Fericiții nefericiți…

După 1989 am asistat la un exod de populație din România fără precedent în istoria noastră. Statisticile internaționale ne situează pe locul doi în lume, după Siria, în ceea ce privește emigrarea. Numai că în Siria de mulți ani este un război cumplit, care a transformat țara într-o ruină. La început emigrarea s-a făcut într-un mod timid. Existau temeri privind necunoscutul, limba, atitudinea străinilor, lipsa locului de muncă și a locuinței. Azi este ceva obișnuit, la ordinea zilei, a pleca în străinătate. La câteva case este unul sau mai mulți plecați din familie. Aproape toate țările Europei sunt gazde ale emigranților români. Peste cinci milioane dintre noi au părăsit țara și au luat drumul străinătății. Majoritatea acestora o constituie tinerii și copiii. Cu siguranță că cei mai mulți nu se vor mai întoarce, ca să se restabilească în țară. A doua generație deja nu mai știe limba română. Am văzut părinți care traduceau copiilor lor cele ce spuneam noi, cu prilejul unei vizite în țară. La a treia generație își vor aminti că auzeau pe părinții lor sau pe bunici că au venit dintr-o țară numită… România!

Fenomenul acesta este prezent în toate statele care au fost în lagărul comunist, dar nu atât de puternic ca la noi. Cei mai mulți motivează că au plecat de sărăcie; alții că au fost nemulțumiți de cele ce le-a oferit țara, de salariu mic, de drumurile cu gropi, de nedreptățile pe care le-au întâlnit când au intrat în contact cu instituțiile oficiale; alții spun că nu au avut nici o perspectivă de a rămâne în țară; ații că i-a determinat corupția, hoția care se practică la toate nivelurile. Oricum, fiecare are un argument ca să – și motiveze pasul acesta decisiv în viață. Mai sunt unii care motivează că numai în străinătate pot să se realizeze profesional, pot să-și definitiveze studiile la un nivel superior, pot să ocupe funcții pe măsura competențelor ce le au. Desigur, fiecare își trage spuză pe turtă și te face să-i dai dreptate. Măcar de moment!

Motivul principal al emigrării ar fi sărăcia, după cum se afirmă cel mai des. Nu cred că este adevărat. Au fost perioade mult mai grele prin care a trecut poporul român. Nu mai vorbesc de evul mediu, când cu pustiirea adusă de popoarele migratoare; nu mai vorbesc de dominația turcească. Să ne referim la secolul al douăzecilea. În 1907  am avut o răscoală care a cuprins toată țara. Cauza principală a fost sărăcia. Au fost împușcați, ca represalii, peste 11.000 de țărani. Și, totuși, ceilalți n-au plecat din țară. A venit Primul Război Mondial. A fost pustietor pentru  români. Am pierdut atunci aproape un milion de soldați, bărbați tineri, s-au distrus valori materiale și spirituale, destine. Cu toate acestea, perioada interbelică a fost una dintre cele mai înălțătoare din istoria poporului nostru. O elită de intelectuali de mare calibru s-a ridicat. În toate domeniile științei, artei și culturii avem personalități de prima mână, care ne reprezintă și astăzi în plan național și internațional. Populația era săracă, foarte săracă, atât la sate, cât și la orașe. Îmi povesteau bunicii și părinții, că ziua de muncă era „plătită” cu o strachină de făină. Se întâmpla de multe ori, când mâncau la cineva, căruia îi lucraseră, ca acela să nu aibă tacâmuri suficiente. Se întâmpla adesea să mănânce șapte-opt oameni cu o singură lingură! Criza din 1929-1933 a secătuit pur și simplu populația.

A venit nenorocirea celui de-al Doilea Război Mondial. Au fost tocați peste un milion de soldați și ofițeri români pe frontul din răsărit și apoi pe cel din apus. Iarăși  oameni tineri, cu viitorul frânt pentru ei și familiile lor. În anii copilăriei mele erau în sat numeroase fete bătrâne, despre care se spunea că „i-a murit ursitul în război”. Alte destine distruse, altele neîmplinite. A urmat „eliberarea” , care a fost mai cumplită decât războiul în sine. Toată floarea intelectualității românești a fost distrusă în mod sistematic în pușcării și lagăre de muncă forțată. Cei mai harnici și înstăriți gospodari ai satelor au fost pescuiți mișelește și vârâți în închisori, iar averile le-au fost confiscate.

