Politicianule, m-am săturat de dragostea ta!

Se spune că dragoste cu forța nu se poate. Aiurea! Se poate! Și se poate de când lumea. Exemple? Sunt nenumărate. Încă de mult, din timpuri imemoriale, cei care ne-au iubit fără ca noi să le întoarcem sentimentele s-au tot perindat pe aici. Ne-au iubit, cu forța, pe rând, uneori în mod repetat sau concomitent, împărații Romei, hanul Attila, sultanii de la Istambul, țarii de la Țarigrad, împăratul de la Viena, kaizerul de la Berlin și urmașul său de mai târziu führerul, tătucul de la Moscova și, ascunși după zidurile Kremlinului, tovarășii secretari generali al PCUS. În timpurile moderne, direct sau prin marile lor corporații transnaționale, ne iubesc americanii, nemții, franțuzii, austriecii… Și, probabil, mai sunt și alții, privați cu stare sau reprezentanți oficiali ai unor guverne, care ne iubesc pe ascuns, ca să nu se iște scandal între adoratori. Fiecare dintre cei care ne-au iubit de-a lungul timpului au plecat cu ceva de aici. De-ar fi să desfășor lista cu ceea ce ne-au luat iubitorii noștri cu de-a cu sila, am îmbătrâni citind-o. După fiecare asemenea amor forțat, fiindcă dragostea cu sila seamănă surprinzător de mult cu un viol, am rămas mai săraci, mai oropsiți, mai urgisiți, mai scârbiți de soarta noastră și mai nefericiți.

Eu, ca cetățean al acestei țări, vă rog, domnilor politicieni, nu mă mai iubiți! Cu treizeci de ani în urmă, din dragostea față de mine, dorindu-mă mai democrat decât credeați că sunt, ați declarat toată munca mea „o grămadă de fier vechi” și ați vândut întreaga industrie românească pe nimic unora care și ei îmi declarau o dragoste nemărginită.  Apoi, ca să-mi fie și mai bine, fiindcă vă ardea la buzunar iubirea, ați ”privatizat” întreaga economie. Cei care au cumpărat-o pe nimic erau cei care, iubindu-ne la nebunie, ne curtau insistent de câțiva ani. Adică de când, și cu ajutorul lor dezinteresat, divorțasem de (iubitor și el!) comunismul autoritar. Și, pentru ca eu și cei asemenea mie să fim și mai fericiți, iubăreții aduși aici de voi au ras totul. Nu ne-au mai lăsat nimic. Nimic!

Din dragoste față de liniștea mea, ați aderat la o mare alianță militară. Uitându-se de sus la noi, aliatul strategic, politician și el, a  constatat că România are o armată prea mare pentru nevoile ei. Și ne-a sfătuit părintește să nu mai cheltuim atât întreținând-o. Fiindcă ei, numai și numai din dragoste pentru noi, ne vor apăra de orice dușman. Prin urmare, ca să-mi fie mie bine, domnilor politicieni, ați dat la topit avioane de luptă, tancuri, tunuri, armament. Până și uniformele și gradele le-ați topit. Adică, aproape tot ce ați mai găsit prin curtea armatei… Poate că voi, domnilor politicieni, ocupați până peste cap cu politica pentru bunăstarea mea, nici nu vă mai amintiți că mai apoi, sfătuiți de aceiași prietenii iubăreți, ați desființat toată industria de apărare și ați decimat personalul armatei, lăsând pe drumuri sute de mii de militari împreună cu familiile lor. N-a mai trecut mult și iubitorii noștri amici strategici de peste mări, văzând că nu mai avem nimic, s-au oferit prietenește să ne ajute cu vechiturile lor. Erau adevărate fiare vechi, se vedea de la o poștă, dar voi, politicienilor, le-ați cumpărat la preț de nou cu banii mei, nu cu ai voștri.

