Dreptatea? Unde este ea?! (despre pensii și partide…)

Despre pensiile nesimțite ale unora care au servit sistemul în toți acești ani de așa zis capitalism, s-a tot scris și, fără să fiu răutăcios, cu siguranță se va mai scrie. De ce? Pentru că, sincer, nu-i văd în stare pe liberali să gândească o lege care să pună capăt aberațiilor de acest gen. Nu-i văd dintr-un singur motiv, care ține de gena noastră de popor, învățat cu ciubuc și pupatul inelului.

Un ultim exemplu de pensie nesimțită: 24.000 de lei. Să nu vă imaginați că posesorul ei a salvat economia României de la faliment, că a luptat în Irak și Afganisatan ori a inventat nu știu ce medicament care vindecă boli incurabile. Și nici nu a câștigat titlul de campion mondial la 100 metri plat, bătând recordul mondial al lui Usain Bolt, ca să-i fim recunoscători toată viața. Nu. Acest român cu o pensie incredibilă pentru amărâții de rând a fost procuror. Ce-i drept, între 2003 și 2006 a fost procurorul general al României, însă acest lucru nu ar fi trebuit să-i dea atâta valoare încât, la numai 51 de ani, să fie scos la pensie cu astronomica sumă de 5.333 de euro. Ca să respectăm adevărul, ca Ilie Botoș, căci despre dumnealui este vorba, sunt mulți alții în această țară. Inclusiv în Caraș-Severin.

Mă întreb, cu câte guri mănâncă acești privilegiați de soartă și câte burți au de săturat? Cu două, trei și tot atâtea burți? Cu mai multe? De ce în România continuă bătaia de joc la adresa oamenilor onești? De ce unii sunt condamnați la o pensie medie de 1.100-1.200 de lei, iar alții huzuresc, sfidându-ne pe noi toți? Oameni care au muncit 40 de ani trăiesc la limita sărăciei, își roagă moartea ori ajung să întindă mâna la colț de stradă, iar acești emanați ai sistemului ne râd în nas și după ce nu mai sunt pe funcții.

Unde e dreptatea? Ce e aceea dreptate? Bună întrebare. Indiferent de vreme și de vremuri, ea a existat doar pe hârtie, în promisiunile sfruntate din campaniile electorale. În rest…

Unde e dreptatea?… Am putea spune că s-a îțit prin înfrângerea Vioricăi Dăncilă!… Și totuși, deși a fost o înfrângere pur și simplu umilitoare, a reprezentat doar eșecul unui candidat. A unui om-marionetă care, când a văzut cât de ușor a ajuns să fie șef la partid și guvern, a fost convins că va ajunge și președintele țării. Toți oamenii mediocri cred că pot să conducă lumea, imaginându-și că toți cei care îi votează sunt la fel ca ei.

Partidul Social Democrat și-a trecut în dreptul său cea mai usturătoare înfrângere dintre toate câte au existat în această competiție electorală pentru alegerea președintelui României. A „luat-o“ la curul gol, fără drept de apel, în disputa cu un președinte „mut“, „nazist“, colecționar de case, „amator“ de concedii în străinătate, dar care în cinci ani de serviciu la Cotroceni nu s-a certat niciodată cu gramatica limbii române, cu geografia, cu orientarea în spațiu, cu pronunția, cu tot ce ține de cultura generală, așa cum s-a întâmplat cu Dăncilă. Un președinte mutălău dar care, iată, s-a dovedit a fi un „Terminator de pesediști“, cum arată postările pe Facebook.

După două rânduri de alegeri-europarlamentare și prezidențiale – PSD este groghi. Poate și aici este un pic de Dreptate, nu?!… Numărat în picioare, ca la box. Aruncarea prosopului din colțul roșu, este o chestiune de timp. Dar, ca să nu se întâmple asta,  trebuie să se întâmple ceva. Poate chiar în perioada de pauză competițională de până la alegerile locale. Nu este suficient un congres extraordinar și schimbarea Vioricăi Dăncilă care, aseară, imediat după publicarea exit-poll-urilor, continua să se creadă, cum a făcut-o și până acum, pe altă lume. Una paralelă cu realitatea, căci nici unui om normal nu i-ar fi trecut să spună că „PSD astăzi a recâștigat încrederea cetățenilor români care ne-au votat în 2016. Am recuperat voturile pe care le-am pierdut la europarlamentare, iar astăzi avem peste 3 milioane de voturi, ceea ce înseamnă că avem numărul de voturi pe care l-am avut la parlamentarele din 2016 pentru a intra la guvernare”.

