O „villa rustica” a unui latifundiar roman bogat a fost descoperită la Alba Iulia

Într-un județ ca Alba, unde descoperirile arheologice nu ar trebui să ne mai surprindă, iată că, în acestă campanie de săpături (vara lui 2019), o aşezare de tip „villa rustica” de mari dimensiuni, care datează din secolul al II-lea şi a fost locuită de un latifundiar foarte bogat, a fost descoperită de o echipă de arheologi, în cartierul Oarda de Jos, din Alba Iulia. Potrivit primelor cercetări, vila ar fi o adevărată fermă agricolă, care a aparţinut unei persoane foarte importante din provincia romană Dacia. Vila se întinde pe o suprafaţă de aproximativ 2,3 hectare şi momentan au fost cercetate doar două clădiri: un corp principal, care ar fi fost casa latifundiarului roman şi o anexă care ar fi deservit ca spaţiu de locuinţă pentru sclavi şi muncitori.

În prima campanie de cercetare desfăşurată în lunile martie şi august 2018 s-au realizat fotografii aeriene, măsurători geofizice, topografie şi investigaţii de suprafaţă sistematice. De asemenea, au fost prelevate probe de sol în vederea realizării unor analize biochimice. Prin aceste metode a fost identificat un complex agricol cu funcţii multiple de tip „vila rustica”, constând dintr-o clădire principală şi mai multe anexe gospodăreşti: grajduri, depozite, hambare etc. În afară de vestigiile şi complexele romane, pe aceeaşi arie au fost identificate urme de locuire aparţinând perioadei celtice din a doua vârstă a fierului, precum şi epocii dacice. Pe baza rezultatelor obţinute în 2018, în lunile iulie-august ale acestui an s-a desfăşurat prima campanie de săpături arheologice efective, prin cercetarea clădirii principale şi a unei anexe gospodăreşti. Această campanie de săpături a oferit primele informaţii concrete privind cronologia, funcţiile unor clădiri, tehnologia de construcţie, stilul arhitectural, relaţiile cu oraşul Apulum. De asemenea, s-a putut stabili foarte uşor că locaţia a aparţinut unei persoane bogate, datorită amforelor de vin de import, marmurei de import din Nordul Africii şi a resturilor de tencuială pictată. Se preconizează că vila a avut şi băi proprii. Arheologii şi studenții români şi canadieni implicaţi în activitatea de cercetare au mai descoperit monede romane, ace de păr utilizate de femei, ace de cusut, jetoane pentru jocuri, toate confecţionate din os, precum şi alte artefacte specifice unei asemenea locuinţe. Investigaţiile derulate în aceşti doi ani nu au arătat, însă, nimic concred despre proprietarul vilei. Se bănuieşte doar că este un mare latifundiar, cu o forţă financiară deosebită.

Un alt obiectiv al cercetărilor care se vor derula în anii viitori este constituit de clarificarea caracterului aşezărilor celtice şi dacice din aceeaşi zonă şi a rolului lor în economia agricolă a epocilor respective. Proiectul internaţional „Vilele romane de la Apulum” (Apulum Roman Villae Project) este realizat în colaborare de către University of British Columbia din Vancouver (Canada), Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia şi Academia Română, filiala Cluj-Napoca, prin Institutul de Arheologie şi Istoria Artei. De asemenea, instituţii asociate proiectului sunt Universitatea „1 Decembrie” din Alba Iulia, Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva şi Muzeul Banatului Timişoara. Proiectul este finanţat printr-un grant de cercetare multianual de Agenţia de Granturi din Canada (Social Sciences and Humanities Research Council) şi prin fonduri asigurate de către Consiliul Judeţean Alba, prin Muzeul Naţional al Unirii. Co-directorii proiectului sunt dr. Matthew McCarty de la universitatea canadiană, dr. Mariana Egri şi dr. Aurel Rustoiu de la Institutul de Arheologie şi Istoria Artei al Academiei Române din Cluj-Napoca. La săpături participă un grup de studenţi canadieni şi români. În 2019, au fost demarate mai multe săpături arheologice, care vor dura aproximativ 6 ani, deoarece proiectul total se întinde pe 8 ani (surse: realitatea.net; alba24.ro; cunoastelumea.ro; stiri.ezz.ro; adevarul.ro; ziuanews.ro; trasilvania24.ro; stiricurate.ro).

Iată cum, cu sprijinul altor istorici, putem cunoaște istoria României de altă dată. Prin implicarea mai multor instituții într-un astfel de proiect de anvergură se câștigă și în zona de finanțare, dar și în zona de cercetare. Alba Iulia este deja o destinație turistică cu multe valențe istorice, dar mai poate adăuga celor cunoscute și unele din cele care astăzi sunt încă nedescoperite, spre bucuria celor care urmăresc aceste cercetări de decriptare a trecutului. (G.V.G.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*