Din atâta dragoste, domnilor politicieni, nu v-ați oprit până nu ne-ați lăsat, din punct de vedere militar, în fundul gol. A fost momentul în care, văzându-ne cu nădragii în vine, politicienii prieteni care în tot acest timp n-au încetat să ne iubească strategic au spus că, în cazul în care dăm de necaz, putem să fim sănătoși. Ei nu-și pot trimite copiii să moară pentru noi dacă nu suntem în stare să ne apărăm și singuri. Dragoste adevărată!

Tot din iubire, ca să am de toate în casă, m-ați dus mai apoi în Uniunea Europeană. Ce dragoste cu năbădăi a urmat! Iubăreții politicieni din Uniune, amorezi adevărați, nu numai că nu mi-au umplut casa cu bunuri de valoare, așa cum au promis, dar, rapid și profesionist, au luat tot. Ca să fie siguri că au făcut o treabă bună, mai apoi au măturat cu grijă și ceea ce îmi mai rămăsese ascuns prin colțuri: niște păduri, câteva zăcăminte de gaze naturale, ceva electricitate, vreo două-trei șantiere navale… Acum, cu dragoste părintească, Uniunea mă mai pocnește din când în când peste urechi dar, cu fiecare prilej, mă asigură că nobilele ei sentimentele au rămas neschimbate. Nu prea mai am eu cu ce să le răsplătesc…

De cum a apărut gripa asta ridicată la rang de cataclism, s-a trezit din latența provizorie și dragoste ta pentru mine, politicianule! Fiindcă întotdeauna m-ai considerat cam nărod și nesăbuit, ca să mă ferești în mod forțat de boală, ai apelat la dragostea cu sila și ai trecut fără să stai prea mult pe gânduri la faptele firești pentru orice partener iubitor de pe lumea asta. M-ai închis în casă. Și, ca să nu cred că ai fost abuziv în dragoste, mi-ai dat, cu larghețea care te caracterizează, două ore întregi (120 de minute!) pentru a-mi îndeplini toate dorințele mele omenești. În aceste două ore, datorită iubirii tale, am timp suficient să colind, șchiopătând din cauza reumatismului, câteva magazine și piețe pentru a-mi cumpăra de ale gurii, să dau o fugă până la bancă, să merg la doctor pentru consultul necesar vârstei mele, să stau la coada de la farmacie păstrând „distanța socială” și să-mi plimb canișul care, fiind fără pregătire militară, nu-i prea pasă de Ordonanțele Militare emise de civilul Velea. Și, prin urmare, indisciplinat, el nu prea pricepe că este lege să-și facă toate nevoile între orele 11.00 și 13.00.

Tot din dragoste nemăsurată pentru făptura mea, politicianule, m-ai considerat principalul vinovat pentru răspândirea bolii, mi-ai aplicat carantinarea (scuzată fiindu-mi licența) individuală sau colectivă, autoizolarea, izolarea la domiciliu și ai scos în stradă mii de polițiști care au drept misiune să mă urmărească ca pe un evadat periculos. Ca nu cumva să greșesc și, prost cum sunt, să mă expun inutil la boală, ai trimis blindatele să-mi patruleze pe la ferestre și nu mă mai lași să merg la spitalele doldora de viruși decât dacă-s lovit de cel cu coroană. N-am corona, pot muri liniștit la mine în sufragerie… Aștept cu nerăbdarea specifică omului iubit, să rostești și tu porunca pe care a dat-o poliției, din dragoste pentru poporul său, președintele filipinez: „Împușcați-l pe cel care nu respectă regulile!”.

Un răspuns la Politicianule, m-am săturat de dragostea ta!

  1. Avatar IO...gerules spune:

    Ar trebui ca politicienii sa fie blagosloviti cu alte porecle,nu cu porecla tasnita din muncile lor nefiresti.Acestia pot fi numiti chiar oameni.Dece nu,oameni cu scaun cu tot,dar nu la cap ci in partea dorsala a fiintei lor,scaun pe care isi buhaesc trupurile,oameni ca-n desenele cu uriasi la trup si miniscului la capatana.Astfel se poate observa ereditatea lor in cadrul social prin aparitia odraslelor lor ,caricaturi care umplu spatiul cultural si stiintific.Deci ei pot fi numiti prolifigieni de caricaturi geniale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*