Poezia ca întoarcerea la mitologie pretext pentru trăirile prezentului

Volumul, „După ce-am mușcat din măr“ de Lucia Bibarț, apărut la Editura Napoca-Srar, Cluj-Napoca, 2020, iluminează prin înăuntru mitologia cu fascicolul de lucire al trăirilor sale, aducând într-un paralelism fericit simbolistica trecutului cu destinul autoarei, înflorind prezentul prin poezie.

Poeta abordează mitul Mărului lui Adam, într-o filozofie proprie, dar inspirată în umbra autorităţii şi prestigiului Bibliei.

Legenda nodului din gâtul bărbătesc e interesantă, între altele, pentru că atribuie mărului valoarea de simbol al ispitirii şi căderii omului în păcat. Ne putem, deci, întreba de ce tocmai mărul este considerat a fi fructul oprit, în condiţiile în care textul biblic nu specifică ce fel de fruct mănâncă Eva şi Adam, în grădina Edenului, la îndemnul viclean al şarpelui.

Dacă cercetăm Facerea, în special cap. 3, aflăm doar că primii oameni sunt izgoniţi de Dumnezeu din grădina sacră după ce încalcă porunca de a nu mânca din rodul unui pom aflat în mijlocul raiului.

Mai iscoditori decât Adam şi Eva, filologii s-au tot întrebat despre ce poame va fi fost vorba, iar botaniştii le-au ţinut hangul. Ceea ce ştim e că ebraicul tappûaḥ, însemnând când „pom” – Geneza 3: 6, când „măr (fruct)” – Proverbe 25:11, când „măr (copac)” – Ioil 1:12, a fost redat în Septuaginta prin grecescul mēlon, iar în Vulgata, prin latinescul malum. Identificarea realiilor denumite prin respectivele cuvinte, însă a iscat controverse cu privire la fructul păcatului originar. Fu caisă, portocală, măr, lămâie sau gutuie? Fost-au ochi care să vadă, n-a fost minte să priceapă!

În literatura lumii creştine, mărul devine emblema pomului cunoaşterii începând cu secolul al IV-lea. Filologii trag spuza pe turta lor şi speculează că asocierea mărului cu dorinţa adamică de a afla deosebirile dintre bine şi rău se va fi produs pe fondul discretului joc lingvistic instaurat între lat. mālum, cu valorile de sens: 1. „pom”, 2. „fruct” şi 3. „măr”, şi lat. malum, însemnând 1. „nenorocire”, 2. „suferinţă”, 3. „răutate”. Acest joc, întreţinut de omonimia generată prin calchierea gr. mēlon, a favorizat impunerea mărului ca simbol al fructului vestitor de moarte. De altfel, în tipicul medieval al picturii creştine occidentale, mărul e un laitmotiv al păcatului originar, după cum putem înţelege contemplând capodopera artistului flamand Hugo van der Goes, Căderea lui Adam (aprox. 1479). Începând cu secolul al XVI-lea, mari pictori renascentişti precum Albrecht Dürer sau Lucas Cranach consolidează un canon estetic în care mărul simbolizează malefica ispită şi tentaţia senzuală, noua conotaţie fiind pusă de istoricii artei pe seama familiarizării artiştilor din Renaştere cu mitologia clasică sau, ca să scurtăm vorba, cu mitica grădină a Hesperidelor în care s-ar fi aflat mere de aur dătătoare de viaţă veşnică. Unul dintre acele mere e vestitul măr al discordiei care a aprins, zice-se, războiul troian.

În acest context, Lucia Bibarț aduce în prezent simbolistica biblică, din Grădina Edenului în trăirile sale, în dorințele sufletești, dar și în cele carnale. Mă deștept/ felinesc-femeiește/în îmbrățișarea ta/carnal – sufletească,/atât de flămândă,/încât mă asimilează/ coastei tale./Până acum lipsă (Coasta ta). Ultimul vers subliniind un adevăr pe care îl simte poeta, practic este o chemare către Adamul său. Probabil și o speranță.

Poeta nu mai este la începuturi, maturitatea versurilor sale, valorifică un fond livresc, de extracție biblică, dar cu imagini contemporane, tablouri din, să-i spune așa, Edenul contemporan, trăit cu simțurile de astăzi. Poezia sa conține un fond de soi apolinic, care este orientat spre ordine, măsură și armonie, caracterizat printr-o contemplare senină, detașată, lucidă, rațională, dar și implicat în dorința atingerii carnale. Așa că…./ferește-te de mine,/ în serile lungi ce urmează,/Iubite!/Poți înnebuni, te poți otrăvi de miresmele solare /ale pielii mele./Amână-ți venirea. Apune și tu! (Miresme tactile). Practic, această amânare a venirii, nu este alceva decât o chemare mascată.

Găsim în aceste poeme, superbe imagini originale ale așteptării cambrate în sine.

În întregul volum al Luciei Bibarț, dragă cititorule, aflăm o mare voluptate a discursului poetic stilizat și încărcat de metafore, o chemare solemnă ce fundamentează sentimente și cântă în mișcare lentă, precum Eva sub Mărul mitologic.

Poezia Luciei Bibarț din „După ce-am mușcat din măr-desculț prin poezie“, imaginează parcă ceea ce gândește Regina lui Henry Moore sau mai degrabă fata din „Zburătorul” lui Ion Heliade Rădulescu „Că-ncepe de visează, și visu-n lipitură/Începe-a se preface, și lipitura-n zmeu,/Și ce-i mai faci pe urmă? că nici descântătură,/Nici rugi nu te mai scapă, ferească Dumnezeu!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*