Cât rău ne face frica de mai rău…

Se împlinesc 30 de ani de la ceea ce nu știm cum să numim. Unii îi spun revoluție. Alții, mai moderați, apreciază că au fost doar niște evenimente. Iar ceilalți, aripa dură a analiștilor de mucava, ne asigură că a fost o reală lovitură de stat. Nimic nu este cert. Totuși, din perspectiva deceniilor ce au trecut, putem fi siguri de ceva: atunci, în decembrie, a fost un început. A fost pornit un proces care, dintr-un milion de motive, nu s-a terminat. Privind retrospectiv descoperim de ce, cu mic cu mare, am fost atât de ușor angrenați în mișcarea antisistem de atunci. Eram cuprinși de frică. Frica de mai rău. Ne-am temut că, rămânând neschimbat, regimul Ceaușescu ne-ar fi dus de la răul în care trăiam, la mult mai rău. Rătăciți printre ipoteze care mai de care mai „adevărate”, nici după trei decenii nu am aflat dacă, atunci, ceea ce am simțit a fost corect. Nu ne-am dumirit nici acum dacă teama aceea a fost justificată. Din punctul de vedere al psihologiei sociale, starea aceasta de incertitudine, prelungită timp de decenii, reprezintă o agresiune psihică greu de suportat, una care ne marchează comportamental pe fiecare.

De atunci, din acel decembrie, ne bălăcim într-un perpetuu început. Într-un început fără sfârșit. De ce? Deoarece zilnic, neosteniți, negăm prezentul și încercăm să-l schimbăm imediat, înainte de a încheia vreunul dintre proiectele importante. Prezentul ne sufocă și ajungem prea repede să nu-l mai suportăm. Prin urmare, lăsăm totul baltă și ne grăbim spre orice altceva, numai schimbare să fie! Nu alegem schimbarea fiindcă s-ar fi concretizat, pe undeva, o speranță de mai bine. Nici pentru că cei ce urmează să ne conducă prezintă vreo garanție. O facem, pur și simplu, de frica unui ipotetic rău mai mare. Procedăm astfel de prea multă vreme. Ne-a intrat în reflex. Cred că nici n-am putea acționa altfel. Nu ne-am mai simți români adevărați.

S-a tot vehiculat că, obligați de împrejurări, ani de zile am fi avut de ales dintre două rele. Nimic mai neadevărat! Nu ni s-au oferit niciodată opțiunea alegerii între două sau mai multe rele ori între mai multe bune. Noi am ales și alegem mereu același rău, dar vopsit în toate nuanțele curcubeului: de la roșu aprins la albastru pal, trecând prin galbenul auriu. Deși de mult nu mai conștientizăm, alegem, prin rotația numită scrutin electoral, aceleași și aceleați personaje scrobite, „democratizate” prin cursuri scurte în stabilimente cu răsunet euroatlantic și autobotezate politicieni. Aceleași figuri care, înainte de alegeri, în ordinea mărimii teancurilor de bani scoși de fiecare din teșcherea (bani furați de la noi), se autoînscriu pe niște hârtiuțe numite liste electorale. Listele acestea, trecute apoi prin birourile unor instituții create special pentru a le asigura o patină democratică, ne sunt puse în față la fiecare patru ani pe post de „rețete cu ingredientele celei mai dulci prăjituri”. Dintre ei, dintre cei înscriși pe aceste bilețele (și numai dintre ei!) ne putem selecta preferații. Nu există alternativă! Nu există un al doilea rău ori bine. Nici nu a existat vreodată. Fiindcă acesta este, doamnelor și domnilor, procedeul în care, prin legislația făcută de ei (și numai pentru ei!), politicienii ne mint că poporul suveran hotărăște cine să-l conducă și ne amăgesc că acesta este cel mai echitabil mod în care cetățeanului i se asigură „exercitarea dreptului democratic la vot”. Câtă impocrizie!

Mă întreba, mai zilele trecute, un vechi amic: ”Cum se face că, deși toată lumea cunoaștea lipsa de viziune și impotența partidului ajuns acum la putere, deși cu toții vedeam infatuarea și impostura președintelui, i-am votat cu atât entuziasm și, culmea, acum  ne așteptăm ca ei să fie alții de cât au fost și să facă ceea ce au dovedit cu prisosință că nu știu ori nu pot face? Cum, de atât amar de ani, nu apare o minte luminată, un personaj integru, care să schimbe situația?” Răspunsul?  E simplu! Noi, deși la nivel oficial ne este teamă s-o recunoaștem, suntem deja o colonie. Suntem o turmă. Adică, suntem exact așa cum, conform planului, s-a dorit să fim: aduși, aproape cu toții, după treizeci de ani de susținut efort propagandistic și pecuniar, la statutul de Ovis aries (Animal domestic rumegător, femelă sau mascul, crescut pentru lână, lapte și carne). Și, numai un naiv se poate aștepta ca o oaie a turmei să ajungă vreodată cioban.

