Când este vorba despre copiii noștri, lupta unei mame trebuie să devină războiul unei națiuni!

Una din două! Ori ăștia sunt mai ticăloși decât „ăialalți”, ori sunt atât de proști încât, nu le-au intrat feluriții cai troiani în „guvernare”, ci i-au înghițit de-a dreptul… Sau, de fapt, au venit chiar ei singuri, de bună voie, aidoma unor mânji politruci, și s-au aliniat în herghelia de iepe și mârțoage de pustă maghiaro-ungurească…

Recentul comunicat al Ministerului de Externe privind situația doctoriței Smicală reprezintă o adevărată pagină-ferpar, un bilet de alungare, la adresa fiecăruia dintre noi… Pentru noi, pentru ai noștri răsfirați prin lume… Și este mai cumplit ca mesaj decât toate mârșăviile moșului Mele’ la adresa Diasporei, de la alegerile trecute… Măcar, atunci, nefericitul ăla și-a pus toiagul de oportunist pe post de barieră de protejare a PSD-ului și s-a foit tâmp cu atavismele lui comunistoide. Și avea și o scuză, ba, chiar mai multe, și nu doar cele date de vârstă…

Dar ăștia, liberali ce ar trebui să lupte suis-generis pentru orice formă de libertate, ăștia verzi încă pe lângă mătrăguna aia roșie, devin mai stacojii în ură și nepăsare decât mâzga de ciumă?!… Pe care să nu ajungem a o regreta, ca biată pojghiță de indiferență și trădări ce se va dovedi poate că a fost față de nămolul ăsta osificat în trădări și „vendette” al liberalilor…

Mult prea repede, liberalii își azvârlă umorile strănutului de aroganță în ciorba noastră leșinată… Care nici măcar a fasole împuțită de așteptările a trei decenii nu mai aduce… Mult prea repede după ce ne-a executat părți de amprentă de identitate, cea formală, e drept, din nume și titulaturi, dar atât de necesară, liberalii vin și lovesc iarăși în identitatea noastră, strivind durerile de pântec ale unei mame ce-și strigă nedreptatea. Pe care o ignoră pentru că nu le pasă; nu le pasă de cuvântul ei, de strigătele ei…

După ce ne-au „pălmuit” întreaga familie a românilor răspândiți în lume, după ce ne-au stigmatizat și eliminat sintagma Identității Naționale dintr-o denumire oficială, e adevărat, pe hârtie, dar o hârtie ce putea fi transformată în turnesol de un următor ministru, de un funcționar, de un om iubitor țară, liberalii lovesc acum o mamă atât de greu încercată… Încercată nu doar de ticăloșiile statului finlandez, ci și de mârșăviile abandonului și traficării ei de către guvernanții noștri…

Iar ea nu mai este doar victima regimului pesedist. Nu mai este victima unui singur regim politic, ci, de azi, de acum, de la momentul emiterii mizerabilului comunicat al Ministerului de Externe, este pradă unui al doilea regim, opus doctrinar, cel „liberal” (fie și numai ca nume, căci filonul răului este același).

Or, este halucinant: luptăm, ne vărsăm sângele prin teatrele de război ale altora, iar în conflictele în care cad victime românii noștri nu suntem în stare, nu vrem, să vărsăm, nu sângele unor funcționari, unor consuli adormiți, unor miniștri ce dezamăgesc prin starea lor de a fi, ci măcar stropi de cerneală diplomatică. Și nu este nevoie de un Titulescu, de un Gafencu ori, luați aminte liberali!, de un Take Ionescu pentru a spune lumii că nici un cetățean al acestei țări nu poate fi tratat așa, ba, când este vorba despre copiii noștri, lupta unei mame devine și războiul nostru ca Națiune.

Citând comunicatul MAE de a nu se implica în apărarea doctoriței Smicală, prima pornire este aceea de a verifica dacă în actele noastre de identitate mai scrie România, dacă nu am devenit cumva „Republica Hungro-Orbaniană”… Mai ales că Statul Român, prin acest jalnic comunicat oficial, se dezice de cetățenii săi, subliniind că Ambasada României nu este refugiul cetățenilor români aflați la ananghie și nu le oferă protecție, lăsându-ne sinistra impresie că și acest „mare” B. Aurescu este doar o (altă) coamă de cal troian. Și face jocul pesedeului pentru ca liberalii să-și rupă gâtul cu mult înainte de momentul la care ar trebui ca PSD, sau cum se va mai chema mizeria roșie, să-i facă rost de tichetele de plecare.

Aici, „acasă” (deja cu multe rânduri de ghilimele), instituțiile ne tratează fățiș ca pe niște cetățeni de mâna a doua, prima mână având degetele unse cu spuza azilanților, emigranților și a fel și fel de bufnițe apatride ce își găsesc refugiul aici (totul pentru a se masca adevărata colonizare a României, și nu cu fire de nisip, ci de-a dreptul cu „dune” ce se revarsă, în valuri, peste identitatea noastră).

Ambasadorul nostru în Finlanda nu doar că i-a refuzat doctoriței Smicală dreptul de azil în singurul colț de Românie din acea lume înghețată, ci a asmuțit și poliția asupra ei! Or, dacă indiferența și neprotejarea propriilor cetățeni constituie neglijență și abuz în serviciu, apelarea la poliția statului finlandez abuzator pentru a o ridica pe doctoriță chiar de la poarta instituției (practic, de la poarta colțului de Românie), constituie o infracțiune, nu?!

Iar „ferparul” este departe de a-și fi scris ultimul rând… Prin suferința unei mame, avem în fața ochilor „scriptul” ce ni se pregătește ca neam și țară… Dar îl înțelegem oare?… Pricepem, de pe marginea prăpastiei, că, așa cum ea a fost refuzată, alungată, tratată și predată ca o infractoare de către instituțiile Statului Român, așa vom păți și noi, aici, acasă?…

Un răspuns la Când este vorba despre copiii noștri, lupta unei mame trebuie să devină războiul unei națiuni!

  1. Avatar Gheorghe spune:

    Excelent articol. Solutii? Doar petitionam? Mai miscam in strada sau ne e frica de etichete: #rezist, #tefelist, #comunist, #pravoslavnic, #intolerant bigot?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*