Biserica fortificată a Cavalerilor Teutoni din Feldioara și culorile toamnei…

Printre covoarele de frunze ruginii ne-am purtat pașii în această toamnă, trecând și pragul Bisericii fortificate din Feldioara (comuna Feldioara, județul Brașov), aflată în vecinătatea Cetății Feldioara, recent renovată. Aceasta, având un aspect impunător și misterios este împrejmuită de un zid încă puternic. A fost construită în secolul XIII. Ansamblul fortificat este declarat monument istoric, fiind compus din: Biserica evanghelică, sec. XIII, sec. XV, sec. XVIII; Zid de incintă, sec .XIX. Feldioara (în maghiară Földvár, în traducere „Cetatea de Pământ” (probabil vechea cetate dacică ce exista aici), în germană Marienburg, în traducere „Cetatea Mariei”, în latină Castrum Sancte Maria) este o localitate din județul Brașov,  reședința comunei Feldioara (formată din satele Colonia Reconstrucția, Feldioara (reședința) și Rotbav. Comuna Feldioara este situată la 20 km nord de Brașov și 100 km de Sighișoara, pe o colină care se desprinde din Munții Perșani și se oprește pe malul Oltului. Comuna Feldioara se învecinează: la nord cu comuna Măieruș; la est cu comunele Hăghig, (județul Covasna); la sud cu comuna Hălchiu; la vest cu comuna Crizbav.

Pe malul stâng al Oltului, în punctul numit „Cetățuia”, a existat o așezare romană, probabil un castru sau castellum, de unde provin frag­mentele ceramice și cărămizile descoperite. Cea mai prețioasă descoperire de pe teritoriul acestei comune o reprezintă un lingou de aur, cu inscripții latine ștampilate, de 393 grame din secolul al IV-lea (provine din Imperiul Roman de Răsărit). Prima atestare documentară a comunei Feldioara a fost făcută în anul 1240, sub numele de „Castrum Sancte Mariae”, cu sens de „Cetatea Mariei” (germ. Marienburg ), dat de Ordinul Cavalerilor Teutoni, prezenți în Țara Bârsei între 1211-1225. Face parte din regiunea istorică Țara Bârsei, aflându-se la cca. 500 m deasupra nivelului mării. Numele românesc al localității este derivat din maghiară, Föld-Vár, care înseamnă „cetate de pământ”. Denumirea germană Marienburg înseamnă cetatea Mariei, cu referire la Fecioara Maria, patroana Ordinului cavalerilor teutoni. Cetatea de la Feldioara este cea mai importantă fortificație ridicată de cavalerii teutoni în Transilvania.

Aceste ordine cavalerești medievale atrag atenția prin elitismul pe care l-au creat și prin spiritul de aventură de care au fost purtate în incursiunile pe care le-au făcut. Acest „Ordin al Cavalerilor Teutoni” (în latină Ordo Teutonicus, acronim OT) este un ordin religios german catolic format la sfârșitul secolului al XII-lea la Acra, în Palestina. În Evul Mediu, ordinul era unul religios-militar cruciat. Cavalerii teutoni purtau veșminte albe prevăzute cu o cruce neagră. După ce forțele creștine implicate în cruciade au fost învinse, ordinul a fost nevoit să se retragă și s-a mutat, în 1211, în Țara Bârsei (România), în Transilvania, pentru a ajuta regatul Ungaria la apărarea graniței estice de incursiunile cumane și să întărească poziția bisericii catolice într-o zonă în care majoritatea populației era ortodoxă (respectiv românii). Pentru colonizarea cavalerilor teutoni, regele Andrei al II-lea al Ungariei a emis în același an o Diplomă de donație.  Motivele de așezare a cavalerilor teutoni în Țara Bârsei includeau nu numai convertirea românilor la catolicism, ci și exploatarea minelor de aur și de argint din Transilvania. Ordinul Cavalerilor Teutoni a construit în Țara Bârsei numeroase cetăți de lemn fortificate (în cei 14 ani de ședere), cu sprijinul localnicilor, între care la Feldioara, Cetatea Neagră, Cetatea Crucii. A colonizat un număr însemnat de țărani și meșteșugari preponderent germani, care le asigurau hrana și produsele meșteșugărești necesare. Aceștia au fost denumiți în timp sași și s-au așezat alături de populația autohtonă, formată din români, slavi și pecenegi. Primele localități înființate sau puternic dezvoltate de nou veniți au fost Feldioara, Brașov, Codlea, Râșnov și Prejmer.