Locuri de tristă aducere aminte din apropierea faimoaselor temnițe „găzduiesc” mii și mii de trupuri ale celor morți în chinuri asemănătoare cu ale iadului.  Alte mii și zeci de mii au fost duși în Siberia de unde nu s-au mai întors nici azi; alte mii și zeci de mii  au fost duse în Bărăgan, sub cerul liber, în timp ce acasă le erau distruse gospodăriile, confiscate proprietățile. Colectivizarea a înregistrat nenumărate victime, violențe fizice dar și intelectuale, întemnițări, confiscări, eliminări din școli și activități publice. Și, cu toate acestea, românii au rezistat o jumătate de veac. Au fost cazuri, al căror număr numai Dumnezeu îl mai știe, când unii au încercat să evadeze. Chiar au fost câțiva care au reușit, dar cei mai mulți și-au pierdut viața, împușcați pe graniță sau înecați în Dunăre. Tot în a doua parte a veacului trecut am pierdut cea mai mare parte a etniei germane și a celei evreiești, însumând peste un milion de suflete. Erau oameni gospodari, dar și intelectuali de seamă, oameni care și-au adus din plin contribuția la propășirea societății românești. Au fost vânduți ca vitele în târg!

A venit 1989, piatră de hotar în istoria poporului român. S-a schimbat regimul politic și dintr-o dată ne-am trezit cu fenomenul emigrării mai actual decât oricând. La sate a fost întârziat câțiva ani datorită legii fondului funciar. S-a redat terenul agricol fiecărei familii, atâta cât s-a dat și setea de pământ a renăscut în sufletul multora. Îți râdea sufletul să vezi terenurile cultivate, să vezi lumea lucrând la câmp, „de bunăvoie și nesilită de nimeni”. Se părea că va renaște agricultura românească, se părea că vom redeveni grânarul Europei. N-a fost să fie așa! Fiecare și-a făcut bilanțul de-a lungul câtorva ani și i-a dat seama că este în pierdere, că cheltuielile sunt mult mai mari decât veniturile, că agricultura e vânare de vânt. Și atunci s-au grăbit și țăranii să-i ajungă pe orășenii plecați deja.

Astăzi statisticile ne spun că sunt peste cinci milioane plecați peste graniță, la muncă. Cei mai mulți acceptă munci grele, umilitoare, pe care n-ar fi acceptat în ruptul capului să le practice în țară. Unii își investesc câștigurile în case somptuoase, pe care le construiesc în țară, în speranța că într-o bună zi se vor reîntoarce, ori că le vor vinde, ori din dorința de a-i uimi pe cunoscuți. Din păcate, cele mai multe astfel de imobile își vor aștepta multă vreme locatarii, dacă aceștia se vor hotărî să mai revină vreodată!

Tot statisticile vorbesc că de la revoluție încoace peste douăzeci de milioane de avorturi s-au înregistrat oficial! Dumnezeule, de unde o mai avea vlagă neamul acesta?

Nu, n-au plecat de sărăcie. Astăzi până și în majoritatea satelor sunt drumurile asfaltate, curent electric, apă curentă, televiziune, internet, telefonie. Drumurile din sate au devenit neîncăpătoare pentru mașinile numeroase parcate pe margine, ori aflate în circulație. La tot pasul întâlnești magazine dotate cu cele mai diverse mărfuri. Se construiesc case cu tot confortul vieții urbane. Se mai găsesc chiar locuri de muncă. Cel puțin în zona noastră sunt căutați cu disperare oameni buni de muncă de către firme românești sau străine din Tr. Severin. Aproape fiecare sătean beneficiază de o sursă de câștig, cât de mică, fie că e salariu, fie pensie, fie ajutor social etc. Un om harnic poate trăi onorabil atât la oraș, cât și la sat. Nivelul de viață și de civilizație a crescut incomparabil față de  cel de dinainte de 1989, spre exemplu. Și cu toate  astea…., mulți, tot mai mulți pleacă….!

Cred că majoritatea emigranților noștri n–au plecat de sărăcie, ci setea de libertate i-a determinat să-și ia lumea în cap. O jumătate de veac am fost ținuți ca pasărea în colivie încuiată. Numai câțiva privilegiați reușeau să treacă granița în mod legal. Pentru ceilalți străinătatea era o himeră, o lume paradisiacă, în care ajungeau doar cu gândul sau în vis. Când s-a deschis ușa coliviei, românii au zburat care-ncotro. Mirajul depărtărilor devenea dintr-o dată realitate. Au zburat cât mai departe de colivie, ca nu cumva stăpânul să se răzgândească și să-i bage la loc. Cu siguranță își dau seama că și țara lor s-a schimbat mult, că ar fi posibilități și aici să-și înceapă o afacere cu șanse de izbândă, dar n-au curaj, nu cred că e adevărat, le este teamă să nu greșească. Mai mult, pierderea unui număr atât de însemnat de familii tinere și de copii, a lăsat un gol demografic imens. Este amenințată cu distrugerea însăși fibra genetică a neamului.

