Să trecem Carpații înainte de fi smulsă și ultima frunză a celui din urmă gorun…

Asemenea vorbe nu le spui când încă nechezi a visare după castelele de nisip! Așa ceva nu rostești nici măcar în clipa în care îți pare că ai pus ceva mai mult de un vârf de cizmă iredentistă pe grumazul pământului la care jinduiești! Astfel de declarații le faci în clipa în care acel ceva nu mai este doar parte a unei fantasmagorii… Când știi că se numără, nu sferturi de veac, nici măcar decenii și poate nici ani până la declararea oficială a acelui „ceva”…

În acest fel vorbești când nota de posesiune își așteaptă poate ultimul punct pe pagină și când îți permiți să devii „tranșant”. Când nu mai este nevoie să fii arțăgos, provocator, să stai să demontezi plăcuțe pentru a pune inscripțiile tale, să muți, să dărâmi, să batjocorești monumente, să ponegrești memoria Eroilor Națiunii la sânul căreia te-ai hrănit până ai devenit acel vrej de iederă otrăvitoare ce sugrumă ființa care ți-a dat naștere și rost…

Interviul dat „Europei libere” de către numitul asztalos csaba, președintele CNCD, este  mai dur decât o declarație oficială de agresiune din partea unui stat vecin. Și nu are nicidecum acel aer paranoid al extremistului de mucava care flutură steaguri cu ungaria mare, care lipește abțibilduri sub geamurile unui stat indiferent, care spânzură simbolistic personajele istorice ale neamului pe care îl vrea dat la o parte. Sunt cuvintele neoficiale care preced acel ultim comunicat oficial pe care îl știm că va veni, pe care își știam de atâta timp că va veni, dar nu am pus nici măcar o margine de talpă în prag.

Rezumând un interviu ce va rămâne în istoria budapestană a neorevizionismului ca act declarativ premergător al Trianonului 2020, esența este una singură… Nu este o avertizare, nici o atenționare sfidătoare, nici o provocare… Ci „fundamentarea” argumentativă pentru ceea ce va urma. Pentru că de acum doar se corectează „la literă” textul unei rezoluții…

„Am cerut și nu ne-ați dat, așa că a venit statul ungar și a făcut. Și facultăți în limba maghiară, și oficine de presă, și tot ce am avut nevoie… Și s-a făcut asta de peste un deceniu, la vedere, iar Statul Român nu s-a opus!”… Acesta  va fi miezul unei rezoluții ce va rupe mirări din partea noastră… Apoi ne vom întoarce la ale noastre… Lăsând „statul de rudenie, Ungaria” (de rudenie cu ei, desigur!), cum îi spune duios acest nemernic oficial al Statului Român, asztalos csaba, președinte al acelui, nu „Consiliu Național”, ci Consiliul Maghiar de Combatere a Discriminării, să facă tot ce a poftit, pentru ca „Ungaria să preia din atribuțiile Statului Român în Transilvania”.

Și nu sunt vorbele unui oficial de la Budapesta, ale vreunui radical din Transilvania, ci ale unui demnitar al Statului Român! Care lasă un reper de consemnare pe golul nepăsării, indiferenței, lașității, ipocriziei, fariseismului și trădărilor clasei politice de la noi, exact așa cum „Ungaria ocupă locul lăsat liber de România în Ardeal”, „construind o identitate națională pe un teritoriu”…

Iar așa ceva este evident că precede mai mult decât șarja de asalt mediatic al anului de „apogeu” al Trianonului 2020… Mai mult decât bățul în gard pe care îl tot zgândără Departamentul Trianon de la Budapesta… O asemenea construcție îmbracă „scheletul” de idei al unei ciorne de rezoluție de afirmare a identității maghiare în Bazinul Carpatic, dusă în Parlamentul European pentru a justifica o acțiune la care Europa nu va avea timp să privească. Sau va privi în altă parte pentru nu deranja aliatul Ungariei, Rusia, căci frigul din propriile case este mai important decât răceala de indiferență a unei țări ce și-a neglijat singură, ba, adesea a și înfierat, obligațiile sale ca Stat Național, Unitar, Indivizibil… O asemenea însăilare declarativă este mai mult chiar decât cererea de protectorat al Ungariei asupra Transilvaniei făcută de laszlo tokes… Este acel ultim sfert de ceas al mutării unui ultim pion de pe tabla de șah…

Personajul asztalos csaba și-a îndeplinit misiunea, punctând oficial, ca oficial al Statului Român (!), pretențiile Ungariei… Ce se va întâmpla cu el de acum încolo nici nu va mai conta… Va conta doar acea ultimă reacție a Statului Român…

Care, fie va privi discret în altă parte, lăsând loc acelei ultime acțiuni pe care Ungaria o va întreprinde când noi nu vom mai avea nici voce să ne jelim nedeșteptarea din somnul rațiunii, fie se va trezi! Pentru că, de acum nu se mai poate auzi decât cadența de marș! Fie vom tropăi noi, trecând Ardealul cu batalioanele recuperării Demnității pe care am lăsat-o pradă trădării, fie vom asculta în Ardeal ceardașul neorevizionismului neogrofilor.

Și nu mai există acel timp „de așteptare”, „de chibzuință”, de fapt, de tergiversare. Acum va fi acel „Acum ori niciodată!”.

Ce trebuie să facem? (Și trebuie să dispară din mentalitatea noastră tânguitorul „Ce putem face?”)… Avem soluțiile chiar din această declarație a rudeanului statului „de rudenie, Ungaria”! Tot ce „a venit Budapesta și a făcut” trebuie demontat până la ultimul șurub… Și nu, nu există o cale „a diplomației”! Pentru că dacă vom aștepta clipa în care Ungaria va solicita oficial ceea ce ne facem a nu pricepe că va cere, cu rezoluție, la nivel UE, sau va întreprinde poate direct, „crimerizând” Ardealul, eventuala chemare a ambasadorul Ungariei la sediul MAE va fi fără rost…

Da, rămâne o singură întrebare pe care trebuie să ne-o punem noi, privind în ochi fariseismul, ipocrizia, indiferența, nepăsarea, trădările, vânzările a trei decenii: „Suntem pregătiți?”… Pentru că, de partea cealaltă, ei așteaptă „nu cu arma secuiască la picior”, nici în poziție de „asalt”, ci gata de a prelua acelor competențe ce vor curge din rezoluția europeană construită pe felul în care Statul Român și-a cedat rând pe rând atribuțiile în Ardeal.

Și da, trebuie pus pumnul în gură și acelora care, prostiți, manipulați, lipsiți de viziune sau frustrați din durerea de a nu fi fost nicicând mai mult decât pionii din cutia cu piese ciobite, tot sugerează un „roexit”! Căci un „roexit” în care Ardealul să joace, firește, cartea Scoției, rămânând în UE dimpreună cu aparenta teribilistă Ungaria, cea, din nou aparent, neagreată de Germania ori Franța de dincolo de verile europene, ar fi chiar ultima piuneză…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*