Biserica fortificată de la Agârbiciu (jud. Sibiu)

Peisajul ușor vălurit al centrului transilvan este punctat din loc în loc de turnurile bisericilor fortificate ce caută a ridica scara lor cu încă o treaptă către cer, ca o ultimă speranță în rugăciunea disperată a dreptcredincioșilor către Domnul, de a părăsi acest tărâm unde viața este atât de greu încercată.

Această „săgeată” către cer se poate vedea și în centrul localității Agârbiciu din județul Sibiu. Agârbiciu (mai demult Agribiciu) este un sat din comuna Axente Sever (jud. Sibiu). Se află undeva în partea de nord a județului, în Podișul Târnavelor. Străbătut de pârâul Visa, Agârbiciu este o veche așezare săsească care aparținea de Scaunul Șeica, fiind întemeiată încă din secolul al XIII-lea. Prima atestare documentară a localității este din 1343. Biserica-sală închinată Fecioarei Maria, ridicată pe o colină din mijlocul satului, datează de la începutul secolului al XV-lea și a fost atestată documentar în 1415, dată pentru care pledează elementele de stil gotic din interiorul ei. Incinta, în formă aproape ovală, este apărată de un singur brâu de ziduri, inegal ca înălțime (în medie 6 metri), adaptat pantei line pe care se află biserica. Biserica fortificată din Agârbiciu este de fapt un întreg ansamblu de monumente istorice, format din următoarele monumente: Biserica evanghelică fortificată (cod LMI SB-II-m-B-12188.01); Incintă fortificată, cu turn de poartă, bastioane (cod LMI SB-II-m-B-12188.02).

Biserica, ridicată în mijlocul satului la începutul sec. al XIV-lea, a fost o bazilică de factură gotic timpuriu. Ulterior, în etapa de fortificare din secolul al XV-lea, navele laterale au fost demolate, iar arcadele au fost zidite. Deasupra corului a fost ridicat un turn defensiv, iar peste închiderea poligonală au mai fost construite două niveluri de apărare, având contraforții uniți prin arce, iar în spatele acestora au fost practicate guri de aruncare. În 1827, odată cu demolarea sistemelor lui defensive și a catului de apărare al corului, a fost înălțat turnul cu acoperiș piramidal. Turnul clopotniță este situat între corul poligonal și nava centrală. Dispoziția neobișnuită a acestuia permite presupunerea după care turnul s-ar fi construit anterior și edificiul de cult ulterior. Adăugări mai recente sunt cele două scări în spirală la capătul de V al sălii și supraînălțarea turnului, actualmente cu șase etaje și culoar de luptă din lemn, în vederea apărării mai eficiente. Cu același prilej se înalță corul cu două etaje de luptă, al doilea etaj fiind scos în consolă pe arce din cărămidă ce îndeplinesc și funcția de guri de smoală. Se pare că prima etapă de construcție se plasează la cumpăna secolelor XIII-XIV, în timp ce aspectul actual se datorează unor modificări de la mijlocul secolului XV.

În turn funcționează trei clopote montate încă în evul mediu, două fiind din secolul al XIV-lea și unul din secolul al XV-lea. Clopotul mic și cel mare, datate în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, poartă ambele aceeași inscripție: „O REX GLORIE VENI CUM PACE”.  Clopotul mijlociu, datat la începutul secolului al XV-lea, are inscripția „O REX GLORIE VENI NOBIS CUM PACE LEONARDUS”. Curtina ce înconjoară biserica este de plan poligonal și prevăzută cu galerie de luptă din lemn.Turnul de poartă este plasat în colțul de NV și se ridică peste un tunel de intrare format din două încăperi boltite. Pe bolta interioară se păstrează anul construcției 1502. Ușa din lemn de stejar este întărită cu benzi din fier forjat. Fortificația în formă ovală, ridicată jurul anului 1500 sub forma unui singur rând de ziduri, cu înălțime variabilă, se adaptează pantei pe care se află biserica, închizând incinta.

În afară acestui obiectiv turistic deosebit ce ar avea nevoie de o restaurare, pe teritoriul acsetui sat au fost făcute în timp și anumite descoperiri arheologice deosebite. Astfel, din puncte neprecizate de pe teritoriul satului provin: a) Un topor neolitic de piatră cu gaură pentru fixarea în coadă incomplet executată (aflat acum la Muzeul Național Brukenthal); b) O măciucă sferică din epoca bronzului (Muzeul Național Brukenthal); c) Un vârf de lance de fier din a doua vârstă a fierului (Muzeul Național Brukenthal); d) O fibulă de bronz în formă de ancoră din epoca romană (Muzeul Național Brukenthal).

Ca locații – situri importante, în punctul Pășunea din Deal a fost identificată o locuire din faza B a culturii eneolitice Petrești. Așezarea se află într-o poiană situată la o înălțime de 700 m. altitudine absolută (elementele descoperite se află la Muzeul Național Brukenthal și la Muzeul din Mediaș). La poalele cetății „În Șes”, s-au descoperit fragmente ceramice. Lipsesc alte precizări. Epoca descoperirilor nu a fost determinată (Muzeul Național Brukenthal). În locul numit „Strâmturi”, aflat pe partea din stânga rambleului căii ferate Copșa Mică – Sibiu, s-au descoperit fragmente ceramice ale culturilor eneolitice Petrești și Coțofeni. La locația denumită „În Pădure” s-a descoperit o fusaiolă de lut datând, probabil, din epoca fierului (Muzeul Național Brukenthal). În punctul numit „Hinter der Ramwreg” s-a descoperit un tezaur de obiecte dacice compus din două fibule de argint cu nodozități, cinci drahme de argint din Dyrrhachium și o monedă de bronz de epocă neprecizată (aflate acum la Muzeul Național Brukenthal). Cu prilejul construirii căii ferate Sibiu – Copșa Mică, între Agârbiciu și localitatea Axente Sever s-a descoperit o necropolă de înhumație, cercetându-se cca 50 de morminte cu scheletele bine păstrate și cu obiecte de fier lângă decedați. O sabie de fier cu un singur tăiș, un vârf de lance de fier și un craniu au fost depuse la Muzeul din Mediaș. Necropola a fost atribuită celei de a doua vârste a fierului, dar poate data și din perioada migrațiilor. Pe malul Râului Alb s-a descoperit buza unui chiup încadrabil în epoca romană. Pe „Straja” (Wartberg, Warteburg) s-au descoperit resturi dintr-o circumvalație datând, probabil, din perioada medievală. Biserica de rit greco-catolic din localitate, având hramul „Sf. Nicolae” a fost ctitorită în anul 1828.

Și ca o șansă pentru a răzbi mai departe prin timp, ambasada Statelor Unite ale Americii contribuie cu suma de 59.300 USD din Fondul Ambasadorului pentru conservarea patrimoniului cultural („Ambassador’s Fund for Cultural Preservation” (AFCP)) pentru lucrările de conservare la bisericile fortificate din Agârbiciu, Daia și Movile, care aparțin Bisericii Evanghelice C.A. din România (BECAR). La 4 mai 2017, într-un cadru festiv, excelența sa ambasadorul Statelor Unite în România, Hans Klemm a înmânat cecul simbolic episcopului Reinhart Guib. Sperăm într-o restaurare cât mai rapidă și de calitate.

Această îmbinare între fortăreață de luptă și casă a Domnului dă nota de unicitate a acestor biserici ardelene, dar ne face să și înțelegem modul și filosofia de viață a strămoșilor noștri din veacurile trecute, când stăteau cu o mână pe cornele plugului și cu o mână pe garda spadei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*