Doar culegători de sparanghel și căpşuni, și doar badante?…

Lumea românească a uitat acum faptul că în perioada stăpânirii sovietice, românii erau condamnaţi a rămâne veşnic ţărani, iar economia noastră să fie bazată doar pe agricultură, iar România să fie proiectată în subdezvoltare. Pentru a pune în aplicare proiectul unei integrări economice transfrontaliere, între diferite regiuni ale lagărului comunist est-european, economistul sovietic E. B. Valev publică, în nr. 2/1964 din Analele Universității din Moscova, articolul „Probleme ale dezvoltării economice a raioanelor dunărene din România, Bulgaria și URSS”. Planul a fost apoi publicat și promovat în presa comunistă est-europeană. Planul Valev prevedea specializarea respectivelor economii pe anumite ramuri de producție, României revenindu-i rolul de țară preponderent agricolă, formată din ţărani. La solicitarea imperativă a lui Hrușciov, secretarul PCUS, care dorea indirect ca Uniunea Sovietică să fie implicată în problema specializării economice a statelor comuniste, a fost ridicată oficial de către delegația poloneză diviziunea muncii în lagărul comunist pe timpul Conferinței statelor membre CAER, desfășurată la Moscova (6-7 iunie 1962).

La această întrunire a fost adoptat documentul intitulat „Principiile fundamentale ale diviziunii internaționale a muncii”, elaborat de economistul sovietic E.B. Valev. Prin „specializarea între țări în domeniul agriculturii”, URSS viza organizarea unui nou tip de repartiție între țările blocului comunist a producției agricole, dar nu numai, pentru că specializarea agricolă urmărea în plan secundar și specializarea industrială. RDG și Cehoslovacia trebuiau să acopere, împreună cu URSS, nevoile industriale ale celorlalte state, specializându-se în agricultură doar pe produse animaliere, în timp ce țări ca România, Bulgaria sau Ungaria deveneau mari producătoare de cereale, furaje și, secundar, de produse industriale specifice. Sovieticii preconizau României, alcătuirea unui „complex economic interstatal” în zona Dunării de Jos, care ar fi înglobat sudul URSS (Basarabia și sudul Ucrainei cu o suprafață de 12.000 km2), sud-estul României (100.000 km2) și nordul Bulgariei (38.000 km2), și cu o populație de 12 milioane de locuitori. Bulgaria a acceptat planul Valev, români au refuzat propunerea Moscovei, considerând că înseamnă practic o dezmembrare a teritoriului național. România a respins planul, prevalându-se de prevederea potrivit căreia hotarârile CAER puteau fi luate numai prin unanimitate. Politica de industrializare a României a fost susținută cu vehemență de către delegația sa la CAER, condusă de Alexandru Bârlădeanu. Sovieticii prevedeau un învăţământ românesc conexat pe producerea de ţărani şi agricultori, fapt ce scădea nivelul de educaţie al României.

Planul Valev nu a fost adoptat, fiind virulent contestat de România, în special de Gh. Gheorghiu Dej, care demarase politica de independenţă faţă de Moscova. Specialistul de demolare a planului sovietic Valev, cu argumente ştiinţifice, recunoscute inclusiv pe plan internațional, a fost economistul român Costin Murgescu. La Plenara C.C al P.M.R. din 15-22 aprilie 1964 s-a adoptat „Declarația cu privire la poziția Partidului Muncitoresc Român în problemele mișcării comuniste și muncitorești internaționale”, care însemna o reorientare publică a guvernanților de la București în raport cu Moscova. Documentul formula principiile care trebuiau să stea la baza raporturilor dintre partidele comuniste: egalitatea în drepturi, neamestecul în treburile interne, dreptul exclusiv al fiecărui partid de a-și rezolva problemele politice și organizatorice. În consecință, Declarația sublinia că nu există și nu poate exista un „partid părinte și cu un partid fiu, partide superioare și partide subordonate”.

În 1964 am avut, în ciuda unui comunist stalinist gregar, conducători care au refuzat ca ţara noastră să rămână eminamente agricolă, doar furnizoare de ţărani şi produse alimentare. În prezent, în toată Europa occidentală, odată cu slăbirea pandemiei de Covid 19, care a fost mult mai letală decât în România, guvernele vestice au reînceput să deschide şcolile şi universităţile, pentru că fără educaţie o naţiune nu se poate dezvolta şi performa. În Danemarca şi Norvegia, care au un înalt nivel de învăţământ, şcolile au început din 20 aprilie, iar în mai s-au deschis în Austria, Franţa sau Luxemburg. Acolo sunt conducători competenţi, care ştiu că în competiţia mondială fără educaţie eşti zero barat, rămâi doar piaţă de desfacere şi furnizor de braţe de muncă pentru ţările dezvoltate. Avioanele pleacă cu agricultori români spre Germania sau U.K., trenurile şi microbuzele sunt ticsite spre Austria şi Italia, iar copiii rămaşi acasă au şcolile închise. Şcoala online este doar o distopie deocamdată, iar copilaşii tânjesc după joaca educativă din grădiniţe. Lipsa educaţiei va lovi puternic România în anii următori privind competivitatea şi performanţa. Cine vrea ca România să rămână singura ţară din U.E. cu educaţia blocată, românii să fie doar braţe de muncă ieftine pentru culesul sparanghelului, căpşunilor și doar badante?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*