Bucuriile şi aripile copilăriei. Paradisul de atunci şi starea de captivitate de astăzi…

Este lucru cert că trăim o stare reală de captivitate, aproape întreaga omenire, şi nu pentru că aşa vreau guvernanţii, ci de astă dată pentru că suntem obligaţi de conştiinţa noastră de ne apăra în faţa pericolului uriaş şi implacabil, care este virusul ucigaş. Am dat de o scenă zguduitoare prin semnificaţia ei în raport cu situaţia noastră. Ce reprezintă: prin fereastra unui vagon care transportă pușcăriași, printre prizonierii de acolo este şi un un băieţel, seamănă şi cu o fetiţă, copil adorabil, cu mama luii. Pare un adevărat îngeraş, ca toţi copiii, de altfel, fiind îmbrăcat în cămăşută albă, şi dă de mâncare la păsări, pe fereastra zăbrelită. Toţi se înghesuie la fereastră şi privesc cum ciugulesc păsările şi se grăbesc să prindă, fiecare, firimituri din pâinea neagră presată pe jos: porumbei, vrăbii (vezi poza alăturată). Ideea picturii este că umanitatea se păstrează şi în condiții inumane. Tabloul, intitulat Viața merge peste tot, este din 1888 şi aparţine lui Nikolai Aleksandrovich Yaroshenko (1846-1898), pictor rus. Sigur că noi, nu numai că trebuie să ne păstrăm şi noi umanitatea, ci să şi medităm cu folos asupra şlefuirii ei.

În raport cu soarta tristă a copilului din fotografie, copilăria noastră la ţară, dar şi a celor de la oraş, a fost un veritabil Paradis, copiii sunt astfel alcătuiţi încât lipsurile le consideră de-a dreptul normale şi fireşti. De exemplu, mă trimitea mama adeseori cu lapte şi cu caş, în darul cel obişnuit în sat, când eram mic, la câte cineva care avea pomi încărcaţi de pere, de prune, de piersici, dar mi se părea firesc să nu-mi dea şi mie câte un fruct frumos, era ceva firesc să nu-l „prade” pentru/pe mine.

În conştiinţa ţăranului, veghea cea mare este de a nu „prăda” ceva din avere. Deloc nu eram necăjit şi supărat, din contră, eram fermecat de acea feerică abundenţă şi intuiam individualitatea fiecărui om din sat după averea fabuloasă (pentru mine fabuloasă) pe care o are, fără a râvni la ea. Aşadar, lipsurile nu existau în copilăria mea fericită. Erau numai uriaşe promisiuni. Şi atunci, la copii, pe prim plan sunt promisiunile pentru satisfacerea gustului şi a foamei. Şi ce promisiune de-a dreptul feerică era primăvara, prin iunie-iulie, când era timpul să mergem după fragi, la câmp! În primul rând, pentru că ne strângeam tot grupul de prieteni de pe uliţa noastră, inclusiv şi surorile mele şi alte fetiţe, şi cu oale de lut sau de tablă mergeam după fragi, mai ales pe păşunea de la Scoabe, dincolo de Drâmboaia. Drumul era lung, dar oboseala nu se simţea de atâta veselie şi fericire (doar eu eram mai îngrozit la trecerea unui podeţ dintr-o singură grindă, de peste pârâul ce despărţea satul nostru, locul Drâmboaia, cu partea Chibulcutului, azi Fântâniţa, la Scoabe). Atunşi pe păşune, deja miroseau extrem de plăcut fragile coapte. Şi acolo, după noroc, găseam mai multe sau mai puţine fragi, în tufe rubinii, bine coapte, şi cu lăcomie mâncam pe săturate şi apoi strângeam şi pentru acasă. Altă dată mergeam, tot în acelaşi grup fericit, tot după fragi, la Techeniş, în hotarul satului vecin, Ulieşu, pe păşunea înaltă de acolo. Era în zona aceea o singură casă boierească, de care mă temeam, pentru că auzisem că acolo trăia o doamnă care vindeca cu ierburi pe mulţi oameni. Aşadar, aroma, parfumul gustului minunat al fragilor făcea parte din Paradisul copilăriei noastre.

Un alt gust, care era ceva de nedescris de dorit atunci, îl găseam numai la târgul Sâmpetrului, unde mergeam numai pentru a mânca îngheţată. La noi în sat nu era aşa ceva. Târgul Sâmpetrului (este vorba de Sânpetru de Câmpie, azi judeţul Mureş) se ţinea în fiecare an, la 15 iulie. Cohorte întregi de silivăşeni se îmbrăcau de sărbătoare şi mergeau pe jos la târg, unde se ţineau şi jocuri (dansuri) populare şi lumea “se lua în chip”. Se păstrează multe fotografii cu oameni dragi din sat, aunci tineri, “luaţi în chip” acolo. Pentru mine era cam prea departe drumul, copil fiind, dar merita, pentru că îmi lua mama şi surorile îngheţată – erau particulari cu vase cu îngheţată de diferite tipuri, foarte gustoasă. Îmi luau şi turte colorate, şi bomboane, dar fascinant pentru mine era bâlciul, în general, cu lume multă, cu jocuri, muzică, miros de fripturi, cireşe, tarabe colorate cu tot felul de mărfuri, şi atracţia atracţiilor – „comediile”, cu accentul pe e, pe care se învârteau într-un iureş ameţitor, tinerii, cu o veselie uriaşă, pe scaune agăţate de lanţuri înalte, altele erau şi pentru copii, cu căluşei şi cu turaţie mai mică, dar eu nu le-am încercat pe niciunele, fiind din constituţie mai firav. Eu eram mai puternic la şcoală, la învăţat, ca premiant I în toate clasele primare. Nu mă pot lăuda, ca alţii, cu corigenţe. Asta e! Târgu Sâmpetrului venea din istorie, de demult. Era târg, în zilele premergătoare, şi pentru animale. În secolele XVIII-XIX era cel mai vestit târg de cai din Europa.

Copii fiind, ne găseam alte şi alte prilejuri de a căuta noi izvoare pentru a cunoaşte lumea cu ajutorul gustului. Mergeam toamna, după culesul viilor, când nu mai era pază, prin viile celor bogaţi, căutând struguri ascunşi pe sub ramuri şi frunze, cu arome minunate şi bine copţi, care cum aveam norocul să-i găsim. Primăvara, devreme, mergeam prin râpele mari ale pâraielor din sat să căutăm rădăcinile gustoase ale unei plante ce semăna cu cucuta, i-am uitat numele. Tot primăvara, când prunele erau verzi, necoapte, căutam şi mâncam hurlupi, prune transformate din verde în alb, îngroşate, întâlnite în special la prunele bistriţene, cu gust foarte plăcut. Ne plăcea apoi şi măcrişul, pe care-l găseam în ierburile din Parc. Vara mergeam, tot în grup, la pădure, fie la Mănăstire, fie la Macău, după ciuperci. Le ştiam la perfecţie care sunt bune: roşioare, vinicioare, gălbiori, ciuperci iuţi, şi le ştiam şi pe cele care erau otrăvitoare.

Izvoarele fericirii din copilărie nu se opresc aici. În condiţiile de acum, atât de grele, măcar să conştientizăm cât am fost de fericiţi odinioară.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*