Visele cu morți

Întrebări privitoare la vise am primit chiar dinainte de a fi preot. Mi le-au pus credincioși la biserică, în discuțiile particulare, la Taina Sfintei Spovedanii, elevii la școală.  Cele mai multe astfel de întrebări se refereau în special la visele cu morți, fiindcă în gândirea populară se socotește că asemenea vise sunt prevestitoare de rău, ba chiar de moarte. Nu sunt specialist în vise, nu mă pricep să tâlcuiesc visele. Știu că sunt cărți de explicare a viselor, sunt oameni care abia așteaptă să fie solicitați să facă astfel de servicii. Socotesc însă, în calitate de preot, să fac câteva precizări pe care le socotesc necesare pentru lămurirea enoriașilor și cititorilor mei. Precizez însă că sunt convingeri strict personale și ele nu reprezintă poziția oficială a Bisericii. De altfel, nici nu am întâlnit o poziție de acest gen exprimată de un sinod, ci doar referințe întâmplătoare ale unor Sfinți Părinți și teologi, care socotesc, în general, visele ca un domeniu foarte alunecos și periculos.  Rare sunt visele prin care se comunică omului anumite adevăruri de credință, anumite evenimente viitoare din viața celui ce visează sau a altora. În Sfânta Scriptură avem multe cazuri, când Dumnezeu transmite oamenilor anumite adevăruri prin vise. Sunt însă și vise care sunt lucrări ale diavolului, prin care acesta urmărește să-și realizeze scopurile.

Conform cercetărilor științifice, s-a stabilit că cel mai inteligent om abia folosește cam opt  la sută din capacitatea creierului. Restul îl numim inconștient sau subconștient. Pentru creștini, creierul este organul de manifestare a sufletului. Nu el este izvorul, producătorul gândirii, rațiunii, ci el este ,,difuzorul” prin care sufletul își exprimă lucrarea sa rațională. Decurge de aici, că nici capacitatea deplină a sufletului nostru nu o folosim. Partea aceea nefolosită lucrează însă. Ea ne transmite anumite mesaje într-un limbaj pe care îl înțelegem sau nu. Am putea spune că inconștientul și subconștientul nostru sunt responsabili de cel de-al șaselea simț al nostru, pe care nu-l putem controla, dar pe care-l numim  presimțirea. Să zicem că un om are o boală ascunsă, într-o fază începătoare. Nu are dureri, nu are umflături, nu i se schimbă culoarea unor părți ale  trupului. Pare perfect sănătos. Partea aceea din umbră a sufletului și a creierului nostru intră în panică și ne dă semnale. Atunci visăm un vis în care suntem pe punctul de a ne îneca într-o apă mare, tulbure, vijelioasă. Ni se semnalează că suntem potențiale victime ale unui pericol care se apropie. Dacă luăm visul în serios, mergem la medic și ne facem un set de analize și e posibil să depistăm boala și avem șanse s-o tratăm și să ne însănătoșim. În timpul activității sale conștiente, creierul produce anumite reziduuri, care trebuie arse, distruse. Această eliminare se face numai prin vise. Reziduurile acelea sunt combustia care alimentează visul. Un om poate să stea multe zile nemâncat și nebăut apă, dar nu poate să stea fără să viseze. Dacă este împiedecat să viseze multă vreme, moare. Visele se derulează în câteva secunde, ca niște sclipiri, dar ne dau nouă impresia că durează toată noaptea. Dacă la trezirea din somn vedem o sursă de lumină(soare, bec aprins), visul se șterge și îl uităm. Dacă deschidem ochii și în jurul nostru este întuneric măcar câteva secunde, visul se fixează pe memoria noastră și ne poate rămâne în amintire multă vreme.

În aceea ce privește visele în care ni se arată morți, problema necesită o discuție mai atentă, pentru a înțelege corect fenomenul. Oricum, nu visăm morții întâmplător. Astfel de vise pot avea mai multe cauze, după cum urmează:

Cel care visează a făcut un rău celui decedat, fie că l-a ucis, fie că l-a bătut, l-a nedreptățit, i-a răpit un bun, pe care nu i l-a mai restituit. Conștiința sau cugetul lucrează la fiecare mai mult sau mai puțin intens. Ea este socotită glasul lui Dumnezeu în sufletul omului. Au fost multe cazuri, când criminalii n-au mai putut să reziste coșmarurilor de conștiință, faptului că de fiecare dată când adormeau începeau să viseze pe cel ucis, și s-au dus și s-au predat autorităților, și-au denunțat crima și au cerut pedeapsa fizică, în speranța că vor scăpa de  pedeapsa psihică. Cazul lui Raskolnikov din romanul lui Dostoievski, Crimă și pedeapsă,  este edificator în acest sens;

