Noi…

Noi

Mi-aș dori să aduc înapoi tot.
Și râsul ca un antidot.
Dar nu mă lasă situații.
Nu poți să vrei.
Și nu vrei să mai pot .

Tiroliane peste tot!

Nu te mai lasă cineva-ul
și ceva-ul
și de-ai vrea,
de-aș vrea!

Și disperarea.
Și viața… interpune între noi.

Nu-i casa mea!

Dar ce?!

A cui e viața ta de-acum încolo cu așa ceva?

Cu-aceeași păcăleală ce ai vrut,
forțată,
speculând te vrea….

De ne-a făcut să ajungem la înțelegere.

O cea!

Acum

Demult era frumos cândva…

Cu muții și cu surzii.
ce nu pot să acționeze și să vrea.

Cu normele și ineditul .

Cu partea cea mai rea!

Cu noi înșine,
cu disperările și cu temerile noastre.

Fără brățări în za.

Partide,
care de care și mai proaste.

Avalanșe.

Moaște
de destin
și chin!

De așa da..
tu hotărât-ai…
și așa să vreau să da!

Situații similare.

Viață canină.

Și uitare.

Eu… n-am uitat nimic,
tu, da!

Mai îți aduci aminte despre cum era în noi
și cât am râs și-am plâns pe înfundate
amândoi?

Și râd și-acum și
te petrec prelung…

De aș putea să mă explic,
destine!
De aș putea să te explic!
Să te repet,
să te reped,
să te reneg…
să te repung…

Uită-te-n ochii mei!

Tu ai să-ngropi o vârstă ca a mea!

Ce drumuri sinuase,
ce gunoi!

Și-ospățul tău mai hoț ca un vulpoi!

Așa-i că mă-nțelegi?!

Doar știu
și nu le dau arenei.

Tu ești cu ea
eu sunt noi doi…

Las scrisul ce rămâne după noi!

*

Nu vrei să știi 

Ochii mei văd deja prăpăstii în mișcare.

Vânjoase.

Să mă care.

Nu mai alerg la tine-n bucurii.

Nu vrei să știi,
nu vrei,
să știi,
să simți ce ai lăsat!

Leșul meu…
pe groapa ce-am săpat
se zbate încă.

Năpârcă în păcat.

Nu vrei să știi,
nu vrei…
ce ai abandonat!

Ochii mei văd deja prăpăstii în mișcare.

Le pusesem bine,
le ascunsesem de tare
și de prejudecăți.

Judecă de poți!

Cânt aceeași muzică stranie și străină.

Am să tac.

Am să mă-ngrop în tină.

Am să acopăr tot.

Tu ai făcut deja din timpul meu cel mai bicisnic joc.

Nu vrei să știi,
nu vrei…
ce ai lăsat!

Un vis fără imagini,
un vid,
lipsa de aer,
o barieră ce de la-nceput,
și fără să-ți mai recunosc vreodat`
s-a dărâmat.

Nu vrei să știi,
nu vrei…
ce ai abandonat!

De aș muri ar fi mai bine
și mai clar,
etern,
dar astăzi m-au trezit îngerii vii,
m-au tras spre munți
din gaura de hău ce mi-o făcusem pat…

nu vrei să știi,
nu vrei
ce ai lăsat!

*

Doar în gând

Răspunde-mi!

Răspunde-mi la întrebări măcar în gând!

Cum îți mai e pe undeva,
imaginați-ai lacrimi pe un gem plângând?

N-ai să mă simți decât tăcând
și acceptând
frigul și neputința.

Amintirile pe care spuneai să le uit.

Ce faci? Cum o mai duci?

Taci, tu!

În gând!

Nu e nevoie să ne știe lumea…
doar în gând!

Râzi?

Tot așa, în gând?

Să n-o faci!

Să mergi pe drumul tău croit de drept!

E înțelept,
așa-i,
și lasă tot să se prelingă-n spate
dar,
uneori
dă-mi câte-un semn!

Doar noaptea-n gând
când stelele lucesc în noapte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*