O declarație care spune de ce PSD a ajuns atât de jos dar, și că singura șansă de a nu coborî la 10 procente e să înceapă reformarea acestuia. Asta înseamnă o restartare a unui partid care a ajuns să gâfâie precum o locomotivă cu aburi.  Să li se interzică lui Oprișan de la Vrancea, Buzatu de la Vaslui, Bădălău de la Giurgiu și altor baroni locali să mai candideze la alegerile locale din vară. Să fie dați la o parte Codrin Ștefănescu, Mihai Fifor, Orlando Teodorovici și toți ceilalți care au tras partidul în jos. E singura șansă ca PSD să-și revină cât de cât. Altfel, oricât de frumos ar fi ambalat, rahatul tot rahat rămâne și va continua să pută ca și până acum, dacă nu chiar mai rău.

Iar noi, tot cu porțiile de „dreptate”…

Despre pensiile nesimțite ale unora care au servit sistemul în toți acești ani de așa zis capitalism, s-a tot scris și, fără să fiu răutăcios, cu siguranță se va mai scrie. De ce? Pentru că, sincer, nu-i văd în stare pe liberali să gândească o lege care să pună capăt aberațiilor de acest gen. Nu-i văd dintr-un singur motiv, care ține de gena noastră de popor, învățat cu ciubuc și pupatul inelului.

Un ultim exemplu de pensie nesimțită: 24.000 de lei. Să nu vă imaginați că posesorul ei a salvat economia României de la faliment, că a luptat în Irak și Afganisatan ori a inventat nu știu ce medicament care vindecă boli incurabile. Și nici nu a câștigat titlul de campion mondial la 100 metri plat, bătând recordul mondial al lui Usain Bolt, ca să-i fim recunoscători toată viața. Nu. Acest român cu o pensie incredibilă pentru amărâții de rând a fost procuror. Ce-i drept, între 2003 și 2006 a fost procurorul general al României, însă acest lucru nu ar fi trebuit să-i dea atâta valoare încât, la numai 51 de ani, să fie scos la pensie cu astronomica sumă de 5.333 de euro. Ca să respectăm adevărul, ca Ilie Botoș, căci despre dumnealui este vorba, sunt mulți alții în această țară. Inclusiv în Caraș-Severin.

Mă întreb, cu câte guri mănâncă acești privilegiați de soartă și câte burți au de săturat? Cu două, trei și tot atâtea burți? Cu mai multe? De ce în România continuă bătaia de joc la adresa oamenilor onești? De ce unii sunt condamnați la o pensie medie de 1.100-1.200 de lei, iar alții huzuresc, sfidându-ne pe noi toți? Oameni care au muncit 40 de ani trăiesc la limita sărăciei, își roagă moartea ori ajung să întindă mâna la colț de stradă, iar acești emanați ai sistemului ne râd în nas și după ce nu mai sunt pe funcții.

Unde e dreptatea? Ce e aceea dreptate? Bună întrebare. Indiferent de vreme și de vremuri, ea a existat doar pe hârtie, în promisiunile sfruntate din campaniile electorale. În rest…

Unde e dreptatea?… Am putea spune că s-a îțit prin înfrângerea Vioricăi Dăncilă!… Și totuși, deși a fost o înfrângere pur și simplu umilitoare, a reprezentat doar eșecul unui candidat. A unui om-marionetă care, când a văzut cât de ușor a ajuns să fie șef la partid și guvern, a fost convins că va ajunge și președintele țării. Toți oamenii mediocri cred că pot să conducă lumea, imaginându-și că toți cei care îi votează sunt la fel ca ei.

Partidul Social Democrat și-a trecut în dreptul său cea mai usturătoare înfrângere dintre toate câte au existat în această competiție electorală pentru alegerea președintelui României. A „luat-o“ la curul gol, fără drept de apel, în disputa cu un președinte „mut“, „nazist“, colecționar de case, „amator“ de concedii în străinătate, dar care în cinci ani de serviciu la Cotroceni nu s-a certat niciodată cu gramatica limbii române, cu geografia, cu orientarea în spațiu, cu pronunția, cu tot ce ține de cultura generală, așa cum s-a întâmplat cu Dăncilă. Un președinte mutălău dar care, iată, s-a dovedit a fi un „Terminator de pesediști“, cum arată postările pe Facebook.

