23 august 1939 – 1944

„Vreme trece… vreme vine!”. Omenirea evoluează… Spre bine, spre rău? Dar asta-i altă poveste. În zilele noastre nu se derulează numai o transformare evolutivă firească a structurilor şi a instituţiilor ci şi fenomene distructive programate, produse ale unei noi caste, stăpână atotputernică a destinului celorlalţi şi al instaurării controlului total al haosului, al depopulării planetei printr-o imensă şi variată gamă a procedurilor. Îndobitocirea sistematică, metisarea kalergiană a populaţiei şi extinderea impunerii anormalităţilor sexuale tip L.G.B.T.Q. sunt doar stadii intermediare pentru controlul global. În spatele „iluminaţilor” şi ai „oamenilor în negru” din „Grupul Bilderberg” stau potentaţii vremii care se erijează în dumnezeii planetei şi ai universului „iluminat” de întuneric. Înarmaţi până-n dinţi cu forţe militare proprii, aceştia distug orice încercare de împotrivire. Cei de azi nu se deosebesc de forţele obscure din spatele mai marilor vremii secolului al XX-lea decât prin noile, perfecţionatele adaptări la tehnologia contemporană    ale machiavelicelor metode, mai mult sau mai puţin asemănătoare cu ale Lucreţiei Borgia, Inchiziţiei, cruciaţilor, conchistadorilor, şi cu ororile unor criminali precum George Armstrong Custer, Franklin Delano, Roosevelt, Winston Churchill, Adolf Hitler, Iosif Vissarionovici Stalin, Pol Pot…

Conştienţi fiind de sensul şi de absurditatea celor enumerate, dar ignorându-le deopotrivă „Ne-am născut într-o lume controlată de forţe nevăzute care au invadat şi care manipulează omenirea de mii de ani. Nu, acesta nu este un scenariu de la Hollywood, este chiar ceea ce trăim în prezent. Dacă privim în jur, am putea crede că ceea ce vedem este « real ». De fapt trăim în iluzie, o iluzie proiectată să ne menţină într-o închisoare mentală, emoţională şi spirituală. […] Adevărul nu este undeva, în exterior. În mare, parte el este chiar aici! A sosit vremea când noi, oamenii, fie punem capăt acestei dictaturi ascunse, fie ne vom confrunta cu un stat fascist global”.

Odată cu trecerea anilor, numeroase documente sau aspecte ale celei mai mari conflagraţii din istoria omenirii au fost fie uitate, fie mistificate de către fabricanţii” de istorie, fie ocultate de cei interesaţi, fie dispărute împreună cu trecerea martorilor oculari într-o lume mai dreaptă, însă ştergerea memoriei este definitivă numai dacă raţiunea umanităţii dă semne de oboseală, astfel că din când în când, memoria se impune a fi reîmprospătată.

Constat în ultima vreme, că despre unele momentele istoriei, mai cu seamă cele „delicate”, se aminteşte din ce în ce mai rar, iar atunci când se întâmplă, apare doar o scurtă notiţă, cu caracter informativ. Ici-colo, câte un contemporan „nonconformist” încăpăţânat, încearcă să scuture colbul aşternut de trecerea vremii, să şteargă uitarea şi să le readucă la lumina zilei.

S-au scurs opt decenii de la semnarea ne-denunţatului – oficial – de către România, deci a încă actualului Pact Molotov-Ribbentrop şi al anexei sale secrete (nul ab initio), 79 de ani de la pierderea unor provincii româneşti şi împunerea Diktatului de la Viena, 78 de ani de la masacrele de la Fântâna Albă şi din pădurea Katyn, mai bine de 75 de ani de la bombardarea, cu ferocitate neumană a oraşului Dresda şi tot atâţia ani de la necondamnata trădare din august a regelui Mihai I,  74 de ani de la explozia primei bombe atomice americane la Hiroshima, 73 de ani de la asasinarea unuia dintre cei mai mari patrioţi români împreună cu trei dintre colaboratorii săi şi, de ce nu, la 25 decembrie 2019, 30 de ani de la măcelărirea ultimului conducător patriot al Ţării… Poate vă întrebaţi care raţionamentul sumarei selecţii? Toate evenimentele menţionate s-au consumat, de-a lungul anilor, în timpul celei mai mari conflagraţii din istoria omenirii sau în împrejurări cu conexiuni de cauzalitate ale căror consecinţe se regăsesc în contemporaneitate. Fără pretenţia absurdă a exhaustivităţii vom reaminti unul dintre acestea: Pactul Hitler-Stalin (Ribbentrop-Molotov) şi urmările acestui blestem.

