Întotdeauna cineva ne privește…

Se întâmplă, destul de des, să ne plângem de singurătate. Nu ne place solitudinea. Ne deprimă. Suntem ființe sociale, avem nevoie de întâlniri, de dialog, de schimb de idei, de cuvinte frumoase și chiar de înjurături. Totuși, atunci când suntem singuri, cât de singuri suntem?

Există teorii, unele de succes, prin care se induce ideea că pe măsură ce societatea evoluează singurătatea individului devine și mai profundă. Realitatea le contrazice. Astăzi, oriunde ne-am afla, cineva ne privește. Cineva, chiar dacă nu-l vedem, chiar dacă nu-l cunoaștem, chiar dacă nu l-am chemat, se află lângă noi. Un sistem complicat, în continuă dezvoltare, doldora de persoane interesate de ceea ce facem, are ca sarcină să se ocupe de fiecare dintre noi. Ca urmare, nu poți merge pe stradă, cu metroul, sau ca fiecare om obișnuit cu autobuzul, nu poți intra într-un magazin, nu poți vizita un muzeu sau delecta privind din stal o piesă de teatru, nu poți să bei o halbă de bere la cârciuma din colț, nu-ți poți alege ciorapii într-un renumit hipermarket și nu poți opta pentru una sau alte dintre cabinele din toaleta publică fără a fi observat, filmat, preluat și predat de la cameră de luat vederi la cameră de luat vederi. Imaginea noastră, mișcările noastre, însăși existența noastră, sunt studiate, înregistrate, fișate, stocate. Oricât de neînsemnați am fi, suntem urmăriți pas cu pas. Practic, niciodată nu suntem singuri.

Un mecanism monstruos despre care aproape nu se vorbește, destinat urmăririi fiecăruia dintre noi crește, precum Făt-Frumos din poveste, într-un an cât orice altceva în șapte și lucrează neîntrerupt în slujba nesingurătății fiecăruia dintre noi. Mii, dacă nu zeci de mii de persoane (cu statut special!) sunt angajate în acest imens demers. Fonduri amețitoare sunt destinate funcționării, înoirii și amplificării lui. Dacă ai „norocul” ca, dincolo de singurătatea ta, să devii interesant și din alte motive, costurile nesingurătății tale cresc înspăimântător. Calcule întocmite în anul 2015 indicau că 24 ore de supravegherea tehnică costă 7.536 lei. E mult? E puțin? Pentru a ne lămuri, să vedem ce înseamnă această sumă în comparație cu salariul minim și cu pensia minimă asigurate românului. Înseamnă că, pentru fiecare dintre cei luați în vizor, într-o singură oră sunt cheltuite circa 4 salarii minime lunare și aproape 12 pensii minime (adică, suma primită într-un întreg an de pensionarul amărât!).

Este posibil ca eu să greșesc. Este, de asemnea posibil, ca eu să exagerez. Dar iată ce ne dezvăluie Bogdan Cojocaru în articolul „Cine sunt cei care ne ascultă discuţiile prin smartphone-uri. Sunt plătiţi cu 12 dolari pe oră şi notează fiecare cuvânt pe laptopurile lor”, articol publicat la 24 ianuarie 2020 în revista Business Magazin: Microfoanele sunt încorporate în telefoane, ceasuri inteligente, televizoare, frigidere, SUV-uri şi mai tot ce înseamnă dispozitiv inteligent. Firma de consultanţă Juniper Research estimează că până în 2023 piaţa mondială a boxelor inteligente va ajunge la 11 miliarde de dolari pe an şi că vor exista aproximativ 7,4 miliarde de dispozitive controlate prin voce. Este vorba despre un dispozitiv pentru fiecare persoană de pe Pământ.

Aceste maşini nu creează fişiere audio din fiecare decibel al tău – companiile tehnologice spun că difuzoarele lor inteligente înregistrează audio doar atunci când utilizatorii le activează, dar introduc microfoane active în permanenţă în bucătării şi dormitoare care ar putea să surprindă sunete pe care utilizatorii nu intenţionează să le împartă cu nimeni. „Microfoanele care ascultă tot timpul sunt ceva îngrijorător. Am descoperit că utilizatorii acestor dispozitive închid ochii şi au încredere că companiile nu vor face nimic rău cu datele înregistrate”, spune Florian Schaub, profesor de la Universitatea din Michigan, care studiază comportamentul uman în jurul software-ului de comandă vocală. „Există această eroziune înfiorătoare a vieţii private care continuă fără întrerupere. Oamenii nu ştiu să se protejeze”.