Cel viu nu și-a împlinit datoriile față de cel decedat. Sunt situații când, din neglijență, din comoditate sau din rea credință urmașii nu-și împlinesc îndatoririle ce le revin față de cei decedați: poate nu au chemat preotul să-l spovedească și să-l împărtășească atunci când era pe moarte; poate că l-au părăsit în ultimele ceasuri înainte de-a muri; Poate că nu s-au îngrijit să-l înmormânteze creștinește; poate că nu i-au făcut pomenile și parastasele rânduite; poate că nu au mai făcut nimic pentru mântuirea sufletului celui decedat, în ciuda faptului că au rămas moștenitorii  unor averi; poate că prin comportamentul lor, urmașii batjocoresc memoria celor decedați etc. La Revoluție, pe o stradă din Timișoara, trecea o mașină cu farurile stinse. Era noaptea. Luminile de pe stradă erau și ele stinse. La volan era un cetățean cu fiul său ca de doisprezece ani. La un moment dat a început să se tragă asupra mașinii. Tatăl s-a aplecat asupra copilului din dreapta, încercând să-l apere de moarte cu trupul său. Gloanțele l-au lovit în plin. Abia a putut să oprească mașina și să-i spună fiului că moare. Acesta, deși copil, a ieșit din mașină, riscând să fie și el ciuruit de gloanțe, a ocolit mașina, a deschis ușa șoferului și a aprins farurile, pentru ca tatăl său …. Să nu moară fără lumină! Este cutremurătoare grija acestui copil față de sufletul părintelui său. Câți dintre noi avem sufletul împăcat că am făcut asemenea acestui copil tot ce am putut pentru binele și mântuirea sufletelor celor decedați ai noștri? Cred că prea puțini!  Nu e de mirare că ne mustră conștiința, că avem vise cu morți! 

Cel mort are nevoie de cel viu. Ne amintim de pilda bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr. Bogatul se chinuia în focul iadului. L-a văzut pe Lazăr în ,,sânul lui Avraam”, adică în rai și l-a rugat să-și ude degetul și să i-l pună pe buze să i le răcorească. Nu s-a permis. S-a rugat să fie trimis în lume cineva din lumea aceea și să le spună fraților lui ce-i așteaptă, ca să știe și să nu mai facă și ei ce-a făcut el și astfel să nu mai ajungă și ei în acel loc de suferință. Nu i se acceptă nici această cerere. Așadar, rugăciunile celui decedat nu mai sunt ascultate, nici dacă se roagă pentru el însuși, nici pentru alții. În schimb, au efect rugăciunile și faptele bune pe care le fac cei vii pentru cel decedat. Acestea pot scoate sufletul celui decedat și de la talpa iadului și să-l ducă în rai. Cel decedat are nevoie de rugăciunile celor vii, așadar. La cine să ceară și el ajutor? Nu la cei care i-au fost mai dragi în viață? Nu la cei pe care i-a crescut? Nu la cei pe care i-a iubit? Nu la cei cărora le-a lăsat toată roada trudei lor de-o viață pe pământ? Are nevoie de rugăciuni, de milostenii, de participare la slujbă. Are nevoie ca cei dragi, rămași în viața pământească, să facă ceea ce el n-a mai apucat să facă. Când visați pe cei dragi ai Dumneavoastră plecați pe drumul cel fără întoarcere, nu pregetați să vă rugați pentru ei, dați de pomană pentru ei, faceți fapte bune în numele lor și mare bine le faceți!

Cel mort avertizează pe cel viu. Bogatul din Sfânta Evanghelie roagă să fie trimis cineva dintre cei morți ca să-oi avertizeze frații de ceea ce-i așteaptă. De ce n-ar dori același lucru și cei decedați ai noștri. Ne-au iubit atât de mult cât au trăit aici pe pământ, ne-au ajutat, ne-au ocrotit și acum, cu strădanii supraomenești încearcă să ne ajute. Ni se arată în vis și voiesc să ne spună, așa cum pot ei: „- Nu mai bea, copile, că focul iadului te va mistui!”, „ – Nu mai face avorturi, fato, că-i vai și amar de sufletul tău, când o să vii aici!” Și exemplele pot continua.

Iată, așadar, câteva aspecte privind visele cu morți. Fiecare putem să medităm la relațiile noastre cu cei plecați dincolo și să înțelegem mai bine de cei-i visăm. Păi nu?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*