Înnoiți-vă cu firea!…

Mâna plină cu iubire…

Îl biciuiți pe Părinte
Să nu se mai roage-n tihnă,
Doamne, cât de mari ispite,
Belzebut n-are odihnă!

Ați bătut la multe uși,
Dar lumea-i prevăzătoare,
Nimeni nu a făcut pași
Să ridice-a lor zăvoare.

Iar aici când ați descins,
Doi copii sfioși din fire,
Au nu dânsul v-a întins
Mâna plină cu iubire?

Nu v-a-ntins atunci o mână
De care v-ați agățat
Și v-ați ținut de ea până,
Iacătă, v-ați înalțat?

Mână ce mai până ieri
Cu toții o sărutați…
Și-azi, veniți de nicăieri,
Ați ajuns să o scuipați!

Îmi tot pipăi a mea tâmplă
Că mă minunez, mi-e greu,
Fiindcă-acestea se întâmplă
În turma lui Dumnezeu.

Pentru cum vă comportați
Domnul n-o sa va dea pace,
Când nici nu vă așteptați
Totul vi se va întoarce.

Înțeleg că sunt ispite,
Belzebut nu-i prins în cui,
Dar nu-l lăsăm pe Părinte
Pradă la adepții lui!

Lăsați-l netulburat

Cred că nu din buze sfinte
Ați primit, voi, dezlegare,
Să îi faceți la Părinte
Așa mare tulburare.

Vă cunosc și eu credeam
Că iubiți Sfânta Scriptură,
Nicidecum nu bănuiam
C-aveți pieptul plin cu ură.

Vă purtați ca niște fameni
Și vă spun, îmi este greu
Să cred că astfel de oameni
Îi slujesc lui Dumnezeu.

Cum s-aruncați fără rost
Cu-așa putrede cuvinte
În acela ce v-a fost
Mai mult decât un părinte.

Zic să nu-l mai judecați,
Sărăcia-i e avutul,
Mai bine vă rușinați
Și vă măsurați trecutul.

Lăsați-l netulburat,
Că din iubire e-n stare,
Să se roage ne-ncetat,
Pentru-a voastră luminare!

La mulți ani, Bunule Avă!

Ne-a-mpărțit lapte și miere
Și ne-a miruit cu nard
Și-astăzi suferă-n tăcere,
De dureri care îl ard.

Azi, la ceas aniversar,
Preablândului nostru Avă,
I se toarnă mult amar,
În inima grav bolnavă.

Și ce trist, și ce urât,
Că-l lovesc cu-așa putere,
Cei pe care i-a crescut
Cu mult lapte și cu miere.

Dar noi, cei ce-l venerăm,
Suntem mulți și dezinvolți
Și nicicând n-o să-l lăsăm
Pradă alor voștri colți.

El, în grele încercări,
V-a vegheat tot timpul urma,
Voi ajunși proaspeți păstori,
Ați risipit iute turma.

Și câte n-ați mai făcut
Crezând că vă faceți tema,
Atâta ați coborât
Că puteți fi anatema.

Eu, ca voi, nu mă cobor
Să dau pe ură iubirea
Și vin azi și vă implor,
Înnoiți-vă cu firea

Și-arătați lumii întregi,
Pân’ la ultimul plebeu,
Că după-a Tablelor Legi,
Îi slujiți lui Dumnezeu!

Mă iertați, Părinte bun,
Nu vreau oameni oropsiți
Și-astăzi din suflet vă spun,
La mulți ani să ne trăiți!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*