Pactul Hitler-Stalin a fost şi rămâne încă subiectul controversat al multor istorici, dar, fără urmă de îndoială, cel mai bine documentat şi care a „desconspirat” numeroase „broderii” ţesute pe marginea Pactului a fost şi rămâne Profesorul Gheorghe Buzatu. Studiile sale inserate şi în volumele „Din istoria secretă a celui de-Al Doilea Război Mondial”, Iaşi, 28 august 1995 sunt mai mult decât edificatoare şi de necontestat,.

În mod cert, realităţile lumii contemporane au fost, sunt şi vor rămâne profund afectate de consecinţele celui de-Al Doilea Război Mondial. Între problemele acestuia, cele mai dezbătute şi mai controversate între şi de către istorici se înscriu cauzelor şi a condiţiilor concrete în care a fost posibilă izbucnirea ostilităţilor la 1 septembrie 1939, dintre care se remarcă acţiunile pentru extinderea-restrângerea-modificarea-trasarea unor noi frontiere.

Nemulţumirea Germaniei pentru poziţia în care se afla după închiderea conflictului Primului Război Mondial se numără printre cauzele creării posibilităţilor izbucnirii ostilităţilor:  „Adolf Hitler nu ar fi putut să «arunce» lumea în război dacă nu ar fi beneficiat în sensul cel mai deplin al cuvântului de avantajele politicii de conciliere promovată la început de Londra şi Paris faţă de Berlin şi culminând – la 29 septembrie 1938 – cu semnarea acordului cvadripartit de la München ce sacrifica o parte a teritoriului Cehoslovaciei în folosul naziştilor […]”.

În acele momente de gravă criză politică internaţională, când se dorea reâmpărţirea lumii, pactul Hitler-Stalin (Ribbentrop-Molotov, după numele de miniştrilor de Externe ai celor două ţări angajate) a făcut din Führerul de la Berlin arbitrul indiscutabil al păcii europene (şi chiar extra-europene), mai ales că el nu avea în „repertoriul” său politic decât o soluţie – războiul! Elocvent în acest sens este dialogul liderilor diplomatici ai Germaniei şi Italiei din 11 august 1939, când contele Galeazzo Ciano l-a chestionat pe Joachim von Ribbentrop vizavi de pretenţiile Berlinului la adresa Poloniei: „Ei bine, […] ce doriţi Dv. în definitiv – Coridorul [polonez] sau Danzigul?” Replica şefului diplomaţiei naziste a fost în consens cu politica Führerului său: „… Noi vrem războiul!”. În acest sens, apelând, dincolo de nuanţele, explicabile date fiind unghiul şi momentele abordării problemei, la recunoaşterile unor specialişti precum Michel Heller şi A. M. Nekrici, aceştia sunt categorici iar părerile lor concordă în mod tulburător: „După ce U.R.S.S. a semnat protocolul secret în privinţa sferelor de influenţă, Germania şi-a văzut asigurat spatele în Est. Calea atacului împotriva Poloniei era deschisă”[6]. Urmare a unei operaţiuni militare încă neelucidată complet nici până astăzi (atacul din 31 august 1939 împotriva stației radio germană Sender Gleiwitz din Silezia superioară – Germania, iar din 1945 – Gliwice, Polonia) a constituit pretextul declanşării  celui de-Al Doilea Război Mondial din dimineață de 1 septembrie 1939, când Germania a atacat Polonia. William L. Shirer insistă în a demonstra că, prin „târgul cinic”, „sordid” cu Hitler, Stalin „a dat semnalul unui război [contra Poloniei] care, după toate probabilităţile, avea să ia proporţiile unui conflict mondial”.

La 23 august 1939 Uniunea Sovietică şi Germania, urmărindu-şi, fiecare, propriile scopuri şi aparent, căzând de acord, au parafat „Pactul Ribbentrop-Molotov” şi anexa sa secretă.

Conţinutul pactului Ribbentrop-Molotov (Hitler-Stalin) şi anexa sa secretă

„Guvernul Reih-ului German şi Guvernul Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste (nota redacţiei: U.R.S.S.), orientate spre îmbunătăţirea păcii dintre Germania şi U.R.S.S., şi pornind de la Acordul de Neutralitate semnat în Aprilie 1926 între Germania şi U.R.S.S., au elaborat prezentul Acord:

Articolul I. Ambele Importante Părţi Contractante se obligă reciproc a evita orice forme de violenţă, orice acţiune violentă, şi orice atac una asupra celeilalte, atât individual cât şi în alianţă cu alte Puteri.

Articolul II. În cazul în care una dintre cele două Importante Părţi Contractante devine parte beligerantă cu o a treia Putere, cealaltă Importantă Părte Contractantă trebuie să se abţină de la oricare forme de ajutor pentru această a treia Putere.

Articolul III. Guvernele celor două Importante Părţi Contractante trebuie pe viitor să menţină contactul reciproc în scopul consultării pentru schimbul de informaţii pe subiecte ce afectează interesele lor comune.

