Atâta iarnă este în sufletele noastre,
Că iarna nu-i nimic pe lângă noi!
Întroienit e drumul către casă,
Că nici nu mai cunoaștem cărarea înapoi!
Vin sărbătorile!… Și parcă nostalgia,
La mine în suflet, iar își face loc!
Îmi retrăiesc în gând copilăria…
Şi serile…când zgribuliți, ne adunam pe lângă foc!
Simt mirosul de pâine coaptă-n vatră,
De turte, colăcei și cozonac…
Şi toate întâmplările de altădată,
Se-îngrămădesc buluc, la mine-n cap!
Îmi amintesc cum ne lua in brațe, tata,
Ne arunca în sus și ne prindea râzând…
Sau înainte de culcare, mama,
Ne învăța cu glasu-i dulce, un colind!
Și-apoi în seara de Crăciun, la mine-n sat
Ne adunam gălăgioși, în cete
Și mai apoi plecam la colindat,
Cu mari emoții… şi băieți şi fete!
Pe-atunci credeam în Moş Crăciun
Și-n bunătatea lui nemăsurată…
Până când într-o seară… nu știu cum,
Am cunoscut după opinci că era tata!
Nu ne lipsea nimic pe-atunci,
În casă era râs şi bucurie!…
Dar peste toate acestea, timpurile au nins
Şi te-au întroienit… copilărie
Închizând ochii, încă simt,
Mirajul mult dorit al sărbătorii…
Și-mi spun în gând, cu glas șoptit:
-Deschide ușa!… Vin colindătorii!
Astăzi străini printre străini,
Străini fiind chiar şi la noi acasă,
Zâmbesc nostalgic, unei amintiri…
Măcar copilărie… am avut frumoasă!
Lasă un răspuns