Cetatea Țărănească din Saschizm ridicată în secolul XIV, se restaurează…

Am văzut-o acum câțiva ani din mașină, când vizitam alte obiective turistice. Silueta ei era incă impunătoare și mi-a atras atenția, dar și numele puțin ciudat al localității. Această fortificație este o cetate ridicată de sași începând cu anul 1347, la patru kilometri nord de localitatea Saschiz, pe un deal, denumit în dialectul săsesc Burchreech (Dealul cetății), care servea drept refugiu pentru localnici în caz de invazii, dar, în același timp, și pentru păstrarea alimentelor, deoarece asigura un regim termic adecvat. Cetatea Țărănească situată pe un platou înalt de 681,5 metri se întinde pe o suprafață de 5000 de metri pătrați. Forma cetății este de poligon neregulat cu lungimea maximă de 90 metri și lățimea maximă de 52 metri.

Zidul de incintă se ridica până la zece metri și în locurile strategice au fost construite șase turnuri: Turnul de Pază (Wächterturm), Turnul Porții (Torturm), Turnul Preotului (Pfarrerturm), Turnul Voievodal (Fürstenturm), Turnul Muniției / Pulberăriei (Pulverturm) și Turnul Școlii (Schulturm). În incinta cetății se mai găseau un heleșteu și o fântână adâncă de 50 metri, despre care legenda spune că ar avea legături printr-un tunel subteran cu biserica fortificată din localitate. Zidul de incintă a fost întărit inițial (sec. XV-XVI) cu trei turnuri: „turnul de poartă”, „turnul școlii” pe latura de sud și „turnul voievodal” pe latura de nord. Ulterior, extremitățile de nord-est și sud-est au fost consolidate prin construirea altor două turnuri, cunoscute sub denumirea de „turnul preotului”, spre mijlocul sec. XVI, respectiv „turnul muniției”, la începutul sec. XVII. Ulterior, în zona intrării a fost construit un „zwinger”, întărit la sud de un al șaselea turn, cel de pază. În timpul invaziei otomane Cetatea Țărănească a fost un loc de refugiu unde nobilii din așezările învecinate își depuneau averea. Georgius Krauss arăta că bunurile din aur și argint depuse de acești nobili erau 249 kg de aur, 820 de taleri, 135 de mărci de argint și 3.200 de florini. Pe lângă acestea s-au mai depus harnașamente pentru cai, lănci și săbii făcute din argint, lucru care demonstrează faptul că cetatea era sigură și greu de cucerit. Datorită distanței considerabile dintre vatra satului și colina pe care a fost construită Cetatea țărănească, în decursul timpului, Biserica fortificată din sat a devenit principalul loc de refugiu al sătenilor, cetatea pierzându-și din importanță. Cetatea a fost bine întreținută de sași, până în 1940, când la ordinul lui Hitler s-a organizat strămutarea acestora în Germania sub lozinca „Heim ins Reich” („Acasă în Reich”).

După deportarea germanilor din România în Uniunea Sovietică, din 1945, a început distrugerea cetății de către locuitorii ne-germani ai Saschizului, care au folosit-o ca sursă de materiale de construcție. Astfel a ajuns ruină și uitată, acoperită de vegetație. Abia din anul 2004, după ce primăria a curățat de copaci și lăstari coasta dealului pe care se afla vechea cetate săsească, ascunsă de ani de zile privirii, cetatea a devenit din nou vizibilă din vale și domină solemn Saschizul. Cu contribuția voluntarilor fost amenajat drumul care duce la cetate (trepte, bănci, coșuri de gunoi). Potrivit unui studiu de fezabilitate, readucerea Cetății Țărănești din Saschiz la stadiul în care se afla în anul 1965, când a fost abandonată, ar costa până în șase milioane de euro, inclusiv cu reabilitarea drumului de acces și introducerea utilităților.

În prezent cetatea este monument istoric declarat, având codul MS-II-m-A-15780. După mai multe încercări eșuate de renovare și restaurare a Cetății de refugiu din Saschiz, cunoscută mai degrabă sub numele de Cetatea Țărănească din secolul al XIV-lea, acest lucru se întâmplă acum: Primăria Saschiz a câștigat, în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, un proiect în valoare totală de 8,491 de milioane de lei pentru punerea în valoare a acestui obiectiv înscris în lista „Patrimoniului Mondial UNESCO din România”. Patrimoniul UNESCO în judeţul Mureş include, pe lângă situl săsesc format din Cetatea Ţărănească şi Biserica fortificată din Saschiz, şi Centrul istoric Sighişoara, construit în secolele XIII-XIV.

În clipa de față nu s-ar spune că vestita Cetate Țărănească de la Saschiz – Mureș nu este vizitată, chiar ruinată fiind. Inițiatorii proiectului de restaurare vorbesc despre aproape 5.000 de turiști care se încumetă să urce dealul pe care este amenajată fortificația. Adică peste 13 vizitatori/zi. După finalizarea lucrărilor, programate pentru sfârșitul anului 2019, numărul acestora ar putea să crească la 6.500 (19 turiști/zi). Valoarea culturală și de patrimoniu trece însă dincolo de aceste date statistice seci. Pur și simplu România este datoare să-și conserve trecutul pentru a arăta generațiilor viitoare crâmpeie din gloria ei de demult.

Legendele din zonă spun că orice negustor care trecea prin Saschiz era obligat să ducă un car de piatră până sus pe deal. Astfel s-a construit cetatea. De altfel, în jurul Cetăţii Ţărăneşti din Saschiz s-au ţesut de-a lungul vremii mai multe legende, iar una spune că din cetate ar exista un gang secret, subteran, care face legătura cu biserica evanghelică din centrul satului.

Localitatea Saschiz, mai demult Saschizd, Chizd este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Mureș. Satul Saschiz este atestat documentar încă din anii 1308-1310. A fost populat de secui până la sfârșitul secolului al XIII-lea, când a devenit o localitate populată preponderent de sași, sub denumirea de Kaissdit. Saschizul a rivalizat un timp chiar cu Sighișoara care, în acea vreme, era „capitala” sașilor din Transilvania. Acest orășel era centrul pentru capitulum-ul din Szászkézd (casa pentru adunarea canonicilor), motiv pentru care, în 1663, Mihai Apafi I, princepele maghiar al Transilvaniei (1661-1690), a ținut o dietă (sesiune a Parlamentului) în biserica din localitate. În afară de biserica fortificată Sf. Ștefan, în Saschiz mai existau alte șase biserici, motiv pentru care orașul mai era cunoscut sub denumirea neoficială de Siebenkirchen (sau „Șapte biserici”). Mai există astăzi urmele a patru din acestea (surse: wikipedia.org; saschiz.ro; jurnaldehoinar.com; umblu-teleleu.ro; ardealnews.ro; amfostacolo.ro; stirileprotv.ro, hoinariromani.ro; zi-de-zi.ro; summitadventure.ro, lumeasatului.ro).

Semne bune pentru turismul românesc și pentru mica industrie de meșteșuguri tradiționale din zona Saschizului. Încet, încet, ca un copilaș de câțiva anișori ce face primii pași, iată că și patrimoniul din România învață să se primenească, să ofere condiții civilizate călătorilor dornici de vizite la obiectivele istorice. Astfel și istoria noastră bogată va ieși de sub colbul uitării sub care a intrat după anul 1989, pe nedrept…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*