Între timp, Ordinul Cavalerilor Teutoni a participat între 1217 ș1 1221 și la Cruciada a V-a din Egipt. După ce au câștigat câteva lupte împotriva cumanilor care controlau regiunea vecină la sud-est de Transilvania, se pare că Ordinul Cavalerilor Teutoni a primit sau au pus stăpânire pe terenuri suplimentare, în zone necontrolate de regatul Ungaria, și chiar și un accept de a construi castele de piatră. Dar în 1225, ambițiile și activitățile militare ale cavalerilor teutoni în zonă s-au încheiat brusc. Devenind din ce în ce mai puternic, ordinul a început să-și extindă autoritatea și dincolo de munții de graniță, construind fortificații la Tabla Buții (Pasul Buzău) și la Podul Dâmboviței (după pasul Bran). Către 1225, cavalerii teutoni au început să-și urmărească vizibil propriile interese și deci să se desolidarizeze de regele Ungariei, punând oficial teritoriul stăpânit de ei sub autoritatea Papei. Acest lucru era favorizat de legăturile ordinului cu papalitatea (era socotit egalul Ordinului templierilor și Ordinului ospitalierilor) și în special de legăturile marelui maestru al ordinului, Hermann von Salza, cu împăratul romano-german Frederic al II-lea și cu Papa Honoriu al III-lea. Drept urmare, în 1225, regele Ungariei a dus o luptă decisivă împotriva ordinului, învingându-l, după care Ordinul Cavalerilor Teutoni a fost expulzat definitiv din Țara Bârsei. Sașii colonizați de teutoni au rămas în continuare în Țara Bârsei, sub ascultarea unui conte numit de rege.

Evoluția așezării, atestată de documente, este următoarea: în 1370 „Castrum Mariee”, apoi Villa (1378), „oppidum nostrum” (regis) – 1392, „civitas nostra” (regis) – 1413 civitas, din nou „oppidum” – 1427, în 1808 „Cetatea de pământ” și, din 1854, „Feldioara”, așa cum o știm și astăzi. Biserica evanghelică este situată în estul localității. Conform tipăriturilor și tradițiilor istorice, sediul principal al Ordinului teutonilor din Țara Bârsei se găsea aici între 1211 – 1225. Biserica este construită în stil gotic, pe temeliile bazilicii de la sfârșitul secolului al XIII-lea. Biserica a fost edificată de către coloniștii sași, imediat după plecarea cavalerilor teutoni din cetatea de pe deal și al căror sediu fortificat se afla aici. Bolțile inițiale ale celor trei etaje ale clădirii au fost demolate, fapt care a facilitat crearea de deschideri laterale dinspre nava centrală spre navele laterale. Biserica a fost ulterior distrusă de către tătari în 1241, în prima lor incursiune în Țara Bârsei. Urmele vechii biserici au identificate cu ocazia ridicării casei aflate la nr. 75 din sat.

Spre sfârșitul secolului al XIII-lea, comunitatea săsească crește o dată cu venirea în localitatea a unui nou val de coloniști. Ca urmare, sătenii construiesc o a doua biserică în jurul anului 1280 în interiorul fortificat al teutonilor. Numele inițial al bisericii a fost „Heling Kreuz Kirche”, în traducere „Biserica Sfintei Cruci”, numele fiind sugerat de forma bisericii de cruce latină care avea axa centrală mai lungă ca cea a brațelor laterale. Ulterior hramul bisericii a fost schimbat, edificiul religios fiind închinat Sfintei Maria. Prima mențiune documentară cu acest hram este datată în anul 1447 într-un document în care se spune că Iancu de Hunedoara a donat bisericii veniturile unei mori de pe râul Homorod. În corul bisericii se remarcă, prin fineţea lor, capitelurile şi consolele reprezentând figuri mitologice, profane (legătura cu vechea religie, pământeană Valaho – Egipteană, cu zeități – animale și vegetale). Biserica a fost renovată adeseori ca urmare a distrugerilor care au afectat-o cu ocazia năvălirilor popoarelor nomade precum și cutremurelor din care se remarcă cel din 1838. Renovările poartă amprenta epocilor în care s-au efectuat, astfel că, deși stilul general este goticul târziu, se mai pot vedea elemente al stilului romanic în care a fost ridicată inițial. Se pot vedea, de asemenea, bazoreliefuri decorative, numite „Bestiarii”, în stil cistercian, ordin monahal de care a aparținut biserica după anul 1240. Altarul prezintă scena vindecării leprosului de către Isus, el fiind realizat în secolul al XIX-lea de către pictorul brașovean Friedrich Mieß. În biserică se mai păstrează o orgă datată în secolul al XIX-lea. De asemenea, aici s-a păstrat biblia lui Luther, scrisă în ediția Princeps. Biblia a fost adusă în Feldioara de către Honterus, reformatorul sașilor din Țara Bârsei.

Mergând la pas pe cărarea ce înconjoară biserica fortificată a teutonilor de la Feldioara, la un moment dat parcă s-a auzit un tropot de cai nervoși și zăngănit de arme și armuri. Am tresărit, speriat și curios. Am privit în jur, dar nu era decât iarba tunsă cu grijă și zidul ce împrejmuia biserica. Am grăbit pasul. Ieșind pe poarta practicată în zid, am văzut un căruțaș local ce își îndemna bidivii mai la vale, către cetate. Am fost puțin dezamăgit; nu erau cavalerii…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*