Ascultatul a devenit o industrie. Noi nu știm, dar vocile noastre, cuvintele noastre, valorează miliarde pentru cei interesați. Motiv pentru care mii, zeci de mii de oameni sunt angajați în această operațiune ilegală cu știința sau fără știința lor. Dl Bogdan Cojocaru ne mai face cunoscut că: … aşa-numitele dispozitive inteligente depind de mii de oameni slab plătiţi care strâng fragmente de sunet cu ajutorul cărora companiile de tehnologice îşi îmbunătăţesc urechile electronice; şoaptele noastre cele mai uşoare au devenit unele dintre cele mai valoroase seturi de date ale giganţilor din Silicon Valley”.

Internetul este o altă lume. O lume virtuală, dar conectată al naibii de bine la realitate. De cum am intrat în aceast nou univers, internetul ne pune întrebări. Vrea să știe, cu cât mai multă precizie și cu cât mai multe amănunte, cu cine are de-a face. Fiindcă nu avem alternativă, îi răspundem. Este suficient pentru a ne fi atribuit un număr. Și este suficient pentru ca, însoțit de numărul care ne-a fost alocat, să devenim o țintă.

Datele noastre sunt atent stocate. Prin intermediul telefonului mobil, al laptopului sau desktopului, ni se cunoaște în fiecare clipă locația, ne este monitorizată fiecare mișcare, ni se stochează convorbirile, ni se citește corespondența, ni se contabilizează toate contactele. Tot ceea ce ne individualizează este notat și așezat în fișiere speciale. Se găsesc acolo, la îndemâna celor interesați, toate datele personale, toate preocupările, părerile asupra orice, aspirațiile, note despre familie, prieteni, serviciu, hoby-uri. La fel ca în cazul unui inculpat periculos căruia un ofițer specializat, numit în mod intelectual „Profiler”, îi creionează profilul psihologic, un progămel specializat ne crează și nouă „profilul”.

Prin urmare nu mai suntem singuri. Un personaj virtual, o clonă, posedând toate trăsăturile noastre fizice și psihice s-a născut. Cineva ne cunoaște poate mai bine decât ne știm noi, ne însoțește oriunde ne-am duce, ne sugerează ce ar fi bine să facem și ne ceartă dacă nu-i respectăm propunerea. De acum, nu ne mai aparținem. Facem parte din marea masă a celor care  pot fi și trebuie să fie manipulați. Fără să ne dăm seama, ni se sugerează opțiuni, acțiuni, inițiative sau reacții. Suntem programați să-i îndrăgim și să-i alegem pe cei hotărâți de ei. Fără să știm, fără să primim niciun semn că ceva s-a schimbat, viața noastră nu ne mai aparține.

Dacă aș fi ceva mai cinic decât sunt, aș întreba: „Care intimitate”? Pentru că, în mod concret, în era informațională în care cu toții trăim, nu mai există intimitate. Ea, intimitatea, ca și multe alte așa-zise drepturi cetățenești, a fost ucisă și îngropată adânc, foarte adânc. „Expresii de genul « lăsaţi-mă în pace » sau « vreau să fiu singur » nu mai pot fi puse în aplicare. Dispozitive de localizare moderne permit aflarea poziţiei unui individ în fracţiune de secundă. Marii producători de automobile oferă în versiunea standard a vehiculelor sisteme de localizare (G.P.S.). Companiile de închirieri de automobile sau companiile de transport montează astfel de sisteme. Motivaţia lor, localizarea mai uşoara a vehiculelor furate, respectiv supravegherea traseelor parcurse şi a timpului de livrare a mărfii.

Toate aceste tehnici şi tehnologii coroborate cu utilizarea greşită, eronată sau cu rea credinţă pot aduce prejudicii majore intimităţii. Dezvăluirea cu rea intenţie sau din greşeala a informaţiilor deţinute poate crea situaţii jenante pentru persoana lezată. În orice cultură dată, dezvăluirea anumitor comportamente, acţiuni sau situaţii pot ruşina, batjocori individul – chiar dacă acţiunea sau situaţia respectivă nu este nici învinuită, nici stigmatizată. Capacitatea individului de a dezvălui informaţii personale în mod selectiv creează suportul pentru a-şi modula intimitatea. El se poate adapta, dar nu se poate transforma. Dreptul la intimitate, la viaţa privata, dreptul la imagine şi la viaţa familiala sunt drepturi ale individului, pur personale ce nu pot fi modulate în aşa mare masură şi într-atât de scurt timp”.