Ca să te opui acestei tendințe demolatoare (eficientă, verificată de nenumărate ori în practică) îți trebuie forță, moral, organizare, bani mulți, structuri teritoriale, cetățeni responsabili care n-au uitat ce înseamnă patriotismul și, nu în ultimul rând, îți trebuie curaj. Trebuie să fii capabil să-ți asumi un risc major și să fii în stare să trăiești zilnic cu el, indiferent de necazurile care te pândesc dinspre numeroasele instituții inventate special pentru a te distruge. Din nefericire, azi, între viețuitoarele turmei noastre nu se află o asemenea de vietate. Și nici speranțe nu se întrevăd. Chiar dacă vreodată, în mod excepțional, ea, o astfel de ființă a existat, noi, ceilalți membri ai turmei, am izolat-o, am îndepărtat-o sau am ucis-o. De ce? Fiindcă A.D.N.-ul românilor a fost modificat. I-a fost introdusă, după o anestezie generală, printr-o operație îndelung experimentată, gena fricii de mai rău și, totodată, le-a fost extirpată speranța. Ceea ce înseamnă că, acum, cu cât ne va fi mai rău cu atât ne vom teme mai tare de mai răul pe care nu îl vedem dar bănuim că ar urma să vină. Și, din nefericire, cele spuse mai sus nu reprezintă un simplu joc de cuvinte… Uitați-vă împrejur! Chiar așa ni se întâmplă. Aceasta este starea în care trăim!

Periodic, în fruntea turmei trăitoare azi între granițele României se pune, ales cu grijă, un asin. Unul care, doar așa, de ochii lumii, a crescut la stâna din Carpați.  De obicei, el este alogen (puteți socoti și singuri, nu este de loc dificil, câți dintre cei ajunși în fruntea noastră au fost sau nu au fost neaoși). Asinul atent ales se află aici pentru a conduce oițele pe o potecă deja trasată. Pentru a duce turma pe cărarea convenabilă Dumnezeilor lui ajutat de câini special dresați: dobermanul german, setterul englez, buldogul american, bracul francez, buhundul norvegian sau ciobănescul de cireadă elvețian. Nu  cumva, vreo mioară, capie, să iasă din traseu. Și cum oile, proaste, se iau una după alta… Măgarul din fruntea turmei se mai află aici pentru ca, în caz de abatere de la traseu, să existe cineva pe care să se dea vina. Cineva pe care mioarele să-l poată înjura în voie și să li se dea astfel impresia că ele sunt singurele care au puterea de a-l schimba cu o altă măgăreață…

În ultimii treizeci de ani am devenit alții. A apărut o nouă generație iar noi, cei mai vechi, niște Don Quijote obosiți în lupta cu morile de vânt, ne-am cam dat după vremuri. Ea, generația nouă, a crescut într-un alt fel, fiind hrănită cu alte valori. Valori în mare parte importate de la cei care, cu puterea banului și cu argumentul tunului, conduc lumea în interesul și numai în interesul lor. Valori care, firesc, nu pot coexista cu valorile noastre tradiționale. Valori care au puterea de a exclude tot ceea ce nu li se subordonează. Astfel, onoarea a fost înlocuită de minciună, patriotismul a devenit similar cu prostia, respectul aproapelui s-a transformat în ură, calitățile spirituale au fost înlocuite de autosuficiența banului, strămoșii au fost șterși din istorie iar suveranitatea a devenit un balast inutil pentru simplul motiv că suntem prea mici și nu ne putem permite  luxul suveranității, semn de noblețe accesibil numai celor mari.

Educația, baza pe care noua generație trebuie să se dezvolte, adusă în tranșe din import, suferă un ireversibil proces degenerativ cu efecte teribile pentru tineret. Dovezile sunt nenumărate. Iată spre exemplu cum caracteriza, în anul 2016, profesorul american de științe politice Patrick J Deenen, acel sistem de învățământ pe care noi l-am adoptat cu ochii închiși, considerându-l modelul de necontestat al eficienței educației copiilor noștri: „Sistemul educațional urmărește să producă amnezie culturală, lipsă de curiozitate generalizată și obiective educaționale compuse din procese fără conținut și expresii preluate pe nemestecate, cum ar fi « gândirea critică », « diversitatea », « dreptate socială » și « competență culturală » […] e un angajament sistemic de a produce indivizi fără trecut. […] Studenții mei nu știu nimic. Ei sunt extrem de drăguți, agreabili, demni de încredere, în general onești, bine intenționați și cât se poate de cuviincioși. Dar creierul lor este în mare parte gol, lipsit de cunoștințe substanțiale care ar putea fi rodul unei educații moștenite sau un dar al generației anterioare. Ei sunt culminarea civilizației occidentale, o civilizație care a uitat aproape totul despre sine și care, în consecință, a ajuns la o indiferență aproape perfectă față de propria sa cultură. […] Ignoranța generalizată a studenților noștri nu este un simplu accident sau un rezultat nefericit, dar remediabil dacă angajăm profesori mai buni sau ameliorăm listele de lectură din liceu. Este consecința unui angajament al civilizației noastre de a se sinucide”.

Spre acolo tindem, pășind ca somnabulii pe cornișa acoperișului șubred al clădirii pe care vrem s-o construim aidoma celei de peste drum, care ni s-a părut mai temeinică și mai călduroasă. Când ne vom trezi, va fi prea târziu. Efectele educației se măsoară în generații! Ar trebui, în mod cert, să fim preocupați mult mai mult de ceea ce se va întâmpla cu noi ca popor, ca civilizație, ca națiune. Pentru că, efectele fricii de mai rău nu se opresc aici. Pe zi ce trece vom deveni tot mai surzi la semnele prăbușirii și tot mai muți în exprimarea adevărului.

Un răspuns la Cât rău ne face frica de mai rău…

  1. Avatar IO...gerules spune:

    Civilizatia asta de care se spune in tratatul cu FRICA.de mai sus ,nu e civilizatia noastra ci e civilizatia invadatorilor,invadatori care au intrat in tara ca microbii,iar acum acestia se dezvolta la adevata lor valoare devenind virusi criminali.Acum ar fi momentul de rupt pisiuca-doua,ori ei ori noi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*