Cu „vela” în… pupă, „Înainte, marș!”

N-a umflat el „vela” la prezidențiale, dar de suflat tot s-a găsit cineva să-i sufle în pupă! Ba, atât de abitir că pare a-i fi deschis noi căi de navigație (infracțional intelectuală), ținându-l la aceeași timonă a deservirilor făcute de unele servicii de prin unele părți ale statului ăla paralel. Căci, în lumea noastră politică, doar minciuna pare a se prescrie mai repede ca furtul în sine, ca devalizările, ca deturnările! Se șterge rapid din „cazierul” public, cu de-a sila peste gustul electoral acru lăsat opiniei publice, prin simpla metodă a impunerii dincolo de saturație. Pentru că, vorba aceea, o să latre iar câțiva de prin presă, și unele asociații, dar apoi, sub pătura de ipocrizie și fariseism, lucrurile se vor stinge repede.

Este boala societății noastre… Ne facem că nu mai vedem mizeria umană din „pielea” unui personaj cu aroganțe publice, cu aere de vedetism în isterie continuă, și închidem ochii. Căci, nu-i așa?!, dacă și după atâtea dovezi ale unui caracter infect, infam, morbid chiar, dacă și după desțesălarea pânzei de minciună din biografia, neromanțată, cel mult securizată de vreun „serviciu” (rest de serviciu, departament de fost serviciu, servind scopului unui lobby politic țintit), dacă și după ce individul s-a făcut de râs în fața societății, prin jalnicul circ isteric pe felia de pâine ruptă în fața burtierelor televiziunilor… butoi, el tot reușește să vină în fața sistemului, înseamnă că are o susținere ce ar trebui să ne facă să închidem gura… Și să-l acceptăm în continuare, să ne facem că nu e totuna cu insul ăla ce se rostogolea în retina noastră, cu stampila de vot din miezul unor minciuni sfruntate, scenarii paranoide, asta ca partea de circ către națiunea votantă, dar și cu partea materială, bine „comensurabilă”, trasă ca folos pe marginea unor fraude intelectuale grave.

Și o să supraviețuiască!… A mai fost unul, care a căzut în propria-i unitate de turnătorie informativă, s-a „defectat” singur, și, după ce s-a spoit prin apele politicii, a fost recuperat, dar nu transformat într-o „conservă”, ținut acolo întru’ „adormire”, în așteptarea momentului în care publicul să-i uite escapada informativă autodeconspirativă, ci împins în față. Pentru că prin astfel de personaj, părți de servicii, cele mizer puse în slujba unor clici și clanuri, politico-economice și de cămătărie, se continuă hiba vechilor dosare. S-a schimbat poate doar paradigma „dosarelor”. Nu mai este aceea în care indivizi lipsiți oricum de scrupule, având tare personale, puteau fi ținuți în lesă pentru că întotdeauna exista un personaj central care să-i aibă la mână. Aia a fost partea romanțată a istoriei noastre…. Acum, indivizii sunt împinși fățiș în coasta noastră, reîmpinși dacă eșuează ori se deconspiră din aroganță și fudulism.

În plină „reformă” a Internelor, ministrul Vela s-a umflat ca o pânză docilă în fața lui Alexandru Cumpănașu. În fața republicii acelor ziși „cumpănași”, dar nu de „poporeni” pe gen de programe Otv, ci a unei adevărate republici de servicii. Iar un individ ce nu ar fi trebuit să treacă nici măcar de ghereta paznicilor, nu doar că umbla prin ministerul de Interne ca la el acasă, sigur, cu sensul de casă a altora, la care el doar stă să mute ce e de mutat (!), dar s-a și fălit în instantanee cu ministrul pe care „l-a consiliat”.

Mesajul nu era despre ideea „revoluționară” (un telefon verde!) pe care i-ar fi șoptit-o Al. Cumpănașu ministrului de Interne, care căuta alfabetizarea funcțională a unei reforme, ci despre semnalul către „târgul” cumpănașilor de prin servicii.

După o asemenea „eroare”, ministrul Vela ar fi trebuit să-și strângă „pânzele” și să plece. Nu pentru că ar fi luat notițe din ceea ce i-a spus cetățeanul turmentat în paranoida lui delirantă, ci pentru că a girat cu strângerea lui de mână, ca ministru de Interne, prezența unui individ cercetat de DNA în instituția lui.

Și ar trebui și o reformare și a normelor de funcționare a unei asociații… O prevedere de suspendare, măcar provizorie, al „capo dei capi” (de federații, de coaliții, de asociații), măcar până la decopertarea acuzațiilor de felurite infracțiuni…

Așadar, Cumpănașu nu a murit civic dimpreună cu eșecul lui la prezidențiale… Nu s-a stins de vreo jenă nici după devoalarea sinecurilor care l-au împachetat atât de confortabil. Ba, acest „Jana” de Caracal nici măcar nu s-a transformat, rămânând același model al părții de sistem, de prin statul paralel, de servicii „nedesparelizate” (!), de care nu ne putem atinge.

Pentru că nu „mor” cumpănașii când vor câinii de pază ai democrației, nu?!…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*