Cui îi e frică de Unesco?!…

Am înnebunit?!… Acum, când putem, nu mai vrem, nu ne mai interesează să salvăm Roșia Montana?!… Sau, de fapt, nu ne-a interesat niciodată, ci doar am fost parte a mulțimilor din spatele unor lideri și asociații? Iar acum, când guvernanții sunt „cu noi”, și ce rar se intersectează interesele și politicile lor de management peste voințele și dorințele noastre, să rămânem atât de indiferenți? Și asta doar pentru că șansa de a salva Roșia Montana vine dinspre un guvern deja ostilizat în ochii societății prin „fake news” -urile opoziției? Și permitem  acest „NU” mare, scris cu roșu și cu un zâmbet de satisfacție de către cei ce până mai ieri erau la putere?… Atunci, măcar să nu fim ipocriți!… Și să chemăm înapoi și companiile de exploatare a gazelor de șist, nu?! Că dacă ne placem să murim fuduli în sărăcie, să o facem asigurând condiții egale de acțiune acelor ce vor să prăduiască resursele țării!

Da, ar putea părea „doar” ceva bizar… Un ministru vrea să transfere mesajele de „Salvați Roșia Montana” în politici guvernamentale, iar pe noi nu ne (mai) interesează… Dar nu este nimic ilar… Și nu avem nici măcar o câtime de spectacol de suprarealism în toată această „nepăsare”… Ci doar o perdea ce s-a vânturat pentru o clipă din fața felului în care merg lucrurile, politic, la nivel de sindicate și ca acțiune civică reală, în România…

Pe scurt ar fi cam așa: Aduceți bannerele și pancartele înapoi! Să scriem pe ele un mare „NU!”… Să-i facem pe Urmuz și Kafka cetățeni de onoare în felul în care ne onorăm prezentul de la Roșia Montana… Și nu numai… Da, poate că „activiștii” se vor întreba la rândul lor: dar cu onoarea, cu sacrificiile, cu „principiile” noastre ce facem? Pentru că bannerele se rescriu, dar cum să mai iasă în lume aceiași activiști, cu același subiect, dar cu sensul de acțiune schimbat la 90 de grade?! Și poate de aici și lipsa de minimă rumoare civică pe marginea unui subiect cu adevărat „al zilei”.

Așadar, actualul ministru al culturii a anunțat intenția de a relua procedurile pentru înscrierea sitului Roșia Montana în patrimoniul Unesco. Un anunț ce nu ar fi atins asemenea cote de dramatism în mașinațiunile populiste ale PSD nici dacă actualul guvern s-ar fi împrumutat de zece ori mai mult decât o face… Dar, uneori, tocmai „titlurile” aparent seci au cel mai mare conținut de relevare al caracterului nostru…

Și foc și cianură de revoltă a izbucnit la adresa ministrului! În fond, era atâta liniște… Lucrurile erau cât de cât „securizate”, nimeni nu se mai întreba de ce a retras PSD dosarul de la Unesco, zona în sine parcă nici nu mai exista în atenția publică. De fapt, urmele politice ale PSD -ului erau cât de cât acoperite, or, un anunț de intenție de o asemenea importanță (gravitate, pentru unii!), a turat efectiv mașinăria social-democraților, a scos din „adormire” conservele vuvuzetă, a readus „la datorie” sindicate și sindicaliști care, la rândul lor, se odihneau de parcă nu mai aveau nici o obligație față de aceia ce le-au tot alimentat sinecurile.

De ce se tem unii de Unesco?… Poate pentru că reintroducerea dosarului va fi însoțită, la capitolul „Fundamentare”, de răspunsul la cea mai importantă întrebare din ultimii doi ani: de ce a fost retras acesta de către guvernul Dăncilă, în 2018, într-o acțiune unilaterală? Ce au trebuit să securizeze de urgență social-democrații, când erau pe cai mari la guvernare, iar plecarea lor era departe ca orizont politic al opoziției de atunci?

