NATO e „în moarte cerebrală”, formula „apocaliptică” (cum o numea publicația belgiană „Expres-Economie”) lansată de președintele Franței, nu poate eclipsa, pentru un observator atent, un alt vârf de lance al politicii externe „jupiteriene” de la Elysee: imperativul reluării dialogului strategic cu Rusia.
Ideea lui Macron nu e nouă. La sorgintea ei stau rațiuni și programatice, și de prestigiu. Aspirând la postura de lider european nr.1 într-o conjunctură defavorabilă altor protagoniști similari – din Germania, Marea Britanie, Italia, Spania – președintele Franței concepe și pledează pentru o revitalizare a Europei Unite (sau nu prea) în simfonie cu o renaștere a grandoarei mondiale și hegemoniei continentale a țării sale. Favorabilă lui îi pare în context și politica America First a președintelui Trump, care denunță alianța NATO ca „obsoletă”, ceea ce presupune implicare „from behind” (din fundal), adică printre altele dezangajare militară și financiară treptată în Europa, prioritate acordată Asiei, evitarea pe cât posibil a soluțiilor de forță militară în gestionarea crizelor și conflictelor din diferite zone ale globului. La care președintele Macron contrapune un triptic pentru o viitoare arhitectură a securității europene: desprinderea de sub tutela geopolitică a SUA, autonomia strategică și militară a Europei și cooptarea Rusiei în acest construct. Obiective, susține Macron, evaluate „fără niciun fel de naivitate și care necesită timp”, cam zece ani, dar care par multora oricum prea ambițioase. Liderii occidentali le privesc cu scepticism, dacă nu chiar cu un surâs de superioritate îngăduitoare.
Moscova urmărește atent aceste declarații de intenții, nu se entuziasmează excesiv, se arată prudentă dar receptivă și disponibilă să vină în întâmpinarea lor, chiar dacă nu le poate credita drept repede crescătoare. Fapt este că Parisul a făcut mai ales în ultimele luni primi pași semnificativi în materie: întâlnirile Putin-Macron de la Versailles și Bregancon, propunerea de revenire a Rusiei în G-8, reactivarea formatului Normandia de gestionare a crizei ucrainene, iar acum dialog strategic cu Rusia.
Și totuși, ambasadorul francez Michel Duclos, după o vizită recentă la Moscova, a constatat „un profund scepticism amestecat cu cinism ca atitudine de fond a liderilor ruși în privința Europei”. Europenii, crede el, sunt văzuți mai degrabă neputincioși, divizați și supuși instrucțiunilor de la Washington. Nici presa franceză, foarte atentă la inițiativele și proiectele lui Macron, nu e întrutotul convinsă de șansele strădaniilor sale. Fostul ministru de Externe Hubert Vedrine, văzut de unii ca un fel de guru al relațiilor franco-ruse, declara abrupt că „e complet absurd să ai raporturi cu Rusia, când acestea sunt mai proaste decât cele de odinioară cu URSS”. Editorialistul Christian Makarian de la „L’Express” susține că însuși președintele Macron „a făcut aluzie la posibilele rezistențe ale statului profund, expresie ce se aplică de obicei regimurilor autoritare înzestrate cu forțe militare și servicii de informații super-puternice, dar prin care el pare, în mod curios, să desemneze aparatul diplomatic, care e, într-adevăr, reticent”. În sfârșit, și mainstream-ul media din Franța privește în mare parte cu reticență eforturile pro-dialog cu Moscova al președintelui.
Tenacitatea și cutezanța cu care tânărul și ambițiosul președinte al Franței se luptă pentru deblocarea și normalizarea relațiilor cu Rusia, indiferent de resorturile care-l mână în lupta, nu pot fi însă ignorate. El declară tăios că „reamestecarea cărților cu Rusia este obligatorie”, ceea ce, comentează Pierre Haski la France Inter, „este un pariu împotriva gândirii dominante actuale” de pe Sena. Macron vrea, după propria exprimare, să facă” ceva util cu Rusia” și să depășească „o succesiune de înțelegeri greșite” apărute după sfârșitul războiului rece. „Dacă vrem să avem pace în Europa, să refacem autonomia strategică europeană, trebuie să ne reviziuim poziția în privința Rusiei” – insistă, cu subiect și predicat, președintele Macron.
Și totuși, dintr-o asemenea efervescență a căutărilor a cărei benefică enzimă este președintele Macron, o ieșire din imobilismul ce se cronicizează în relația Rusia-Europa se va produce, indiferent de sensul sau amploarea ei. „Suntem la răscrucea unor căi geopolitice decisive”, constată universitarul de la Sorbona Jean-Christophe Gallien. Este vorba, explică el, de „ancorarea inteligentă a Rusiei la blocul european”. Ceea ce nu înseamnă „o capitulare și cu atât mai puțin o supunere față de Putin”.
Răspunsul Moscovei la ofensiva politico-diplomatică a președintelui Macron și la toată această dezbatere? „Rusia nu s-a ferit niciodată de colaborare cu NATO și a fost întotdeauna pregătită pentru asta” – a declarat, laconic, secretarul de presă al președintelui Putin, Dmitri Peskov (chiar dacă purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Maria Zaharova a fost mai entuziastă când a elogiat „cuvintele de aur” din interviul recent acordat revistei „The Economist” de președintele Franței).
Dmitri Peskov a evaluat cu mare atenție viziunea președintelui Macron asupra posibilelor opțiuni de dezvoltare ale Rusiei. „Trebuie să recunoaștem că opțiunile propuse de Macron diferă în mod favorabil de diverse scenarii apocaliptice superficiale și rusofobe care pot fi adesea citite și auzite în diferite cercuri de experți”, a apreciat el . O astfel de abordare, a adăugat el, îi place lui Vladimir Putin, care „apreciază mult contactul său cu președintele francez”.
Până una-altă însă, la câteva zile după declarațiile de răsunet al presedintelui francez, liderul de la Kremlin a avut o convorbire telefonică cu șeful Executivului de la Berlin, Angela Merkel, tocmai despre viitoarele acțiuni ale formatului Normandia, readus în actualitate tocmai de… președintele Macron.
Lasă un răspuns