Poate ar mai fi necesar un exemplu. Folosiți motoarele Google pentru a accesa diferite site-uri, pentru a căuta pe internet ceva ce vă interesează? Bravo vouă! „Pentru Google, informațiile sunt informații. Fie că e vorba de un e-mail trimis de pe calculator, un fișier Google Drive vizualizat pe smartphone sau un videoclip filmat cu Google Glass, toate aceste informații sunt asociate cu contul tău Google. Pot citi tot ce scrii, pot auzi tot ce spui și pot vedea tot ce vezi. Deci există două probleme: supravegherea domestică la scară mică – caz în care s-ar putea să nici nu știi când cineva de pe stradă te filmează. A doua îngrijorare, mai serioasă, are legătură cu faptul că toate aceste date sunt colectate de o singură companie și vor intra într-un bazin gigantic de date care poate fi folosit de către guvernele din toată lumea, fără să ți se ceară consimțământul”. V-ați convins că nu suntem singuri oricât de singuri ne-am crede?

Desigur, atât la nivelul Uniunii Europene cât și în legislația românească (legile 455/2001; 677/2001; 365/2002; 120/2018; 363/2018…) au apărut o serie întreagă de prescripții menite să apere dreptul la intimitate al individului. E un semn că noi, indivizii, contăm. Dar, doar atât, un semn! Concret, nu s-a obținut niciun succes. Atâta doar că, pentru a ne gâdila vanitatea, până și la cumpărarea unei perechi de pantofi suntem puși să semnăm că suntem de acord ca datele noastre personale să fie utilizate „cum trebuie”…

Mulți, foarte mulți dintre dumneavoastră cei care citiți cele scrise aici, cunoașteți această situație. Și nu vă pasă. A început să vi se pară normal ca să nu ne mai aparținem. Și astfel, fără să știm, facem jocul celor care chiar asta vor. Să nu ne pese! Nu înțelegem că acesta nu este un joc nevinovat. Nu pricepem că avem de-a face cu un program la scară mondială în care s-au investit miliarde și din care se câștigă sute de miliarde. Programul nu se sfârșește prin a ne monitoriza. Monitorizarea reprezintă doar o primă fază dintr-un set mult mai larg de măsuri menite controlului fiecăruia dintre noi, cetățeni ai planetei Pământ.

Deocamdată, datele noastre personale sunt exportate: „Ultimul « beneficiu » al apartenenţei noastre la […] U.E., reprezintă transferul datelor noastre personale Statului Israel, pentru « păstrarea în siguranţă deplină ». Fireşte, ele vor fi updatate în timp real. De ce se face asta? Aşa, pentru că se poate! Nu se oferă absolut nici o justificare pentru această măsură şi nici nu este vorba de vreo reciprocitate. Nu întreabă nimeni dintre « reprezentanţii » noştri ce treabă are statul evreu cu numele, chipurile şi vârsta copiilor noştri, cu opţiunile noastre politice şi cu starea de sănătate a românilor precum rezultă din fişele de asigurare ale C.A.S.? Sau cu veniturile noastre şi cu numerele de telefon sunate, cu rudele şi prietenii noştri. Decizia adoptată pe 31 ianuarie 2011, prin care se prevede transferul datelor personale ale cetăţenilor C.E. către Israel, explică faptul că acest stat răspunde Directivei 95/46 privind protecţia datelor. Unele formulări din actul respectiv, formulări pe care ne-am permis a le sublinia, stârnesc zâmbete largi”.

După cum vedeți, nu ne apără nimeni. Nici măcar noi singuri nu ne apărăm. Și, dacă nouă nu ne pasă, cum am putea să ne așteptăm ca alții să ne apere?

Un răspuns la Întotdeauna cineva ne privește…

  1. Avatar IO...gerules spune:

    Astia si-au creat o industrie de santaj.Toate datele personale ale omenirii,pe cat posibil a fi cooptate,stau pregatite pentru un eventual santaj,politic sau material.Asta da lucrare a diavolului.ei care nu iubesc pe niumeni,nici chiar pe parintii,fratii si rudele lor.Ei respecta,daca respecta pe cineva dintre ai lor,doar fortati de unele reguli ascunse in organizarea lor comunitara.In tarile lumii nu mai exista in mod oficial Ghetouri,dar ei traesc in niste ghetouri invizibile strainilor,vazute,cunoscute si organizate numai de ei.De ex.pe o strada locuesc 4-5 familii de-a lor ce se mai viziteaxa si mai comunica,restul vecinilor sant priviti cu ura pur si simplu,copii lor sant serpi muscatori la orice ocazie,se uita la tine pe ascuns cu fereala,cu perfidie neinteleasa.De aici si lipsa de comunicare intre vecini.Vecinii strazilor din occident nu se saluta,nu se cunosc si se feresc unii de altii.In Romania copilariei mele,dar cred ca si in zilele de astazi,copii,in primul rand,salutau vecinii cu”sarumana”.Asa a ajuns omenirea,cel putin cea crestina,care treste impreuna cu niste oameni care fug de omenie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*