Din colțuri de lume…

Telefonul

De trei ani s-a prăpădit
Singura lui alinare,
Iar copiii au venit,
Mult, după înmormântare.

S-au întors la moș acasă,
Din patru colțuri de lume,
Să-mpartă bruma rămasă,
Fiindcă poartă-același nume.

După ce au împărțit
Tot ce-a strâns moșul Ion,
La plecare s-au gândit
Să-i lase un telefon.

Și s-au angajat din mers,
Îndreptându-se spre poartă,
Că-l va suna cât de des,
Să știe de a lui soartă.

Fii grijulii și buni
L-au sunat la început,
Dar de cinci sau șase luni,
Telefonul este mut.

Cât se bucura sărmanul
Când îl auzea că sună
Și se gândea că la anul
Poate vor fi împreună.

Dar acum e-ndurerat,
Nu ar fi ca el niciunul,
E trist că i s-a stricat
Și-n curând vine Crăciunul.

Merge-atunci bietul vădan,
Ștergându-și lacrimi amare,
La un electrician
Și-l roagă să îl repare.

Meseriașu-a-nțeles
De la-nceput ce se-ntâmplă
Și foarte trist a purces
Să-și ducă mâna la tâmplă.

Privind lung spre aparat,
I s-a umezit privirea,
Stă cu capul aplecat,
Evitând să îi dea știrea…

*

Coadă de topor

Pădurea se micșorează
Ținând la piept adevărul,
Fiindcă copoacii votează
Totdeauna cu toporul.

Coada, că este de lemn,
Cum are orice topor,
Pentru ei e un îndemn
Să-l voteze, că-i de-al lor.

Fals, perfid, c-un zâmbet rece,
Strânge voturi cu grămada,
Și la cinci ani, maxim zece,
El își schimbă numai coada!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*