Biserica din Herești (1644) și Conacul lui Udriște Năsturel (sec. XVII),

Ieșind din capitală pe șoseaua Olteniței, trecând de Frumușani și Pasărea, la un moment dat, la o răscruce de drumuri apare un panou informativ, indicând Complexul muzeal Herești în stânga. Urmând drumul dai de o biserică din piatră, ridicată la 1644 de sora boierului Udriște Năsturel, soția lui Matei Basarab. Biserica cu cele două hramuri, „Sfânta Treime” şi „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din localitatea Hereşti (jud. Giurgiu) este locul unde oricine ajunge îşi umple sufletul de linişte. Biserica micuță acoperită cu olane și înfrumusețată cu ancadramente de piatră la geamuri se remarca prin cele trei arcade ale pridvorului, care asemenea unui voal, nu-ți arată de la început toata frumuseșea ei. Biserica, declarată monument istoric, este zidită din temelie, pe locul unei biserici mai mici de lemn, de principesa Elina, soţia domnitorului Matei Basarab, şi cu sprijinul fraţilor săi, Cazan şi Udrişte Năsturel, pe pământul familiei acestora, în anul 1644. Dintre aceștia doi, cel mai faimos a fost Udriște Năsturel, care era sfetnicul și prietenul lui Matei Basarab.

Deşi zdruncinată de mai multe cutremure şi înstrăinată o dată cu întreaga moşie, trecând prin mai multe generaţii de moştenitori sau cumpărători, biserica nu şi-a închis niciodată uşile credincioşilor săi. O parte a populaţiei satului Hereşti a venit pe vatra satului actual pe la sfârşitul secolului al XVIII- lea din sudul Galiţiei şi nordul Bucovinei, din cauza persecuţiilor religioase ale catolicismului. Încercarea de a-i face să treacă de la ortodoxism la catolicism i-a facut pe aceşti oameni să părăsească acele locuri în frunte cu preotul lor Herescu şi s-au aşezat pe teritoriul de astăzi, această nouă aşezare primind numele de Hereşti. Aici se păstrează multe din obiectele religioase ce au aparţinut Bisericii Sfânta Vineri – Hereasca din Bucureşti, aduse la Hereşti după demolarea acelei vestite basilici din capitală, tot o ctitorie a Familiei Herescu – Năsturel. Din acest motiv biserica cu cele două Hramuri din Hereşti este considerată sora bisericii Sfânta Vineri – Hereasca din Bucureşti.

Herăști (în trecut, Herăști-Buciumeni) este o comună în județul Giurgiu, formată din satele Herăști (reședința) și Miloșești. Comuna se află la marginea sud-estică a județului, pe malul stâng al Argeșului, la limita cu județul Călărași. Este străbătută de șoseaua județeană DJ401, care o leagă spre sud de Hotarele (unde se termină în DN5A) și spre vest de Valea Dragului, Vărăști, apoi mai departe în județul Ilfov de Vidra și Berceni (unde se intersectează cu centura Bucureștiului) și București. La Vărăști, din acest drum se ramifică șoseaua județeană DJ401B, care duce spre nord-est în județul Călărași la Budești (unde se termină în DN4). La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna purta numele de Herăști-Buciumeni, făcea parte din plasa Negoești a județului Ilfov și era formată din satele Buciumeni, Gruiu și Herăști, având 2389 de locuitori ce trăiau în 616 case și 22 de bordeie. În comună existau trei biserici (una în fiecare sat) și două școli mixte (la Herăști și la Buciumeni), iar principalii proprietari de pământ erau C.D. Maratea și A. Stolojan. Anuarul Socec din 1925 consemnează schimbarea numelui comunei în Herăști, comună care făcea parte din plasa Budești a aceluiași județ și avea atunci 3072 de locuitori în aceleași sate. Satele Buciumeni și Gruiu s-au separat în 1930, formând comuna Gruiu.

În anul 1950, comuna a fost transferată raionului Oltenița din regiunea București. În 1968, ea a revenit la județul Ilfov, reînființat, dar a fost imediat desființată, satul Herăști trecând la comuna Hotarele, împreună cu satul nou-înființat Miloșești. În 1981, o reorganizare administrativă regională a dus la transferarea comunei Hotarele la județul Giurgiu. Comuna Herăști a fost reînființată în 2004, cu satele Herăști și Miloșești. În comuna Herăști se află curtea familiei Năsturel Herescu (secolul al XVII-lea, refăcută în anul 1833), monument istoric de arhitectură de interes național, ansamblu ce cuprinde casa familiei Năsturel-Herescu (1640–1642), dar și biserica „Sfânta Treime” și „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” (1644). În pridvorul bisericii se mai află un monument istoric funerar sau memorial de interes național, și anume monumentul funerar al familiei Năsturel-Herescu (secolul al XIX-lea, strămutat în 1987). Un alt obiectiv, clasificat ca monument memorial sau funerar, este monumentul funerar al lui Milan Obrenovici (1814), ridicat aici de fratele vitreg al acestuia, principele sârb Miloš Obrenović. Mormântul lui Milan Obrenovici a fost adus aici de fratele său Miloș Obrenovici, principe al Serbiei care a cumpărat de la moștenitori acest domeniu. Urmele lui Miloș mai sunt prezente Conacul Manasia, unde a ajuns Efrem Obrenovici, tatăl său și principe al Serbiei, pribeag prin Țara Românească. Miloș Obrenovici a fost căsătorit cu Maria Catargiu, ce devine ulterior amanta domnitorului Alexandru Ioan Cuza și l-au făcut pe Milan Obrenovici I, cel care a devenit primul rege al Serbiei, născut la Mărășești, sau poate chiar la Manasia. În prezent au mai trecut pe aici câțiva sârbi și am realizat că acest loc poate să devină pentru aceștia un important obiectiv turistic din țara noastră. În partea cealaltă a pridvorului se află o ușa de fier care ne conduce pe niște scări înguste în turnul clopotniței, de unde se poate admira priveliștea satului.

