„Situațiile de excepție, impun măsuri de excepție”, nu?!…

Păi’, nu lucrăm noi cu „materialul clientului”?!… Sau, dacă am fi răutăcioși, am spune-o pe șleau, poate și cu un pic de intonație de mahala: „Nu voi ați început primii?!”… Asta să nu se întrebe mai târziu cetățenii, dar de la ce s-au luat ăștia?… De unde aceste conflicte, nici măcar de idei, ci doar de poziții, unii încrâncenați pe cele de forță, ceilalți de pe cele ale apărării libertății de exprimare, a dreptului de informare și a aceluia de documentare!…

Suntem într-o situație de excepție… Și se impun măsuri speciale. Poate chiar „de excepție”… Dar excepția nu dă dreptul la cenzură. Și nici la amenințări, fie ele și voalate, fie ele și neasumate, pentru ca mai apoi să fie ușor „detensionate” chiar de către aceia care nu și le-au asumat (!).

E drept, după fiecare abuz la adresa libertăților, nu de exprimare (pentru că în criza actuală, în viteza de rostogolire a datelor, puțini jurnaliști mai au timp de analize și opinii), ci a aceleia de informare, și protejare a dreptului la documentare, autoritățile s-ar putea scuza prin invocarea nepriceperii în ale comunicării. Prin nerostuirea cu meșteșug a vorbelor…

Doar că, exceptând citirea pe silabe a comunicatelor, a dicțiilor nefericite, tot ceea ce ține de un slab management al informației și al comunicării nu are nici o legătură cu nepriceperea. Nu în măsura în care se încearcă (tot de „pe surse”!) să fim convinși. Măcar pentru faptul că există numeroși jurnaliștii politicieni în apropierea decidenților de azi… Mai degrabă este vorba de fudulism și, mai ales, de reparații pe rever de onor pe seama unor polițe mai vechi ale unor politicieni la adresa unor jurnaliști.

Dar, așa cum autoritățile și guvernanții invocă măsuri de excepție din cauza situației (de excepție), tot așa și jurnaliștii au dreptul să apeleze la măsuri „de front”, de cercetare și procurare a acelor informații care le sunt refuzate!.

E drept, în situații normale (chiar și în situații… speciale, dar având parte de o comunicare/ informare normală), informațiile „pe surse” pot fi și chiar trebuie blamate… Pentru că nu respectă normele gazetăriei, fiind greu de încadrat în deontologia pe care fiecare ziarist ar trebui să și-o asume.

Și totuși, în situațiile de excepție invocate tocmai de autorități pentru a limita accesul la informații, într-o excepție a jurnalismului (nu a gazetăriei), ele devin parte a arsenalului de informare. Pentru că este momentul în care documentarea în sine se transformă, din cauza opreliștilor impuse de autorități, într-o simplă informare. Iar informația „pe surse” devine singura șansă de a nu transforma „câinii de pază ai democrație”, nu în căței închiși în case dimpreună cu aceia cărora ar trebui să le asigure relatări și analize, ci tăcute bucăți de lut puse pe „teve” -ul din care autoritățile spun doar ceea ce vor, doar ceea ce le convine.

Sigur, jurnalismul trebuie făcut întotdeauna din tranșee… Nu doar în situațiile de criză. Mulți au uitat asta… Iar aceste clipe reprezintă șansa de a readuce ziariștii acolo unde le este locul. Acolo de unde ar trebui să lupte, să informeze și să combată, atât cât dinamica evenimentelor le permite, pentru că, în astfel de momente, și comentatorii consacrați trebuie să devină reporteri, transmițători de informații, nu „la zi”, ci la secunda conjuncturii în care ne aflăm.

Și este lăudabil faptul că ministrul de interne a înțeles, într-un final, că nu jurnaliștii sunt inamicul momentului. Iar autoritățile nu au de ce să-i trateze ca pe niște reacționari ai măsurilor guvernamentale. Dar nu este suficient. Pentru că un ziarist adevărat nu se va mulțumi cu asigurarea că el nu se mai află în „cătare”. Iar transferarea „vinovăției” spre sursele, adesea din zona autorităților, care „scapă” informații, se poate dovedi un demers la fel de grav… Ba chiar o provocare mai mare decât menținerea „țintei” pe aceleași victime de serviciu, ziariștii (oricum obișnuiți să fie, chiar dacă au salvat în felul lor, momente cruciale, veșnicii vinovați de serviciu, mari anonimi când lucrurile au fost detensionate și paria societății, inclusiv în ochii acelora pe care poate prin informațiile lor i-au salvat dintr-o situație „orwelliană”, când treburile nu au mai mers cum trebuie).

Or, pentru a nu mai ajunge în situații absurde, dați drumul la informații! Nu le mai gestionați după cum credeți că vă pricepeți în a le comunicării! Și folosiți media ca o resursă dar și ca o sursă, chiar o oglindă în care să vedeți reflexia măsurilor luate!

Da, neîndoielnic, vor mai exista aberații și dinspre zona media, falsuri și chiar intoxicări! Dar trebuie să plecați la drum ținând cont că nu orice „media” înseamnă și jurnalism. Și nu oricine postează pe rețele sociale ca „jurnalist” și face parte din această breaslă. Și chiar dacă pare o luptă pierdută, aceea de a încerca să separați falsurile în felul de promovare, „rostogolire” și asumare de către „răspândaci” a „informațiilor”, manageriați lucrurile pentru a nu da impresia că îl considerați un război pierdut pe care doar încercați să-l acoperiți cu o botniță.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*