Zece ani cu Băsescu, zece cu Iohannis!…

Ironie amară, iată-ne aşezaţi, din nou, în mod oribil, în banca cerută de marile imperii! Caricatura primeşte iarăşi pe mînă palatul Cotroceni şi sînt sigură că toate aceste mişcări au fost calculate la sînge. Dezamăgire totală, dar previzibilă pentru reprezentanţii populaţiei cu repere morale şi creştine! Impactul asupra vieţii sociale va fi devastator! Mult mai nociv decît cel al regimului Băsescu! Ce se află în spatele acestor aranjamente? Starea de prizonierat în antecamera unor strategii dictatoriale, strategii de furat căciula poporului român. Unic preşedinte, unic partid! „Specialiştii” ieftini şi slugarnici ai „guvernului meu nr. 2”  i-au servit pe tavă caricaturii cîte un as de pică şi soluţii cu impact teoretic, dar cu priză la un electorat prelucrat în laboratoare „discrete”. Nu, nu bat cîmpii. Dacă ar fi să se confere premii pentru scenarii de distrugere a A.D.N.-ului naţional, Iohannis ar lua un Oscar.

Cu falsul tezism, care a adus nenumărate deservicii cetăţeanului român şi României pe termen lung, cu malversaţiunile şi falsa grijă pentru ţară, cu demagogia agresivă, cu asmuţirea românilor împotriva românilor, care îl situează departe de modelul unui preşedinte serios, Iohannis a ajuns învingător cu promisiuni electorale ce nu au corespuns nici în primul mandat stării de fapt ulterioare, pentru că nu le-a respectat, ele fiind nişte speculaţii de conjunctură electorală, servite naivilor care l-au votat. Cu alte seturi de promisiuni şi de înşelătorii publice, Iohannis şi-a pus noua şapca trumpistă, s-a costumat cu salopeta traficantului de influenţă şi va apăsa din nou pe butonul start al tabloului naţional de inducere în eroare, de comandă şi de supunere a robilor. E atît de uşor, în fruntea ţării fiind, să se aşeze de-a curmezişul binelui naţional, chiar împotriva revirimentului economic şi social, folosind pîrghii incidentate constituţional şi legal, cînd toate, de la guvern, la justiţie, normă comportamentală, conspiră în favoarea lipsei bunului simţ şi moralei.

Caricatura nu-i decît o hologramă mediatică, creată şi întreţinută de servicii şi de presa aflată în slujba sa, care i-a spălat şi apretat tot timpul infatuarea extremă, discursurile idioate, silabisirile agramate lipsite de substanţă, egoismul şi egocentrismul exaltat, vedetismul şi conţinutul de drept al răspunderilor civile şi penale. Asta nu înseamnă că nu înţeleg drama acestui leu-paraleu al nomenclaturii „democrate”, pentru că înainte de a înşela istoria, de a ne înşela pe noi, românii patrioţi, el este primul înşelat!

Pentru momentul istoric în care ne aflăm ca stat, grija pentru soarta naţiunii române nu a figurat niciodată în lista sa de priorităţi… Agentul acestor abuzuri fiind dorinţa de putere şi control. Aceasta este subcultura diplomaţiei sale, impostura sau cultura alternativă, importată din Occident pentru electoratul său ingenuu prin definiţie, şi alimentată pas cu pas cu dezinformări. Subcultura ca ecuaţie a permanentei sale lipse de scrupule. Sînteţi pregătiţi pentru programul de jupuit pielea românului? Zece ani cu Băsescu şi zece cu Iohannis vor cîntări amarnic în bilanţul Istoriei Românilor.

Vă propun un exerciţiu de imaginaţie: încercaţi să comparaţi calităţile unor mari şi contestate personalităţi ale istoriei românilor (cu reuşitele şi inevitabilele lor erori), dintre care nu-i putem exclude pe cei doi martiri asasinaţi la comandă străină, pentru că au dorit binele naţiuni cărora i-au aparţinut: Ion Antonescu şi Nicolae Ceauşescu. Sper că, punîndu-i lîngă Iohannis vă vor aminti de replica lui Apelles,  despre pictură şi nivelul sandalei, nu? („Cizmare, nu mai sus de sanda!”).