În rest, alte patru obiective din comună sunt incluse în lista monumentelor istorice din județul Giurgiu ca monumente de interes local. Unul dintre ele este situl arheologic din „Grădina IAS” de la est de satul Herăști, sit ce conține o așezare neolitică atribuită culturilor Boian și Gumelnița, și o necropolă daco-romană din secolul al IV-lea e.n. Alte două obiective sunt clasificate ca monumente de arhitectură — conacul Stolojan (1900) de lângă podul de peste Argeș și curtea Stolojan (secolul al XIX-lea), aflată în colțul sud-vestic al curții Năsturel-Herescu, și cuprinzând casa Stolojan și anexe.

Conacul lui Udriște Năsturel de la Herești, construit în sec. XVII, este legat de cei doi frați Năsturel:  cărturarul Oreste sau Udriște Năsturel (1596-1659)  și Cazan Postelnicul  Năsturel. Este singurul monument de arhitectură civilă românească datat în secolul al XVII, ridicat în întregime din piatră de talie șlefuită, adusă din Bulgaria. Planul este în formă de L, încorporând două locuințe în oglindă, fiecare având câte o scară interioară. Ultimul membru al familiei care deține conacul este Constantin Năsturel, moșia fiind vândută apoi lui Miloș Obrenovici în 1831, un principe sârb stabilit temporar în Țara Românească. El a fost cel care a construit anexele godpodărești și grajdurile pe moșie. În 1881 conacul a fost cumpărat de un alt fiu de boier, Anastase Stolojan, rămânând în proprietatea familiei până când a fost naționalizată în 1949. După un incendiu din 1931 care a adus ceva pagube, clădirea a fost recondiționată pe la anul 1950. La finalul regimului comunist, moșia a intrat în proprietatea Muzeului Național al Țăranului Român, deschizându-l pentru public în 1972. După retrocedarea lui urmașilor familiei Stolojan, conacul continuă să funcționeze în regim de muzeu, în urma chiriei plătite de MȚR actualilor proprietari. Aici s-au organizat periodic expoziții tematice în interior, dar în ultimul timp s-a renunțat. Se mai poate vizita grădina îngrijită și priveliștea întinsă asupra văii Argeșului. În curtea conacului se mai aflau expuse câteva amfore și niște ancore vechi, făcute manual, despre care se  spune că au rămas de la vasele care aduceau pe Dunăre și Argeș piatra de construcție pentru conac. Se zicea că Argeșul se întindea odinioară până la baza dealului pe care se afla moșia. Acum ancorele au dispărut. Vila în stil englezesc ridicată de familia Stolojan, ultimii proprietari ai moșiei, și moara, fac parte din același ansamblu, sau mă rog, ce a mai rămas din el.

Conacul de piatră are o suprafață construită de 680 mp, având șapte camere mari la etaj și tot atâtea, dar mai mici, la parter. La rândul său, casa contruită de familia Stolojan are o suprafață construită de 494 mp, iar cea de-a treia clădire din curte, cea a administrației, are o suprafață construită de 166 mp. Grădina se întinde pe 5.000 mp, iar întregul domeniu dispune de 3,8 hectare de teren. Toate cele trei clădiri beneficiază de instalație electrică, domeniul având de asemenea fântână proprie și rezervor de apă. O altă particularitate a acestui conac o reprezintă existența unei scări interioare (câte una pentru fiecare din cele două locuințe) – în general casele nobiliare construite în această perioadă (respectiv secolele XVII-XVIII) prezintă un „aparat de intrare”, compus din scară exterioară și foișor. Unul dintre oaspeții străini care va fi găzduit la Herești și va lăsa o mărturie scrisă despre clădire este Paul de Alep (secretar al lui Macarie, patriarhul de Antohia) care călătorește prin Țara Românească în anul 1654. Pe măsura trecerii timpului, importanța politica și puterea economică a familiei Năsturel a scăzut, iar ultimul reprezentat al familiei care va mai deține conacul de la Herești este Constantin Năsturel. Acum, după încercarea de privatizare sau retrocedare, întregul complex așteaptă vremuri mai bune (surse: stirigiurgiu.ro; biserici.org; wikipedia.org; noutati-ortodoxe.ro; jurnaldehoinar. com; wall-street.ro; romaniaturistica.ro; adevarul.ro; monumenteuitate.org; romanialibera.o; ifestival.ro; vinuridepoveste.ro).

Dar, pentru o casă care a odihnit dregători importanți și chiar un principe sârb cu dare de mână, prosper în perioada monarhiei și supraviețuitor vremurilor de război, consider că acestă locație merita mai mult. Soarta acestor construcții însă nu e cu nimic diferită de a celorlalte sute de locații istorice cu valoare similară, răspândite prin toată țara. Conacele și casele boieresti nu au reprezentat niciodată o prioritate pe lista Ministerului Culturii de după anul 1989, din păcate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*