Ce nu trebuie să apară în instanțele în care canadienii își cer compensațiile pentru ratarea proiectului? Ce clauze, ce obligații și-au asumat guvernele de sorginte FSN/PDSR încât dosarul nu trebuie să ajungă în comisia de patrimoniu Unesco înainte de o decizie finală a tribunalelor internaționale ce judecă acordarea (ca acțiune îndreptățită ori nu, și eventualul cuantum) de către Statul Român a unei posibile compensații canadienilor?

Și poate că, la acest moment, toate acestea sunt doar chestiuni „tehnice”… Dar ceea ce șochează este felul în care „soldații” fostei puteri s-au activat. Era clar că social-democrații și-au lăsat „rozătoare” prin toate colțurile… Dar credeam că, așa, câte unul, ici-colo, care să mai mascheze câte o hârtie, să mai rătăcească un opis de cheltuieli… Acum însă, la înaintare, a ieșit ditamai sindicatul. Cu acuzații vecine subminării economiei naționale la adresa ministrului care ar vrea să includă Roșia Montana în patrimoniul Unesco. (Ceea ce ar fi extrem de benefic, sub „umbrela” Unesco, zona putând atrage fonduri pentru conservarea și punerea ei în valoare, atât prin casele patrimoniu, prin muzeul mineritului, care ar ajunge în custodia ministerului culturii și ar căpăta o altă dimensiune, cât și prin dezvoltarea unui turism al „drumului aurului”).

Sigur, pionii puși ca jucători la un asemenea nivel de manipulare, fac exact ceea ce trebuie să te aștepți din partea unui pion când îl arunci în lupte care îl depășesc… Nu doar că-și deconspiră culoarea de pe tabla de joc, dar dă de gol exact temele pe care ar trebui să le mascheze. Așa și acum! Căci, să vii să acuzi că prin includerea zonei în patrimoniul Unesco mineritul se va stinge definitiv, că minerii locului, pe care doar două rânduri mai încolo același sindicat îi găsește plecați la muncă afară (!), nu vor mai avea unde să lucreze, devoalează exact stratagema, poate bine pusă la punct în fieful politic roșu, dar prost aplicată ca acține mediatică de către pioni. Păi’, într-o zonă în care oricum nu mai are cine să facă minerit, cei încă în putere plecând afară, ceilalți prea îmbătrâniți pentru a mai intra în mine, pe cine vrea sindicatul să aducă la muncă, eventual de pe Meridianele lumii?… Evident, nu repornirea zonei ca industrie este scopul blocării dosarului de către „oștile” media ale PSD. Ci ascunderea unor detalii din celălalt dosar, cel din tribunalele internaționale

Oricum, ministrul ar trebui să țină cont că zona este deja inclusă în patrimoniul național. Și poate ar fi mai simplu ca acțiunile lui imediate să vizeze lărgirea excluderilor de natură economică vizând siturile din ariile de protecție patrimonială. Asta până la reintroducerea dosarului la Unesco, mai ales că este de așteptat ca jucători cu mult mai influenți, și nu pioni de nivelul unor sindicaliști, să iasă în față cu proteste, cu „dovezi” ale marelui rău care s-ar face dacă Roșia Montana ar intra în patrimoniul forului internațional.

Pe de altă parte însă, la nivelul interacțiunii politice, felul în care societatea civică s-a (ne)raportat la agresiunea acelora care vor să blocheze reintroducerea dosarului la Unesco, ar trebui să-i pună pe gânduri pe liberali. Pentru că este cu adevărat alarmant, ca formă de acceptare socială, faptul că, doar pentru ca a venit dinspre guvernanții liberali, societatea, care altădată ar fi încasat bastoane și gaze pentru „Salvați Roșia Montana”, să accepte acum, atâ de ușor, această schimbare de „panotaj” politic, economic și chiar de mentalitate…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*