Femeie, tu, lumină!

Universală versus specială

Să fiu specială!

În cuvinte.

În pielea de pe mine ce se-ntinde

să dispară dacă nu îți e pe plac.

Cum să fac?

N-am cum!

Doar… atât.

Din scrum

să fac cenușă cu scântei.

S-o aprind.

Și să-i topesc în lumânare.

Să îți ofer ochii mei

în căuș

Iar corpul meu…

în transformare,

rece de-acum,

fără, voit, cătare,

să piară ars sub trupul tău.

Să-l simți fierbinte.

Știi cât i-a fost de greu?

Fidel și delicat

l-ai obligat să ia altă turnură.

Aghiotant soldat,

simplu executant,

sărmană creatură!

L-am spălat apoi pe picioarele

rănite din genunchi,

pe gură,

că rostise,

se căznise, ți se oferise..

fără să clipească.

Și-ai râs de el în clipa diavolească!

Să fiu specială.

Să nu te uiți cumva…

în glastra  mea strâmbată

de inchiziția

ce ai instaurat-o atunci în gară!

Am zâmbetul pe buze..

Ce-albastru-i cerul !

Eu a lui…

universală!

Am să uit tot

Am să uit tot

și am să plec în lume fără lanț.

M-am dezbrăcat în soare,

m-am privit prin pori,

fără de gând și fără să îmi fac vreun bilanț.

Am să uit tot!

Să nu mă strângi și să mă ții

drept o rezervă a vieții…

Vreau să mă eliberez.

Să știi…!

Și n-am să-ți mai acord priviri…

nici corp…

și nici atenții…

niciun sfanț!

Am să uit tot!

Apoi,

când mă vei vrea,

când va fi totu-n tine în balans…

am să mă contra-balansez….

Să nu mă cauți!

Eu voi fi deja un lanț.

Strâns pe gură,

pe trup…

pe-ntraga-mi creatură.

Am să uit tot

dar am să-mi pun iubirea-n ochi

când crezi că ai uitat de ei

să-ți ardă tot în tine…

cum mi-ai făcut și tu de sunt

ai mei…

acum

departe

și miopi!

Am să te uit!

Ce crezi, cât va dura să-mi fie

și sufletul,

și inima

și perna ce te plânge

în gesturi

primitoare,

primitori

și filantropi?

Să nu îți spui că nu ți-am zis

că m-ai pierdut

și c-o să dai de-acum cu stângu-n dreptu`

și prin gropi!

Cum te-am iubit?

Cum te-am iubit?

Cu disperarea stâncii ce lovește malu-n spume.

Stând agățată-n tine,

așteptându-mă…

valuri postume…

Dragul meu pierdut în lume!

M-am dezlegat de tot

De ce ți-aș refuza,

de lume și cutume.

Cum te-am iubit?

Cerșindu-ți la picioare,

ființa ta,

tot corpul,

cearceaful tras în nerv,

și goliciunea-ți ce prăvale peste eul sine.

Câte ca mine?

Nici nu te-ntreb, iubire!

Sunt unica!

Chiar dacă-i doar un vis!

Să vii!

Noaptea și ziua îngânată…

în diminețile mijite când mi te strâng în brațe,

disperare….

mi-e cald de tine,

mă sufoc, mi-e rece…

hai!… te vreau!

răcoare…

te aștept,

acum,

aici,

în…

abandonată-ți sunt

și azi… etern… și mâine!

Cum te-am iubit?

Doar știi…

Naivă și în cutezanță…

ai mătrășit cu mine

tot…

doar te-am iubit…

te-am înghițit…

fărâme cu fărâme…

în mângâieri lascive și fără de speranță.

Pe limbă

mirosul ce-a intrat în piele…

rime…

rime….

Cum te-am iubit?!

Împrăștiindu-te în mii de stele…

fără să mă opresc,

am șters cu tine tot…

pereți…

un pat…

tot spațiu-n zbor

golindu-mi corpul în suspine pe  podele.

Cum te-am iubit…?

Cum te iubesc în continuare

și cum te mai doresc. de la distanță,

în gând, tot timpul  și etern,

chiar dacă ți-am dat drumul,

veșnic…

te iubesc,

te vreau,

te-aștept…

hai… vino!

Nu-ți lipsesc?!

Fii aici prin mine!

Căci, fii atent…

de stai prea mult…

degeaba ai să-mi spui

apoi…

lăsa-te-voi,

doar inima-n durere..

când va muri

în părăsiri…

nedumerită…

și rănită-n dor…

eu n-am cum și de-aș vrea s-o mai opresc!

Nu ți-e pustiu

cu fără noi

în tine?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*