Natalitatea scade de la un an la altul, fiindcă sunt tot mai puține familiile tinere în țară, tot mai puține femeile fertile. Nu-mi amintesc, spre exemplu, să fi văzut o femeie gravidă de la începutul anului! Nivelul învățământului scade văzând cu ochii, fiindcă se împuținează copiii, se împuținează cei dotați. Nivelul intelectual și moral al oamenilor cu funcții de conducere scade și el în mod vizibil. Ne amuzăm (din păcate!), când vedem un primar de București că nu știe limba română, că un analfabet învârtește banii cu lopata și ajunge și europarlamentar, că un președinte se laudă că a avut medii de șase în școală, dar a ajuns președinte, că un candidat la președinție nu știe cum se calculează aria cercului sau care-i teorema lui Pitagora, că un europarlamentar se laudă că a mers ,,din succesuri în succesuri” și exemplele pot continua.

Încerc să cred și rog pe Dumnezeu să fie așa, că fenomenul acesta am emigrației este ca fluxul și refluxul mărilor și oceanelor: apa se îndepărtează de țărm, iar peste o vreme revine. Nu cred că toți cei plecați în străinătate sunt fericiți printre străini. Nu cred că sunt mulți printre ei care nu poartă în suflet ca pe o cruce dorul de casă, de locurile natale, de locul unde au copilărit, de sărbătorile și de datinile noastre de acasă, de biserica în care s-au botezat, de cimitirul unde-și duc somnul de veci părinții, moșii și strămoșii.  Cred că au bani pe unde sunt, au condiții materiale mai bune, dar fericirea nu se construiește cu bani. Ei au avut privilegiul să cunoască valorile și nonvalorile lumii occidentale, au posibilitatea să revină acasă și să lucreze aici pentru prosperitatea lor și a neamului românesc. România este țara lor și ea nu se înlocuiește, așa cum nu poate fi înlocuită Mama. În lume sunt milioane de mame, dar una este Mama, chiar dacă nu este așa frumoasă, așa parfumată, așa îmbrăcată ca celelalte. Este Mama!

De câte ori mă gândesc la cei plecați departe, îmi amintesc versurile lui George Coșbuc: „Dintr-alte țări de soare pline,/Pe unde-ați fost și voi străine,/ Veniți, dragi păsări, înapoi,/ Veniți cu bine!// De frunze și de cântec goi/ Plâng codrii cei lipsiți de voi….!”

Un răspuns la Fericiții nefericiți…

  1. Avatar Stefan Silva spune:

    SE DESȚĂREAZĂ ȚARA NOASTRĂ

    Se desțărează țara noastră
    Și casele rămân pustii,
    Iar Moș Crăciun pe la fereastră,
    Cu daruri multe la copii,
    A înghețat de când colindă,
    Dar nimeni nu-l primește-n casă,
    Doar cheia ruginită-n grindă,
    Ascultă cântul, dar nu-i pasă.

    Iar Domnu Trandafir șomează,
    Poarta școlii-i ferecată,
    Un ceas oprit doar mai veghează,
    O clasă goală-ntunecată,
    Așteaptă vremea de-altădată,
    Când chema la-nvățătură,
    Copiii toți din țara toată,
    Dar nu mai vin că dispărură.

    Se tot golește țara noastră
    Și sufletul se tot golește,
    Iar soarele pe bolt-albastră,
    E trist și nu mai ne-ncălzește
    Cum ne-ncălzea odinioară,
    Nici cucul nu ne mai vestește,
    Sosirile de primăvară,
    Că țara-ncet se tot golește.

    Se tot golește țara noastră
    Și satele se pustiesc,
    La casele din țara noastră,
    Nici berzele nu mai sosesc
    Și nu mai vezi nici juni călare,
    Mai rar mirese la altar,
    Visează frații la plecare,
    La trecerea peste hotar.

    Stau trist și-ascult pe malul mării,
    Cum lebăda își cântă cântul,
    Ea cântă marșul desțărării,
    Se-aude cum plânge pământul,
    Și plâng Carpații și gorunii
    Plânge și Dunărea albastră,
    Și plâng în ceruri și străbunii,
    Că se golește țara noastră.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*