După două rânduri de alegeri-europarlamentare și prezidențiale – PSD este groghi. Poate și aici este un pic de Dreptate, nu?!… Numărat în picioare, ca la box. Aruncarea prosopului din colțul roșu, este o chestiune de timp. Dar, ca să nu se întâmple asta,  trebuie să se întâmple ceva. Poate chiar în perioada de pauză competițională de până la alegerile locale. Nu este suficient un congres extraordinar și schimbarea Vioricăi Dăncilă care, aseară, imediat după publicarea exit-poll-urilor, continua să se creadă, cum a făcut-o și până acum, pe altă lume. Una paralelă cu realitatea, căci nici unui om normal nu i-ar fi trecut să spună că „PSD astăzi a recâștigat încrederea cetățenilor români care ne-au votat în 2016. Am recuperat voturile pe care le-am pierdut la europarlamentare, iar astăzi avem peste 3 milioane de voturi, ceea ce înseamnă că avem numărul de voturi pe care l-am avut la parlamentarele din 2016 pentru a intra la guvernare”.

O declarație care spune de ce PSD a ajuns atât de jos dar, și că singura șansă de a nu coborî la 10 procente e să înceapă reformarea acestuia. Asta înseamnă o restartare a unui partid care a ajuns să gâfâie precum o locomotivă cu aburi.  Să li se interzică lui Oprișan de la Vrancea, Buzatu de la Vaslui, Bădălău de la Giurgiu și altor baroni locali să mai candideze la alegerile locale din vară. Să fie dați la o parte Codrin Ștefănescu, Mihai Fifor, Orlando Teodorovici și toți ceilalți care au tras partidul în jos. E singura șansă ca PSD să-și revină cât de cât. Altfel, oricât de frumos ar fi ambalat, rahatul tot rahat rămâne și va continua să pută ca și până acum, dacă nu chiar mai rău.

Iar noi, tot cu porțiile de „dreptate”…

Un răspuns la Dreptatea? Unde este ea?! (despre pensii și partide…)

  1. Avatar Stefan Silva spune:

    Nu e DREPTATEA-n ţara mea
    Motto: ,,În funcţie de faptul că vei fi puternic sau mizerabil, hotărârile Curţii te vor face alb sau negru ’’ La Fontaine

    Nu e Dreptatea-n ţara mea, ţi-o spune-o palmă de pământ,
    Care-o aveam în curtea mea, dintotdeauna, de când sânt.

    Dar ascultaţi povestea trist-a pământului cea fost furat,
    O pată hâdă de ruşine pe faţa cui au judecat.

    Lângă noi pe-o mezuină, un om putred de bogat,
    Şi-a făcut o fortăreaţă ca să pară împărat.

    Palat mare cu zorzoane, construit pe mezuine,
    Ca să vadă trecătorii că-mpăratu-i tare-n vine.

    Când palatul a fost gata, dincolo de-o mezuină,
    Construise ferecate, multe, pe curtea vecină.

    Cel vecin, om de onoare, brav Ostaş, cu stele multe,
    Fu chemat la judecată, colo sus , la Nalta Curte.

    După multă cumpănire şi o ,,dreaptă judecată”,
    Îi luară lui vecinu, vreo opt metri dintr-o dată.

    Dar socoat-adevărată, ne dă cinşpe, clar, pe faţă,
    Şi dreptatea lui Ostaşu, fu legată rău cu aţă.

    Dup-această nedreptate, Ostaşu tare supărat,
    Pe-mpăratul cel de paie ,greu blestem a aruncat.

    Dup-o vreme oarecare, fiul celui împărat,
    Se porni să pună blană pe palatul blestemat.

    La o altă mezuină, dinspre satul fără câini,
    Altă palmă la-mpăratul fără frică de stăpâni.

    Ajunse la mezuina care dă în curtea mea,
    Şi-i spusei că n-are dreptul ca să treacă peste ea.

    Şi-aminti apoi puterea ce-mpăratul i-a lăsat,
    Se duse direct la Curte, judecată de-mpărat.

    Cu motive şmecheroase, schimbând numărul de casă,
    Obţinu într-o clipită, judecată mincinoasă.

    Trecu peste mezuină, puse blană foarte groasă,
    Ca dreptatea de la Curte, ca minciuna foarte groasă.

    Eu nu am ajuns la Curte, ca să mă fac ascultat,
    Fiindcă m-au citat aiurea, chiar la numărul schimbat.

    Jubilând ca la paradă,fiul celui împărat,
    Şi-a pus blana foarte groasă, pe palatul blestemat.

    Şi aşa se face astăzi că-mpăratul cel flămând,
    Se făcu stăpân la mine , pe o palmă de pământ.

    O aud cum plânge noaptea , că stăpânu-i e străin,
    Şi-l blestemă ca să piară, gol, flămând şi-n mare chin.

    Blestemul de pământ se prinde, să furi pământ e greu păcat,
    Să nu cazi tu, dragă frate, ca cel de paie împărat.

    Dreptate, dacă n-ai murit, te rog să vii în ţara vmea,
    Te-aştept s-ajungi în curtea mea , în curtea fiecăruia.
    Ştefan SILVA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*