Articolul IV. În cazul în care disputele şi conflictele între Importantele Părţi Contractante vor creşte, acestea vor participa în orice grupări de Puteri, care direct sau indirect ţintesc cealaltă parte.

Articolul V. În cazul apariţiei disputelor sau conflictelor între Importantele Părţi Contractante asupra subiectelor de un fel sau altul, ambele părţi vor aplana aceste dispute sau conflicte exclusiv în cadrul unor schimburi de opinii prieteneşti sau, dacă este necesar, prin crearea comisiilor de arbitraj.

Articolul VI. Prezentul acord este elaborat petru o perioadă de zece ani, cu condiţia că, ulterior una din Importantele Părţi Contractante nu-l va denunţa cu un an înainte de expirarea perioadei de valabilitate, validitatea prezentului Acord automat se prelungeşte cu încă cinci ani.

Articolul VII. Rezentul Acord va fi ratificat în cel mai scurt timp posibil. Ratificarea va fi făcută la Berlin. Acordul va intra în vigoare din momentul semnării”.

Protocolul Adiţional Secret

Articolul I. În eventualitatea unor rearanjamente politice şi teritoriale în regiunile ce aparţin Statelor Baltice (Finlanda, Estonia, Letonia, Lituania), hotarul de nord al Lituaniei va reprezenta hotarul sferelor de influenţă ale Germaniei şi U.R.S.S. În această privinţă interesul pentru Lituania în regiunea Vilna este recunoscut de ambele părţi.

Articolul II. În eventualitatea unor rearanjamente politice şi teritoriale în regiunile ce aparţin Poloniei, sferele de influenţă ale Germaniei şi ale U.R.S.S. vor fi limitate conform liniei râurilor Narev, Vistula şi San. Chestiunea privind modul în care interesele ambelor părţi fac dorită păstrarea statului independent Polon şi cum acest stat trebuie demarcat poate fi determinat doar în cursul viitoarelor discuţii politice. În orice caz, ambele Guverne vor rezolva această întrebare printr-un acord prietenesc.

Articolul III. Privitor la Sud-estul Europei, atenţia este atrasă de către partea Sovietică privitor la interesul acesteia în Basarabia. Partea Germană declară dezinteresul politic total în această regiune.

Articolul IV. Prezentul Protocol trebuie tratat de ambele părţi ca unul strict secret.

Moscova, 23 August 1939.

Pentru Guvernul Reihului German: Joachim von Ribbentrop

Plenipotenţiarul Guvernului U.S.S.R.: Viaceslav Mihailovici Molotov”.

Semnificaţia generală şi consecinţele dezastruoase pentru România ale protocolului secret în discuţie au fost evidenţiate în ultimii ani de istoricii. români (Dan Cernovodeanu, Viorica Moisuc, V. F. Dobrinescu, Mircea Muşat şi Ion Ardeleanu, Florin Constantiniu). Cel mai recent, N. V. Zagladin, confirmat chiar în această primăvară de apariţia la Moscova a dezvăluirilor lui V. M. Molotov, conchidea fără şovăire: „În asemenea condiţii istorice concrete [cele din august 1939] Hitler a fost mai mult interesat în neutralizarea U.R.S.S.-ului, decât Uniunea Sovietică în neutralizarea Germaniei. Aceasta s-a şi reflectat în semnarea protocolului secret propus Germaniei ca anexă la pactul de neagresiune şi care delimita sferele de influenţă în Europa de Est. U.R.S.S., după cum i se părea lui Stalin, neriscând nimic, dobândea posibilitatea să-şi extindă teritoriul, recăpătând ceea ce pierduse în cursul războiului civil. Practic, Stalin, sancţionând târgul cu Hitler, a dat liber agresiunii în Europa. Această alegere reflecta concepţia sovietică referitoare la « interesele U.R.S.S. », despre a căror prioritate s-a vorbit încă la Congresul al XVII-Lea al P.C.(b). (ianuarie 1934)”.

Realitatea indiscutabilă concluzionează că pactul de neagresiune sovieto-german din 1939, „întărit” de protocolul adiţional secret semnat concomitent la Moscova, precum şi toate documentele secrete şi nesecrete convenite în următorii doi ani între Berlin şi Kremlin au afectat într-o măsură decisivă situaţia Europei de Est, înlesnind nu numai izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial, ci, mai mult, prin forţa desfăşurărilor impuse de conflict şi prin prisma consecinţelor rezultate, au contribuit la modificarea configuraţiei teritoritlor unor ţări din zonă şi, deopotrivă, au predeterminat schimbarea pentru mai multe decenii a regimurilor social-politice şi economice din statele respective. Consecinţele acestuia au fost dezastruoase pentru România, chiar şi în zilele noastre.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*