erdélyi Pál. Biblioteca s-a ridicat pe actuala locaţie din piaţa Lucian Blaga şi trebuia să cuprindă două aspecte: biblioteca ştiinţifică şi cea populară construită pe doi piloni: universitatea şi Muzeul Ardelean. Construcţia a început pe la 1907 şi s-a folosit beton armat, pentru prima dată în spaţiul acesta geografic.

Proiectul arhitectural a fost câştigat paradoxal de către cel de pe locul II în urma deciziei comisiei de concurs. Korb Floris Giergel Kalman sunt arhitecţii care au gândit biblioteca universitară cu sala mare de lectură ca inima instituţiei în jurul căreia se construia deservirea şi administraţia. Biblioteca s-a ridicat repede fososindu-se zilieri de 12 ani, ce lucrau zece ore pe zi la un salariu de o coroană pe săptămână/ preţul unei pâini. Biblioteca a fost inaugurată pe 19 mai 1909 de către Appony Albert, ministrul instrucţiunii publice care a vizitat şi podul. Era cea mai frumoasă şi modernă bibliotecă din imperiul dualist. Biblioteca din Zagreb s-a construit după cea din Cluj. Avea 9,27 km de rafuri de cărţi moderne, distanţa drumului până la Apahida. S-a introdus curent şi becuri electrice aduse din Germania. S-au instalat lifturi celulare de cărţi. Biblioteca era cea mai luminată natural din întreaga Europă. Prin 1930, Ion Muşlea spunea că nu are locuri umbroase. Era perfectă pentru condiţiile de lectură cu lumină naturală. Conducerea de atunci a refuzat să-l picteze pe Franz Josef în sala de lectură pentru a nu se politiza acest „templu al muzelor”. Deja biblioteca avea 250.000 volume şi 150.000 documente arhivistice. Fondul de carte a fost aranjat pe 98 de coloane cu o lungime totală de 3081 m. Biblioteca universitară a depăşit în volume pe cea a Muzeului Ardelean la 1909. Erdélyi Pál a comasat cele două biblioteci într-una singură. S-a adus din Leipzig cea mai modernă legătorie din Europa centrală, iar numărul angajaţilor a crescut substanţial. S-au angajat femei bibliotecare şi diurniste.

În timpul primului război mondial, 30 la sută dintre studenţi erau femei. Când România a intrat în război, colecţiile speciale au fost trimise la Budapesta, care s-au reîntors la Cluj în 1918 cu multe peripeţii. În război, armata a rechiziţionat toate clanţele de cupru pentru gloanţe. Nu se mai făcea foc. În 1919 Erdélyi Pál a demisionat şi a plecat în Slovacia. În ianuarie 1919, BCU intră în administraţia românească. Cei 13 angajaţi maghiari au depus jurământul de credinţă statului român, faţă de profesorii de la Universitate care au refuzat. Gyalui Farkas noul director maghiar a fost păstrat de autorităţile române. Istoriul Victor Cheresteşiu a fost primul bibliotecar de naţionalitate română angajat la BCU. În vizita Familiei Regale a României la Bibliotecă, regele Ferdinand I i-a fost recunoscător directorului maghiar că a depus jurământul de credinţă pentru statul român. Regele a vizitat o expoziţie de incunabile şi manuscrise spre plăcerea regelui. Iuliu Maniu a lăudat bibliofilia noului director. Prin această solidă lucrare de ştiință, istoricul Dénes Győrfi a reuşit să ne ofere un document bibliografic incitant, care ne arată că muza lui Clio este încă vie la Cluj-Napoca, iar adevăratele valori sunt sub semnul eternitas. BCU a este emblema coroanei universitare clujene.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*