Acest personaj pus la patru ace, frezat şi parfumat de marile imperii, o caricatură ce s-ar dori un Otto von Bismarck modernizat, a împrumutat mina severă de om al normalităţii, de om hiperocupat pentru prosperitatea ţării; de om al unui popor, de care nu-l leagă nici credinţa, nici interesele, însă vigneta sa deontologică, morală şi umană, contrazice flagrant masca afişată în campania începută abuziv, cu mult înainte de data oficială. Imaturitatea şi murdăria morală cronică a acestei caricaturi a primit ecouri favorabile de la electorat, sub presiunea uriaşelor manipulări, prin „băi de mulţime” şi apariţii  meticulos pregătite de „băieţii deştepţi”. Lipsa oricărui sentiment uman s-a deconspirat atunci cînd, lîngă el, un militar şi-a pierdut cunoştinţa iar el s-a comportat ca un robot. Episoade penibile şi dramatice din istoria noastră contemporană! Şi nu mă număr printre naivii care au votat conştient sau împinşi eroarea iniţiată de „alţii” împotriva poporului!

Mult trîmbiţatul prim-mandat al său nu a adus nici pe departe raiul promis în ograda românilor, deşi poporul a sperat precum înaintaşii noştri la Curtea de la Viena sau la Cancelaria Berlinului. Mai mult, cu aprobarea sa, în cei cinci ani trecuţi, ţara a fost jefuită şi vîndută piesă cu piesă, pădure cu pădure, zăcămînt cu zăcămînt! Vîndută pe tichete veneticilor şi hoţilor băştinaşi, care se luptă şi azi, în platourile televiziunilor pentru rămăşiţele de la masa jafului naţional, în timp ce justiţia îşi aduce aportul la trecerea cu vederea, chiar a dosarelor preşedintelui, din simplul motiv că justiţia, cu o Koveşi coruptă în frunte, s-a raportat, în mod prioritar, la definirea intereselor unor grupări, nu la cele naţionale, adică la ideea de lege şi aplicabilitate, ci, principal, în obţinerea unor favoruri.

Se întîmplă lucruri incredibile în ţara noastră, iar preşedintele care a mai jonglat obţinerea a încă unui mandat,  dă de înţeles că mersul vremurilor este în esenţă un haos plăcut, pe care nu are rost să-l mai ordonăm. „Din haos Doamne-am apărut şi vom sfîrşi în haos”, pare să ne spună eminescologul ratat, fizician de provincie, care a rîs, dar nu a răspuns cînd a fost întrebat cum se calculează aria cercului! Pentru că nu ştia!? Iată de ce Iohannis a dat semne de hiperactivitate în campanie şi a vorbit compulsiv, la fel cum schiază sau pedalează, posedat de o singură deviză anticonstituţională: război împotriva unui partid. Ştia că gunoaiele sale zac prin dedesubturile unor organisme europene şi că la momentul oportun, dacă nu execută ordinele, vor fi aruncate la suprafaţă! Cam aşa a arătat tot timpul vederea şi vedeniile individului care ocupă încă o dată primul fotoliu în stat, individ care a călcat totul în picioare, de la protocol, Constituţie, lege, la bun simţ şi demnitate. Problema gravă care dă de furcă contextului fragil în care ne aflăm, este, fără doar şi poate, absenţa din peisajul politic a unor adevăraţi lideri cu vederi reformatoare, naţionaliste.

Un răspuns la Zece ani cu Băsescu, zece cu Iohannis!…

  1. Avatar IO...gerules spune:

    „Naivii”care l-au votat pe acest individ impins la conducerea malaxorului strain pe teritoriul Romaniei,pentru sfaramarea ultimei redute a patriotismului,sant microbii unui popor in descompunere.Acesti microbi vor fi si ei exterminati doar print-un scuipat din gura toxica a dusmanilor bietului popor roman.Sumbra-i zarea diminetii Romaniei/Nemernicii cuceritori prin minciuni si perfidie,nu realizeaza faptul ca tarana Romaniei nu va mai da roade optime fara fiinta romaneasca depe plaiurile sale.Pamantul tarii nu va rodii podoabe fara Fetii-Frumosi si Cosanzenele bataturii sale milenare.Realegerea,reinstaurarea acestui alogen la conducerea Romaniei este blestemul istoriei care se va lasa cu una din doua:reinvierea sau moartea unei natiuni.Numai Bunul Dumnezeu poate alege.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*